Durerile înspăimântătoare din partea stângă a pieptului

Nu de puţine ori bolnavii sosiţi la consultaţie ni se plâng de dureri în partea stângă a pieptului. În general, acest tip de dureri înspăimântă bolnavul, deoarece orice suferinţă în această zonă este considerată o boală de inimă.

De foarte multe ori, această părere se dovedeşte a fi falsă, deoarece este vorba de alte cauze. Printre cele mai frecvente sunt nevralgiile intercostale, balonarea excesivă cauzată de aerofagie (înghiţirea de aer în timpul mâncatului „pe fugă“) sau aerocolia (acumularea de aer în colonul transvers). Gazele acumulate în exces în abdomen pot împinge muşchiul diafragm, care va apăsa pe inimă, generând dureri şi palpitaţii.

Acestea din urmă sperie bolnavul, care, în timp, îşi creează singur convingerea că suferă de inimă. De fapt, este suficient ca acest tip de pacient să-şi disciplineze felul de a mânca (mâncarea trebuie mestecată lent, fără grabă), să evite obiceiul de a bea frecvent băuturi gazoase în timpul mesei, să nu consume în exces alimente cu volum mare (salate sau fructe crude) sau producătoare de gaze (fasole sau mazăre uscată, cartofi, paste făinoase) şi, de regulă, durerile şi palpitaţiile dispar fără a se folosi medicamente. Există şi dureri în zona inimii cauzate de unele tulburări vegetative, dureri care apar de regulă la oameni nervoşi, irascibili şi care se calmează, de obicei, printr-o medicaţie ce acţionează asupra sistemului nervos. Totuşi, într-un număr mai restrâns de cazuri, durerea toracică stângă, însoţită de senzaţie de constricţie toracică, poate fi produsă de suferinţe ale vaselor coronare (arterele hrănitoare ale inimii).

Durerea anginoasă transformă bolnavii în „spectatori de vitrină“

Durerea mai poate îmbrăca aspect de apăsare, greutate sau de arsură, şi, în mod obişnuit, nu se rezumă doar în partea stângă a pieptului, ci poate iradia în membrul superior stâng, de la braţ până la ultimele două degete, spre mandibulă, între omoplaţi sau în ceafă. Rareori, durerea se manifestă numai la locul de iradiere, de exemplu, în mandibulă sau în ceafă, şi aceste manifestări pot deveni nişte capcane pentru medic, care trebuie să analizeze corect şi să se orienteze şi după celelalte simptome pe care le prezintă bolnavul. Printre acestea se numără anxietatea, frica de moarte iminentă, care determină o comportare extrem de sobră şi reţinută a bolnavului în timpul crizei. Bolnavul pur şi simplu înţepeneşte de durere şi de teamă, ceea ce a creat şi denumirea de „spectatori de vitrină“ pentru bolnavii care se opresc brusc pe stradă la apariţia crizei.

Cum tratăm „angina matinală“

Factorii care favorizează apariţia durerii anginoase sunt efortul fizic, solicitările psihoemoţionale, prânzurile abundente, cât şi expunerea la frig. În mod obişnuit însă, se observă aşa-numita „angină matinală“, la pacienţii care părăsesc domiciliul, ieşind în frig, stresaţi să ajungă la un mijloc de transport şi să nu întârzie la serviciu. Durata unei crize de angină se limitează la 2-5 minute, rareori întinzându-se până la 15 minute. Dacă, însă, durerea se prelungeşte peste 15 minute şi nu dispare după ce bolnavul îşi administrează sub limbă nitroglicerină, este foarte posibilă producerea unui infarct miocardic acut. În mod normal însă, administrarea de nitroglicerină (substanţă pe care pacienţii ar trebui

s-o aibă mereu la îndemână) îndepărtează prompt durerea, în 2 până la 5 minute, după administrarea sublinguală. Dacă după 5 minute durerea mai persistă, pacientul îşi poate repeta doza. Doza totală este de 3 până la 5 comprimate, câte unul la interval de 5 minute. Dacă medicamentul este activ, durerea va dispărea, dar pacientul va înregistra o uşoară durere de cap, din cauza dilatării nu numai a arterelor coronare, ci şi a vaselor craniene. În situaţia acestui tip de durere, cunoscută sub denumirea de angină pectorală, bolnavul va trebui să se adreseze neapărat unui medic specialist, care îi va stabili, prin examene paraclinice, tipul de angină şi îi va prescrie terapia adecvată.

Dacă altădată, în vremea tinereţii mele, profesorii ne învăţau că durata de viaţă într-o angină pectorală poate fi de la 2 minute la 20 de ani, astăzi, datorită progresului farmacologiei, cel care scrie aceste rânduri cunoaşte cazuri de persoane diagnosticate cu angină pectorală în jurul vârstei de 60 de ani şi care acum au depăşit, datorită unui tratament bine condus, vârsta de 90 de ani. În concluzie, durerea anginoasă poate fi considerată un duşman de temut faţă de celelalte tipuri de dureri toracice menţionate mai sus, care pot fi considerate dureri „prietenoase“, deoarece ne alarmează asupra unor tulburări minore, uşor tratabile.