Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Floarea pasiunii, planta-calmant
Floarea pasiunii este o viță-de-vie urcătoare, originară din sud-estul Statelor Unite și din America Centrală și de Sud. Partea aeriană a plantei este utilizată în industria farmaceutică și fitofarmaceutică pentru preparate care combat anxietatea, insomnia, stresul și tulburările de deficit de atenție (ADHD).
Substanțele active din floarea pasiunii au efecte calmante, induc somnul și ameliorează spasmele musculare. Este recomandată tinctura, care se administrează în două-patru picături, de trei ori pe zi. Ceaiul, de asemenea indicat pentru efectele mai sus menționate, se prepară sub formă de infuzie din 2 până la 5 grame de plantă la 250 ml apă fiartă și se consumă de până la trei ori pe zi.
Acțiunile specifice ale plantei sunt hipnotice, analgezice, hipotensive, anxiolitice, antispasmodice și antidepresive. Ca acțiune în boli ale sistemului nervos, planta poate fi utilizată în caz de insomnie, anxietate, depresie anxioasă, hipersensibilitate la durere, dureri de cap, agitație, ticuri, sughițuri, suprastimulare, pentru prevenirea acțiunii virusului herpes simplex sau în caz de hipertensiune arterială indusă de stres. La copii se poate administra în caz de insomnie, probleme cu somnul peste noapte, dureri provocate de dentiție, colici, ca tratament adjuvant în astm, în atacuri de astm sau tuse convulsivă.
În amestec cu alte plante cu proprietăți similare poate preveni insomnia cauzată de surmenaj, îngrijorări sau excitări febrile și la tineri, și la vârstnici. Poate acționa și în cazul mișcărilor convulsive, în iritația nervoasă infantilă, în cazul durerilor de cap de natură nervoasă, tetanos, isterie sau palpitație cardiacă provocată de excitare sau șoc. Spre exemplu, în amestec cu păducelul, scade presiunea diastolică, combate depresia și ameliorează simptomele sindromului premenstrual. În tulburările somnului, pentru o mai mare eficiență, se poate combina cu valeriană sau cu hamei.