Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Forme de manifestare a candidozei la copil
Candidozele cutanate sunt localizate, de obicei, la nivelul plicilor corpului şi sunt favorizate de macerare. Acestea se traduc printr-un intertrigo, leziune care începe din profunzimea plicii, care devine roşie, zemuindă şi pruriginoasă, se întinde simetric de o parte şi de alta a unui guleraş albicios. Candidozele cutanate pot să se dezvolte, de asemenea, la baza unghiilor, unde provoacă un panariţiu superficial.
Candidozele cutanate generalizate se întâlnesc, în special, la sugarii distrofici. Se pot întâlni două forme clinice: una uscată, care se prezintă sub formă de placarde eritemo-scuamoase, diseminate pe întreg corpul, şi una umedă - în care este vorba de plăci eritemo-veziculoase, alături de zone eritemo-scuamoase. Candidozele mucoase cronice, o altă formă a bolii, apar la copiii cu deficit imunitar congenital sau dobândit, fiind rezistente la tratament, recidivante şi cu prognostic rezervat. Zăbăluţa este o fisură superficială, dureroasă la nivelul comisurii bucale (colţurile buzelor), unilaterală sau bilaterală, cel mai des fiind cauzată de streptococ, dar şi de candida, fiind acoperită cu exudat albicios. Această zăbăluţă candidozică, care apare la copiii distrofici sau la cei cu deficit imunitar congenital sau dobândit, poate reprezenta punctul de plecare al unei candidoze viscerale. Muguetul este o formă a bolii care poate fi dobândită în timpul expulziei, din flora vaginală a mamei, şi se caracterizează prin prezenţa pe suprafaţa mucoasei bucale, buze, limbă şi faringe a unor pete albe, reliefate, cu aspect de cheaguri de lapte, care pot fi îndepărtate cu oarecare dificultate, lăsând în urmă leziuni discrete ale mucoasei, uneori sângerânde. Nou-născutul poate fi contaminat şi printr-o igienă defectuoasă a alimentaţiei. Măsuri de profilaxie a bolii Pentru a preveni apariţia diferitelor forme de candidoză, medicii trebuie să îndrume părinţii să aibă în vedere sterilizarea tetinelor, a biberoanelor, dar în mod special a scutecelor, care trebuie schimbate mai des şi trebuie, de asemenea, asigurată o igienă strictă a personalului de îngrijire a bebeluşilor, astfel încât riscul de contaminare să fie minim. O foarte importantă măsură de prevenire constă în evitarea, pe cât posibil, a abuzului de antibiotice, dar şi evitarea administrării acestui tip de tratament pentru o perioadă lungă de timp. În cazul apariţiei oricărei forme de candidoză este obligatoriu să vă adresaţi pentru consult şi tratament medicului specialist. Numai acesta va putea recomanda tratamentul adecvat, fie că este vorba de un tratament local sau de unul general. Diagnosticarea candidozelor pielii şi mucoaselor se bazează pe analizarea probelor prelevate. Infecţia este tratată prin aplicarea de antifungice locale prescrise sub formă de creme, de pomezi sau soluţii.