Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Factori care influențează temperatura corpului
Temperatura normală a corpului este de 37 de grade Celsius, însă aceasta este doar o valoare orientativă. Câteva miligrade în plus sau în minus nu înseamnă neapărat că suntem bolnavi, pentru că temperatura obișnuită diferă de la o persoană la alta, în funcție de vârstă, sex, momentul din zi la care este măsurată, dar și în funcție de anumite schimbări hormonale, alimentație sau de activitatea zilnică.
În cazul tinerilor, valorile normale de temperatură considerate normale sunt mai mari față de persoanele în vârstă. După-amiaza, corpul este puțin mai cald decât dimineața, în medie cu 0,5 grade Celsius. De asemenea, valorile indicate de termometrul medical pot fi mai mari după ce am băut cafea, ceai, vin fiert sau după ce am mâncat, de exemplu, ardei iute sau ghimbir, sau dacă, pur și simplu, am stat la soare.
Copiii au mai frecvent stări febrile decât adulții, de cele mai multe ori din cauza unor infecții, care nu trebuie neglijate dacă această stare febrilă durează mai mult de 24 de ore. În cazul lor, febra poate să apară și în urma unui vaccin sau la apariția dinților.
Deși starea de urgență a fost ridicată și ne aflăm în stare de alertă, pericolul răspândirii noului coronavirus nu a trecut, context în care autoritățile au introdus ca regulă măsurarea temperaturii corporale la intrarea în marile magazine, în instituții și companii. Temperatura este măsurată de la distanță, cu termometre digitale și, de ce să nu recunoaștem, mulți dintre noi am fost intrigați dacă ni s-au comunicat valori foarte mici ale temperaturii corpului, nici măcar apropiate de cele considerate normale pentru un om sănătos.
Autoritățile sanitare spun însă că neîncrederea în aceste termometre de distanță nu se justifică. Explicația este că aceste dispozitive sunt calibrate tehnic să reacționeze la stări febrile peste limita de 37,3 grade Celsius, și nu ca să măsoare temperatura. Dacă vrem o măsurare exactă, standardul rămâne termometrul medical clasic, folosit prin contact direct cu corpul.
Se consideră faptul că detectarea persoanelor cu stare febrilă ajută prin aceea că atrage atenția în cazul celor care au o simptomatologie ușoară și pe care o neglijează. Dacă măsurătoarea indică o temperatură peste 37,3 grade Celsius, persoana respectivă nu este lăsată să intre în magazin, instituție sau companie și este un semnal că trebuie să meargă la medic pentru a stabili cauza stării febrile. În situația în care s-ar confirma infectarea cu noul coronavirus, se evită astfel riscul de a transmite virusul și celor cu care ar fi interacționat dacă nu s-ar face acest triaj epidemiologic.
Deși multe dintre cazurile confirmate pozitiv sunt asimptomatice, febra este unul dintre cele mai frecvente simptome ale infecțiilor cu noul coronavirus. Apariția stărilor febrile poate avea însă multe alte cauze, cel mai des de natură infecțioasă (infecții respiratorii clasice, infecții digestive sau infecții urinare). Febra apare însă rareori ca simptom unic al unei boli, iar diagnosticul va fi pus de medic în funcție și de celelalte simptome. De reținut, de asemenea, că un nivel ridicat al temperaturii corporale nu înseamnă neapărat o afecțiune gravă, la fel cum o febră moderată poate semnala boli grave, precum cancerul.
Un nivel moderat al febrei pe termen scurt indică faptul că sistemul imunitar s-a pus în funcțiune pentru anihilarea infecției din corp. Febra devine o urgență medicală și se impune intervenția unui medic dacă bolnavul începe să aibă dificultăți de respirație, dureri în piept, convulsii, accese de plâns în cazul copiilor, urinări frecvente cu dureri și usturimi, senzație de somnolență sau stări de confuzie.
(Ileana Marin)