Factorii declanşatori ai cancerului de ovar

▲ Reprezintă cea mai gravă formă de cancer genital la femeie, din cauza prognosticului sumbru, chiar şi cu tratament corect efectuat, cât şi din cauza diagnosticului tardiv realizat în stadii avansate ▲ Incidenţa creşte cu vârsta, frecvenţa maximă întâlnindu-se la 63 de ani ▲ Sub 40 de ani, prezenţa cancerului de ovar este excepţională ▲

Rata mortalităţii este foarte ridicată, cu toate progresele chirurgiei şi chimioterapiei, supravieţuirea la 5 ani fiind de 20-30%. Acest fapt este cauzat de diagnosticul în stadii avansate şi lipsei unei metode optime de screening şi diagnostic precoce. Spre deosebire de cancerul de col, unde avem o metodă relativ simplă, accesibilă, de diagnostic precoce şi screening şi anume frotiul citodiagnostic Babeş - Papanicolau, în cancerul de ovar nu s-a realizat acest lucru.

S-au propus mai multe metode: examenul clinic pelvin de rutină, determinarea unui marker biochimic CA125 (carbohidrat antigen) crescut peste 30ui în cancerul de ovar (dar, din păcate, şi în alte afecţiuni benigne, cum ar fi endometrioza), examenul ecografic endovaginal pelvin, cu măsurarea volumului ovarian şi, pentru mai multă precizie, măsurarea fluxului Dopller în vasele ovariene (rezistenţa scăzută fiind specifică vaselor tumorale maligne).

Toate aceste metode au beneficii şi neajunsuri, unele nefiind specifice, altele (echografia şi determinarea fluxului vascular) fiind scumpe şi mai puţin accesibile.

O altă cauză pentru care diagnosticul este realizat tardiv este lipsa unei simptomatologii tipice, care să ne facă să suspectăm prezenţa unui cancer de ovar. Pacienta se plânge, de obicei, de balonări, meteorism accentuat, greţuri, astenie, adresându-se altor specialităţi pentru investigaţii şi tratament.

Durerea pelvină apare tardiv, când formaţiunile tumorale ovariene au invadat deja organele vecine şi plexurile nervoase pelvine. O altă cauză pentru care prognosticul este întunecat şi boala este deja avansată în momentul intervenţiei terapeutice este modul special de diseminare a celulelor tumorale maligne ovariene, prin migrare pe suprafaţa peritoneului (foiţa ce tapetează cavitatea abdominală şi înveleşte toate organele de la acest nivel).

În aceste condiţii este important ca măcar femeile cu risc crescut să fie investigate periodic pentru depistarea precoce a bolii. Din păcate, majoritatea sunt cazuri sporadice şi doar 5% sunt cazuri cu risc genetic care pot fi supravegheate.

S-a demonstrat existenţa a două mutaţii genice BRCA1 şi BRCA2, una pe cromosomul17 şi cealaltă pe cromosomul13, implicate în etiologia unor cancere cu distribuţie familială cancer ovar-sân, ovar-colon sau numai ovar. Determinarea prezenţei genei mutante la cazurile cu risc ar putea fi o metodă de diagnostic în viitor, dar şi de tratament prin intervenţii genetice.

Alţi factori favorizanţi implicaţi ar fi: numărul redus de naşteri, disfuncţii ovariene asociate cu infertilitate, factorii protectori ar fi utilizarea pilulelor contraceptive, sarcinile şi lactaţia însoţită de amenoree şi anovulaţie.

Deocamdată, diagnosticul se realizează tardiv, prin palparea unei formaţiuni tumorale pelvine, de obicei dură, cu suprafaţă neregulată, aderentă la ţesuturile din jur, examenul ecografic evidenţiind tumora cu conţinut mixt, de obicei chistică, deseori bilaterală, cât şi lichidul de ascită prezent în peritoneu în stadii avansate. Tratamentul constă în excizie chirurgicală, cât mai extinsă (tumora, ambele ovare, uterul, epiploonul, apendicele, peritoneul afectat) urmată de administrare de citostatic intraperitoneal, intraoperator şi pe tuburi montate special, cât şi chimioterapie pe cale generală.

Din păcate, rezultatele pe termen lung nu sunt prea încurajatoare, supravieţuirea nefiind prea mult influenţată, singurul stadiu în care înregistrăm succese terapeutice fiind stadiul 1 (supravieţuiri 95% la 5 ani), diagnosticul fiind uneori întâmplător cu ocazia unei laparotomii pentru altă cauză.