Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Durerile şi istoria lor: Poliartrita reumatoidă, o boală cronică severă
Poliartrita reumatoidă este o boală ciudată, care se adresează mai ales articulaţiilor, unde determină eroziuni, deformări şi chiar distrugeri ale acestora. Cauza poliartritei reumatoide este necunoscută, modul în care se produce este enigmatic, diagnosticul precoce este dificil, evoluţia greu de prezis, simptomele clinice sunt diverse, prognosticul este adesea nefavorabil, terapia multidimensională, dar frecvent nesatisfăcătoare şi, în final, vindecarea este necunoscută.
Acum 100 de ani, maladia era cunoscută sub denumirea de reumatism cronic articular şi era tratată cu iod, arsenic, salicilaţi, masaj şi comprese calde. În anul 1929, medicul francez Jean Forestier, considerând ca această boală ar fi înrudită cu tuberculoza, a folosit pentru prima dată săruri de aur pentru tratarea ei. În ciuda serioaselor efecte adverse, sărurile de aur au fost utilizate ca principal tratament în următorii douăzeci de ani. Descoperirea cortizonului în 1949 a însemnat un progres remarcabil, deşi se asocia cu efecte adverse semnificative. Tot în această perioadă s-au adăugat pe lista de medicamente utilizate în tratamentul poliartritei reumatoide sulfasalazina, fenilbutazona, antimalaricele şi ulterior agenţii imunosupresivi. Între timp, reumatologii începeau să înţeleagă şi să facă o distincţie clară între antiinflamatoarele nesteroidiene (asemănătoare aspirinei), cu efectele lor rapide, dar pe termen scurt şi celelalte medicaţii (săruri de aur, antimalarice şi agenţi citostatici), ale căror efecte se instalau lent, dar persistau. Pentru ultima categorie s-a introdus termenul de medicaţie antireumatică modificatoare de boală, deoarece se observă o încetinire a eroziunilor articulare şi o păstrare limitată a funcţiei articulare. Un fapt important, care împiedică progresul în înţelegerea şi terapia acestei boli este lipsa unui model experimental la animale, pe care să se poată experimenta medicamente noi care să acţioneze specific, medicamentele actuale fiind de fapt dezvoltate şi testate pentru a trata alte boli. În ultima vreme, există însă studii promiţătoare care abordează poliartrita reumatoidă ca o boală imunologică, fapt care a permis să se realizeze un anticorp monoclonal, care a condus la apariţia preparatului infliximab, un agent farmacologic care pare a fi eficient în controlul bolii. Astfel, pentru viitor se aşteaptă principii terapeutice mai bune, care să ofere un mai mare coeficient de speranţă pacienţilor care nu răspund la regimurile terapeutice disponibile actual şi cărora durerea şi invaliditatea le fac viaţa greu de suportat.