Efectele traumelor copilăriei asupra sănătăţii

Traumele suferite în copilărie ne influențează viața dacă nu reușim să le vindecăm la timpul potrivit. Mai mult, copiii riscă să preia de la noi emoțiile, grijile, problemele sau obiceiurile şi nu vor ști cum să le facă față. Pentru a le oferi un mediu de dezvoltare sănătos și armonios e nevoie ca noi să învățăm să ne controlăm emoţiile şi obiceiurile şi să ne vindecăm din punct de vedere psihic.

Ca și corpul, psihicul uman poate fi traumatizat. Se poate vorbi de o rănire psihică atunci când echilibrul psihic, dezvoltarea normală, adaptarea sau chiar viața sunt amenințate, iar tipul de pericol depășește capacitățile personale de a trece peste ele.

Consecințele sunt vitale și reprezintă modificări de durată în trup și suflet, iar de multe ori ele nu dispar niciodată complet.

„Cele mai frecvente experiențe infantile traumatizante sunt maltratarea prin abuz (fizic, psihic sau sexual) sau neglijare, abandonul, amenințarea la siguranța copilului sau a celor apropiați, conflictul între părinți, decesul unui părinte sau al unei persoane semnificative, sau unele evenimente catastrofale”, arată dr. Mihaela Gherasim, medic primar psihiatru copii și adulți. Traumele infantile sunt foarte frecvente, statisticile arătând că 78% din copii au suferit o experiență traumatizantă până la vârsta de 5 ani, iar urmările sunt diverse.

„Efectele traumelor copilăriei sunt multiple: tulburări de atenție, de concentrare, de randament școlar, de comportament şi adesea se pune un fals diagnostic, precum ADHD, mai apar tulburări emo­țio­nale, anxietate, fobii, adaptare deficitară la situații psihosolicitante, modificări perceptuale, tulburări de somn, afectarea relațio­nării cu alți copii sau cu adulții, în special în situații care au ceva în comun cu aspecte ale traumei”, spune psihoterapeutul.

Ne urmăresc și în viața adultă

Expunerea timpurie la traumă afectează dezvoltarea cerebrală și fizică a copilului, sistemul imunitar și endocrin. În plan fizic se pot dezvolta tulburări psihosomatice cu manifestări asupra oricărui organ sau sistem - cardiac, digestiv, respirator, renal, osteoarticular, de reproducere și chiar senzorial - oftalmic, boli de piele, dureri cronice și rezistente la tratament.

„Traumele copilăriei ne urmăresc și în viața adultă. Adultul manifestă și o amnezie a unor perioade lungi din copilărie, cele care înglobează experiențele dureroase. Ei spun că nu-și amintesc mare lucru din copilărie, dar că au sentimentul de gol interior nedefinit. Adesea intră în relații disfunc­țio­nale, toxice, care le vor afecta sinele. Unii se izolează, evită relațiile de orice tip pentru a se proteja, dar nu fac decât să alunece spre depresie și chiar gânduri suicidare. Își neagă emoțiile sau fug de ele - resping trăirile care le-au fost nevalidate în copilărie de adulții semnificativi. Dezvoltă „ca din senin” anxietate, atacuri de panică, neli­niște, depresie, tulburări de ali­men­tație, depen­dențe de substanțe psihoactive, prostituție, comportamente de risc, agresivitate”, mai spune Mihaela Gherasim. Și poate cel mai des întâlnite, mai spune ea, sunt efectele distructive asupra relațiilor cu soţul sau soţia, prietenii și cu propriul copil - asupra căruia transferă inconștient expe­riențele lor traumatizante, iar copilul se poate identifica inconștient cu soarta părinților săi. Adultul poate manifesta lipsă de încredere în ceilalți, ostilitate, tendință de victimizare, frică de respingere, de abandon, de intimitate și dorință de control. Depășirea traumei este un proces complex de reconstrucție personală și niciodată ușor şi este recomandat să apelăm la ajutorul unui psihoterapeut. El ne poate ajuta să identificăm trauma și tiparele disfuncționale, ne susține și ne ghidează în procesul de redescoperire de sine, resemnificare a traumei, restructurare a tiparelor în unele funcționale și clădire a unor relații sănătoase cu noi înșine și cu ceilalți.

Sănătatea psihică a copilului începe înainte de a se naște. Pă­rinții au o contribuție majoră la dezvoltarea lor liberă și sănătoasă, prin crearea mediului echilibrat și armonios de care ei au nevoie. „Pentru a le oferi copiilor noștri un mediu de dezvoltare sănătos și armonios e nevoie ca noi să învățăm să ne concretizăm emo­țiile, credințele și problemele, să ne vindecăm copilul interior. Dacă noi nu reușim să facem asta, copiii vor prelua de la noi toate emoțiile, grijile, problemele și convingerile noastre, dar nu vor ști cum să le facă față”, susține specialistul. De asemenea, este datoria părinților să aibă grijă de mediul în care cresc copiii - factori fizici, emoționali și spirituali. Trebuie să aibă grijă și de alimen­tație, de programul de somn și de activități, de stilul de educație, de calitatea persoanelor cu care intră în contact. Dar mai ales este nevoie de îndeplinirea nevoilor copilului: îngrijire, protecție fizică și sigu­ranță, afecțiune, respectarea indi­vi­dualității lor și adaptarea la etapa lor de dezvoltare psihologică, stabilirea de limite, structură, îndeplinirea așteptă­ri­lor, oferirea contextelor de comunitate socială și culturală, protejarea viitorului.