Forme de utilizare internă a plantelor medicinale

Produsele fitoterapeutice se prepară după anumite reguli, cu diferenţieri în funcţie de afecţiunile diagnosticate la bolnav. Plantele medicinale trebuie să fie de bună calitate, cu substanţe active nealterate.

Tratamentele interne se fac cu preparate terapeutice prelucrate sub diferite forme: infuzii, decocturi, macerate, tincturi, vinuri, siropuri, sucuri, pulberi. Eficienţa terapeutică maximă se poate realiza printr-o administrare uşor accesibilă, cu produse plăcute la gust, care conţin principiile active corespunzătoare afecţiunii tratate.

Infuzia este forma cea mai folosită, asigurând extragerea principiilor active termostabile sau greu solubile la rece din unele organe vegetale (flori, frunze, fructe şi, mai puţin, rădăcini). Se iau 1-2 linguriţe de material vegetal uscat şi mărunţit, care se pun într-un vas smălţuit, din porţelan sau din faianţă, şi se adaugă 200-250 ml de apă clocotită; se acoperă şi se lasă să infuzeze 10-15 minute. Când temperatura scade sub 40°C, se strecoară şi se îndulceşte cu zahăr sau cu miere de albine. Ceaiul se păstrează la rece cel mult 12 ore.

Decoctul, numit şi fiertură, este procedeul de extracţie prin fierberea produsului vegetal mărunţit cu apă. În 250 ml de apă rece se pun 1-2 linguriţe de material vegetal uscat şi mărunţit şi se fierbe, la foc domol, timp de 5-10 minute în cazul părţilor aeriene ale plantei (herba) şi al organelor vegetale cu mucilagii. Durata de fierbere creşte la 15-20 de minute la rădăcini, rizomi şi scoarţe. Soluţia se strecoară fierbinte, reziduul se stoarce, iar volumul de lichid se completează cu apă fierbinte până la nivelul iniţial.

Maceratul este o soluţie extractivă obţinută prin macerarea cu diferite lichide (apă, alcool, vin sau oţet). Maceratul la rece, cu apă fiartă şi răcită la temperatura camerei, se face cu organele vegetale care conţin mucilagii (frunze şi rădăcini de nalbă, frunze de vâsc, seminţe de in). Durata de extracţie este de 6-8 ore (de seara până în dimineaţa următoare), cu agitare frecventă. După filtrare, reziduul se spală tot cu apă fiartă şi răcită, pentru a completa volumul indicat.

Maceratul la cald este denumit digerare sau digestie. Se realizează cu solvent (apă, alcool, ulei), încălzit la 40-60 de grade. Se amestecă 20-30 g de produs vegetal mărunţit cu aceeaşi cantitate de alcool concentrat, iar după 12 ore se adaugă 200 g de ulei vegetal (de floarea-soarelui sau de măsline). Amestecul se menţine 3-4 ore pe baia de apă în fierbere, agitând din când în când. Se lasă în repaus două-trei zile, după care se strecoară, storcându-se reziduul. Lichidul obţinut se lasă în repaus 24 de ore şi se filtrează prin tifon. Produsul final va fi conservat la rece, în sticle colorate şi de capacitate mică, asigurând necesarul pentru o zi.

Tincturile sunt macerate la rece, în care solventul este alcoolul etilic, în diferite concentraţii (40-70-90°). Durata de macerare este de 7-10 zile, în vase bine închise. Se consumă în cantităţi reduse (sub formă de picături), administrându-se în puţină apă sau într-o linguriţă de zahăr. Tincturile au avantajul extragerii mai complete a unor substanţe active, atenuează anumite gusturi neplăcute şi pot fi consumate de bolnavii care nu pot bea cantităţi mari de lichide (hipertensiune, edeme, ascită, blocaj renal).

Se prepară frecvent tincturi din mătrăgună, brusture, ciuboţica-cucului, degeţel, eucalipt, genţiană, mentă, păducel, pelin, valeriană, usturoi.

Vinurile medicinale sunt forme medicamentoase recomandate numai adulţilor. Plantele mărunţite (afine, brusture, ciuboţica-cucului, coacăze, leurdă, mentă, nuci verzi, rostopască) se macerează la rece timp de 7-10 zile în vin de bună calitate. Reţeta frecventă este de 30-50 g de produs vegetal mărunţit la un litru de vin. După perioada de macerare, cu agitare frecventă, se filtrează prin stoarcerea reziduului şi se mai lasă la sedimentat 24 de ore, se refiltrează şi se completează cu vin până la volumul de un litru. Uneori, se îndulceşte cu circa 50 g zahăr sau miere de albine după gust.

Cidrurile sunt băuturi cu conţinut moderat de alcool, obţinute prin fermentarea fructelor, precum şi a florilor unor plante medicinale. Se folosesc ca tonice vitaminizante numai de către adulţii convalescenţi sau fără poftă de mâncare. Au gust plăcut şi proprietăţi terapeutice valoroase datorită conţinutului de substanţe active, solubile în apă şi alcool.

Reţete de cidruri

Cidrul din măceşe se prepară dintr-un kilogram de fructe uscate întregi sau 500 g pulpă mărunţită la 10 litri de apă, în care se adaugă 2,8 kg zahăr, sucul de la două lămâi şi 30-50 g drojdie. Se pun într-un borcan, se acoperă cu celofan şi se ţine la macerat 4-6 săptămâni la temperatura camerei, în primele două săptămâni ameste-cându-se la fiecare două zile.

Cidrul din porumbele se prepară după acelaşi procedeu ca mai sus, din 3 kg fructe proaspete, culese toamna târziu, chiar pe îngheţ, sau din 1,2 kg fructe uscate la 10 litri de apă.

Cidrul din fructe de cătină albă se prepară din 400 g fructe uscate în 10 litri de apă, cu adaos de 3 kg zahăr şi 30-50 g drojdie. Fermentaţia durează 15-20 de zile. La suprafaţă se formează o peliculă uleioasă, care se poate separa cu grijă, fiind folosită în dermatologie, cu aplicaţie pe răni sau arsuri.

Cidrul din flori de soc se prepară din 80-100 g flori proaspete, fără pedunculi, sau 20-25 g flori uscate, care se fierb timp de 20-30 de minute într-un sirop format din 5 litri de apă şi 1 kg zahăr, cu adaos de suc de la două lămâi, inclusiv coaja rasă a lămâilor. După răcire se pun 10-15 g de drojdie. Fermentaţia durează 5-7 zile, obţinându-se o băutură uşor şampanizată, care se trece în sticle păstrate la rece.

Socata este o formă de cidru din flori de soc, dar fără alcool, întrucât nu se lasă la fermentat. Se prepară din 10 inflorescenţe în 10 litri de apă, cu adaos de 1 kg de zahăr, sucul de la două lămâi şi coaja acestora. Se amestecă de câteva ori pe zi, iar după două-trei zile se trece în sticle şi se păstrează la rece şi la întuneric.