Factori de risc în cancerul de endometru

▲ Cancerul de endometru este al treilea cancer genital feminin ca frecvenţă, după cel mamar şi de col uterin, incidenţa fiind în creştere în special în ţările dezvoltate, fapt corelat cu nivelul ridicat de trai şi rata scăzută a natalităţii ▲ Dimpotrivă, cancerul de col uterin are o incidenţă mai mare în ţările în curs de dezvoltare şi în cele slab dezvoltate, unde screeningul lipseşte, iar nivelul socio-cultural şi educaţional este redus ▲

Cancerul de endometru reprezintă 95% din tumorile maligne ale corpului uterin, restul de 5% fiind reprezentat de sarcom (extrem de agresiv, cu prognostic întunecat, din fericire extrem de rar). Endometrul reprezintă stratul funcţional care căptuşeşte cavitatea uterină şi care creşte, se diferenţiază şi se elimină lunar, sub acţiunea hormonilor ovarieni, realizând ciclurile menstruale (aproximativ 300-400 în cursul vieţii fertile a femeii).

Cancerul de endometru apare în special după menopauză, vârsta la care diagnosticăm mai frecvent aceste cazuri fiind cuprinsă între 50-60 de ani.

Manifestarea cea mai importantă este sângerarea (apărută după instalarea menopauzei), dar uneori acest semn extrem de preţios poate lipsi (din cauza stenozei orificiului colului). La examenul ecografic endovaginal se poate constata un endometru îngroşat (peste 4 mm - în menopauză fiind un semn de alarmă). Diagnosticul se realizează prin biopsie de endometru, obţinută fie prin chiuretaj uterin clasic, biopsic, fie histeroscopic, după vizualizarea leziunii.

Tratamentul este în primul rând chirurgical şi, după stabilirea gradului de extensie al bolii (prin examen histo-patologic al piesei de rezecţie), se va decide necesitatea tratamentului ulterior (radioterapie, chimioterapie, hormonoterapie). În stadii precoce, limitate la endometru sau cu invazie redusă sub 50% în peretele uterin, supravieţuirea este de 93%.

Este foarte important de ştiut că această formă de cancer este, uneori, precedată de o serie de modificări ale endometrului, cu grade diferite de gravitate, produse de tulburările hormonale ale perioadei perimenopauzale, exprimate clinic prin acele hemoragii considerate „disfuncţionale“. Uneori, aceste modificări, numite hiperplazii endometriale, pot fi adevărate stări precanceroase, necesitând tratament chirurgical.

Un alt aspect foarte important pentru profilaxia acestei afecţiuni îl reprezintă asocierea unui profil al pacientei cu cancer de endometru: obezitate, diabet, hipertensiune arterială, număr redus de sarcini şi naşteri, menopauză instalată după 50 de ani. Mai nou, la aceşti factori de risc demonstraţi s-a adăugat utilizarea terapiei hormonale de substituţie în menopauză.

Obezitatea, în special peste 78 kg, cât şi un raport mare între circumferinţa taliei şi a coapselor, acţionează prin aportul mare de estrogeni produşi în grăsimea din jurul taliei chiar şi după menopauză (prin conversia androgenilor suprarenalieni). Atât diabetul, cât şi hipertensiunea pot fi declanşate şi agravate de obezitate, aceste afecţiuni reprezentând o mare pondere în rândul pacientelor serviciilor de medicină internă. Cancerul de endometru survenit la aceste cazuri întâmpină adeseori dificultăţi de diagnostic şi tratament, din cauza condiţiilor dificile de examinare şi mai ales de realizare a unei intervenţii chirurgicale corecte.

Din cele de mai sus putem trage concluzia că există posibilitatea unei conduite profilactice, aceasta constând într-un regim alimentar echilibrat, cu evitarea exceselor şi a alimentelor grase (colesterolul fiind precursorul hormonilor steroizi sexuali), menţinerea unui indice de masă corporală optim putând avea un efect protectiv atât pentru cancerul de endometru, cât şi pentru celelalte afecţiuni ale femeii în peri şi post-menopauză.