Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Evaluarea stării de sănătate, esenţială pentru viitorii părinţi
Înainte de conceperea unui copil, viitorii părinţi sunt obligaţi să-şi facă analizele medicale la zi, să-şi verifice starea de sănătate, pentru a preveni eventualele infecţii şi complicaţii ale sarcinii şi pentru a evita transmiterea unei boli către făt. De asemenea, este recomandată consultarea unui pediatru, care îi va sfătui pe părinţi cu privire la problemele şi comportamentul nou-născutului în primele luni de viaţă.
În călătoria prin viaţă, momentul concepţiei unui copil este esenţial şi declanşează o succesiune de evenimente de referinţă în evoluţia cuplului: sarcina, naşterea, botezul, alăptarea, diversificarea alimentaţiei, asistarea maturării psiho-afective, mersul, socializarea, şcolarizarea, pubertatea şi, încet-încet, afirmarea propriei personalităţi a copilului devenit tânăr-adult. Fiinţe responsabile, cei care formează un cuplu au datoria unei întrebări fireşti: „Am starea de sănătate necesară?“. Din răspunsul la această întrebare se nasc atitudini diverse. Există tinereţe fără cusur, tineri viguroşi fără nici o problemă, dar sunt şi persoane care îşi doresc copii, chiar dacă starea de sănătate nu este perfectă. Este dreptul lor şi este lăudabil. Însă, în cazul unor boli acute, este cert că se va aştepta momentul rezolvării acestora, deoarece în faza postconcepţie este bine să fie evitate bolile acute, infecţiile virale în special. Consumul de medicamente trebuie evitat, dar mai presus de orice, partenerii cuplului trebuie să fie informaţi că este interzis consumul de alcool în perioada concepţiei şi în tot timpul sarcinii şi alăptării (există posibilitatea unor anomalii grave la copil, respectiv sindromul alcool-fetal). Pentru bolile cronice, mama şi tatăl au nevoie de o consiliere pentru evaluarea unor riscuri pentru mamă şi pentru copil. Din experienţa carierei mele consider că au mare importanţă: - evaluarea unor infecţii hepatitice (virus hepatitic B, virus hepatitic C, toxoplasmoză, infecţie cu citomegalovirus); - infecţia sifilitică - există tratament eficient; - infecţia cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) - există tratament cu bune rezultate în profilaxia transmisiei bolii la copil; - controlul greutăţii, al valorilor glicemiei şi măsurarea tensiunii arteriale; - problemele ortopedice pot necesita unele intervenţii; - este necesară o mare atenţie pentru controlul miopiei, al bolilor psihice, a depresiilor, bolilor renale, bolilor genetice sau deceselor perinatale anterioare. Controalele în timpul sarcinii vor fi efectuate de obstetrician, dar este bine să existe şi gândul la un pediatru. Problemele nou-născutului şi ale sugarului mic sunt complexe. O familie ignorantă va avea unele probleme care se pot evita neînchipuit de simplu. Familiile care nu sunt la primul copil vor fi uimite să ştie că multe dintre principiile „bătute în cuie“ s-au modificat prin elucidarea unor relaţii, de pildă, între alergie şi diversificarea prea precoce cu alte alimente decât laptele. Pediatrul este necesar ca şi conectarea la ştirile zilei. Multe concepţii trec printr-o dinamică formidabilă şi asta trebuie ştiut. Comunicarea părinţi-copii începe prin dependenţa aproape totală a copilului de părinţi şi în mod special de mamă. Dependenţa are numeroase aspecte: alimentaţia şi comportamentul alimentar, iar afectul manifestat corect contribuie la desăvârşirea spirituală. Afinităţile dintre părinţi şi copil se creează pentru gesturi, replici şi fapte, păstrate în memoria afectivă a copilului de la vârste foarte mici. Importantă este deschiderea pentru aceste lucruri şi receptivitatea pentru noţiunile noi.