Florile de soc, remedii din trusa de sănătate a verii

Sunt foarte rare plantele din natură la care toate organele (flori, fructe, frunze, scoarţă, rădăcini) prezintă efecte terapeutice şi pot fi folosite în prevenirea şi tratarea unui larg arsenal de afecţiuni. Un astfel de exemplu fericit este socul.

Recoltarea florilor se face prin tăierea inflorescențelor în momentul când 75% din flori sunt deschise. Se aleg zile însorite, după ce s‑a ridicat roua, pentru a evita brunificarea. Uscarea inflorescențelor se face cu florile în sus, fie la soare, acoperite cu hârtie, fie la umbră, într‑un singur strat, pe etajere situate în încăperi bine aerisite sau în poduri și mansarde acoperite cu tablă. După cinci‑șase ore, florile se scutură, se cern și se păstrează în pungi de hârtie, pentru a nu‑și pierde culoarea crem‑gălbuie, mirosul plăcut aromat și gustul dulceag și mucilaginos.

În tradiţia populară se consideră că florile de soc au leac numai atunci când sunt culese de un om cu inimă bună. Altfel, florile capătă un miros neplăcut, îşi schimbă culoarea şi pot face mai mult rău decât bine.

În fitoterapie, florile de soc au dovedit numeroase proprietăţi terapeutice, care influenţează, în mod favorabil, metabolismul general uman:

‑ efecte diuretice şi depurative;

‑ efecte puternic sudorifice şi diaforetice;

‑ efecte emoliente, laxative, purgative şi antiinflamatoare;

‑ efecte antiseptice şi cicatrizante produse de conţinutul în taninuri şi ulei eteric;

‑ efecte galactogoge, antinevralgice şi antialergice imprimate de bioflavonoide, glicozizi şi vitamine.

În uz intern, florile de soc au efecte remarcabile într‑un mare număr de boli:

‑ eliminarea toxinelor din organism atât prin urină, cât şi prin transpiraţie, mărind activitatea secretorie a glandelor sudorifice şi intervenind direct în hidropizie;

‑ vindecarea unor afecţiuni renale, vezicale şi genitale, acţionând asupra epiteliului renal, cu stimularea activităţii rinichilor, dizolvarea nisipului şi a calculilor renali şi mărirea cantităţii de urină eliminată în timpul zilei. Astfel, intervine în nefrita cronică cu edeme, colică renală, cistite.

‑ în afecţiunile căilor respiratorii, florile de soc sunt eficiente în gripă, guturai, răceală, răguşeală, tuse, crize severe de astm bronşic, bronşită, tuberculoză, febre eruptive (rujeolă, scarlatină), favorizând erupţia, combate infecţiile la nivelul plămânilor şi ale căilor respiratorii superioare. Ceaiul din flori este eficace în crize de dispnee şi tuse, însoţite de cianozări, care trezesc bolnavul din somn, înainte de miezul nopţii, cu transpiraţie abundentă la trezire, agitaţie, anxietate şi extremităţi reci şi cianozate.

‑calmarea durerilor reumatice, artroze, artrite, sciatică, nevralgii de trigemen şi intercostale, gută;

‑ intervine în curele de slăbire, cu efecte imediate în obezitate, celulită şi constipaţii cronice sau de natură nervoasă, datorită proprietăţilor diuretice şi laxative;

‑ măreşte secreţia glandelor mamare la femeile care alăptează.

În uz extern, ceaiul de soc se foloseşte în furuncule, abcese, eczeme, degerături, arsuri, umflături, urticarie şi pentru comprese în conjunctivită, blefarită, eczeme ale pleoapelor şi orgelet, având rol de a reduce inflamaţiile şi de a fluidifica infecţiile.

