Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Enibaharul, o mirodenie cu rol de medicament

Enibaharul, o mirodenie cu rol de medicament

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Un articol de: Constantin Milică - 17 Ianuarie 2012

Cunoscut prin proprietăţile sale condimentare, enibaharul este folosit cu succes şi în terapia naturistă, cu precădere în tratamentul afecţiunilor stomacului, dar şi în combaterea durerilor reumatismale.

Denumirea arborelui derivă de la cuvântul turcesc yeni - bahar (yeni - nou, bahar - mirodenie), iar printre cele mai cunoscute denumiri populare pe care le-a primit de-a lungul timpului se numără: piper de Jamaica, piment, mirodenie englezească, piper mexican, piper cu 100 de arome.

Arborele de enibahar este originar din Insula Jamaica, care a devenit principala ţară producătoare şi exportatoare. De aici s-a extins în Mexic, Honduras, Cuba şi Statele Unite, dar calitatea condimentelor din aceste locaţii este inferioară celei din Jamaica.

În fitoterapie sunt utilizate fructele, necoapte sau uscate.

Fructele enibaharului sunt puternic aromate, au un volum de două-trei ori mai mare decât boabele de piper negru, iniţial au culoarea verde, iar la coacere devin roşii. Fiecare fruct are câte două seminţe în formă de rinichi. Păstrarea aromei se asigură la întuneric, în locuri uscate; prin măcinare se pierde repede aroma fructului.

Fructele necoapte se recoltează manual, când ajung la mărimi de 4-7 mm, şi se usucă în aer liber, ferite de razele directe ale soarelui. Fructele sunt puternic aromate, asemenea cuişoarelor, dar cu un iz de scorţişoară, nucşoară şi ghimbir. Gustul este dulceag, puţin picant. Sunt folosite atât pentru condimentarea alimentelor, cât şi pentru extragerea uleiului eteric.

Principalele proprietăţi terapeutice ale enibaharului sunt: antiseptice, antivirale, antibacteriene, carminative, anestezice, puternic odorante.

Fructele, dar şi uleiul eteric extras din enibahar acţionează prin:

- înlăturarea durerilor abdominale;

- reducerea rigidizării articulaţiilor şi diminuarea durerilor reumatice;

- înlăturarea stărilor depresive şi mărirea încrederii în sine;

- înlăturarea senzaţiei de frig, prin masaje cu ulei eteric la mâini şi la picioare.

De asemenea, fructele uscate se folosesc şi în condimentarea alimentelor, de altfel, în felul acesta fiind şi foarte cunoscut enibaharul în întreaga lume. Boabele întregi sau măcinate sunt utilizate mai ales în preparatele de peşte, carne de porc şi oaie, conserve din carne, sosuri.

Uleiul din frunze de enibahar are multiple aplicaţii în terapeutica medicală.