Forme de administrare în uz intern

‑ infuzie din una‑două linguriţe flori uscate la 250 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 10 minute, se îndulceşte după gust şi se beau două‑trei ceaiuri călduţe pe zi, ultima cană înainte de culcare. Eficienţa creşte prin adaosul unei linguriţe de bitter suedez sau sirop de mentă;

‑ infuzie din amestec cu flori, frunze şi scoarţă de soc, în părţi egale, eficientă ca depurativ pentru curăţirea sângelui;

‑ infuzie din amestec cu flori de soc şi flori de tei, în părţi egale, folosită în afecţiuni ale căilor respiratorii, răceli şi bronşite;

‑ tinctura preparată sub formă de macerat, timp de 14 zile, în alcool 40⁰, din care se ia câte o lingură dimineaţa pe stomacul gol şi seara, în 100 ml apă;

‑ vin din flori, din care se consumă câte două‑trei păhărele pe zi;

‑ socata, o băutură ideală de la tinereţe până la bătrâneţe, se prepară din 10‑15 inflorescenţe proaspete, care se pun în 10 litri apă; se fierbe până dă două clocote, se adaugă un kilogram de zahăr sau miere de albine, o lămâie tăiată felii şi un pachet cu sare de lămâie. După răcire se adaugă un cub de drojdie (cât o nucă) şi se lasă să fermenteze timp de două zile, cu agitare, folosind o lingură de lemn. Se strecoară şi se trage în sticle bine astupate, care se păstrează la rece, în loc întunecos. După preferinţă, băutura se poate colora cu zahăr ars. Consumul zilnic este de două‑trei păhărele înainte de mese, fiind un bun tonic general, spumant ca şampania, cu efecte diuretice, depurative şi antitoxice. O cură de două săptămâni, cu câte un litru de socată pe zi, în locul apei de băut, are efecte remarcabile la persoane cu surmenaj nervos, astenie, depresie psihică pe fond de stres, inhibări şi blocaje psihice. Consumul de socată se asociază cu un regim alimentar lacto‑vegetarian şi un program de viaţă relaxat, cu plimbări zilnice în natură şi sporturi uşoare.

Preparate pentru uz extern

‑ infuzie cu concentraţie dublă (3‑6 linguriţe la 250 ml apă clocotită) folosită sub formă de comprese, cataplasme şi băi fierbinţi în reumatism abarticular, dureri articulare, nevralgii, contuzii, afecţiuni oculare şi afecţiuni tegumentare (furuncule, abcese, erizipel). Nu se utilizează florile proaspete, aplicate pe piele sau pe mucoase, întrucât produc eriteme - roşeaţă sau opăreală;

‑ cataplasme din flori fierte în lapte dulce contra amigdalelor şi adenitelor;

‑ siropul Sambucovit, preparat cu o concentraţie mare din flori de soc şi fructe de măceş, are însuşiri puternic vitaminizante;

‑ pernuţe pline cu flori de soc încălzite uşor şi legate peste zonele cu erizipel.

Frunzele de soc sunt recomandate atât intern cât şi extern, constituind un bun remediu de a scoate din corp tot răul ce s‑a adunat în cursul iernii şi care se manifestă prin aşa‑zisele boli de primăvară (mâncărime de piele, diaree, colite etc). Ceaiul din șase‑opt frunze proaspete, tocate mărunt, luat în fiecare dimineaţă, cu o oră înainte de micul dejun, are un puternic efect de depurare a sângelui.

Frunzele proaspete, sub formă de cataplasme, se aplică pe arsuri, contuzii, hemoroizi externi şi zone cu dureri reumatice. Frunzele fierte în apă se aplică sub formă de cataplasme calde pe răni, bube şi erizipel, legându‑se cu o faşă curată.

Scoarţa de soc are proprietăţi drastic diuretice, purgative, laxative, antireumatice şi antigutoase, cu efecte directe în hidropizie (boala de apă), reumatism, gută, boli ale căilor urinare, colică renală, nefrite cu edeme la picioare, retenţie urinară, litiază renală, epilepsie, constipaţie şi viermi intestinali. În caz de hidropizie are o eficacitate extraordinară scoțând apa din corp atât de energic, încât nu mai este nevoie de o altă doctorie.

Se consumă sub formă de decoct din doi pumni de scoarţă, care se fierb într‑un litru de apă, până scade la jumătate din capacitate; se bea o jumătate de litru pe zi, fracţionată în trei reprize, pe stomacul gol. În caz de nefrite şi ascită (ciroză umedă), la decoctul din scoarţă se adaugă extract de ienupăr şi se bea câte o linguriţă, la intervale de două ore.