Fracturile, cele mai periculoase efecte ale osteoporozei

Osteoporoza este o boală generalizată a scheletului, caracterizată prin reducerea conţinutului de calciu al osului şi deteriorarea microarhitecturii acestuia, având drept consecinţă creşterea fragilităţii osoase şi a riscului de fractură. Este cea mai frecventă boală a metabolismului osos şi afectează mai frecvent femeile decât bărbaţii.

În cursul vieţii, una din două femei şi unul din opt bărbaţi va avea o fractură osteoporotică. Incidenţa bolii creşte cu vârsta, de aceea creşterea speranţei de viaţă datorită progreselor medicinei a determinat o adevărată epidemie a acestei maladii. Aproximativ 20% din femeile peste 50 de ani au osteoporoză.

Cea mai răspândită formă de boală este osteoporoza primară, afectând tipic femeile în postmenopauză, când este cauzată de lipsa hormonilor ovarieni. Osteoporoza secundară, mult mai rară, apare ca urmare a unor boli în cadrul cărora este alterată rezistenţa osului (boli endocrine, hematologice, renale, digestive, de nutriţie).

Osteoporoza primară este favorizată de greutatea corporală mică (femeile obeze sunt protejate), statura mică, fumatul, abuzul de alcool, lipsa de activitate fizică (sedentarismul), alimentaţia săracă în calciu în cursul adolescenţei (când se edifică structura osoasă normală) sau mai târziu, în cursul vieţii.

Fragilitatea duce frecvent la fracturi

Din punctul de vedere al simptomelor, osteoporoza este o boală „tăcută“. Aceasta afectează oasele fără a da nici un semn, nici măcar dureri, până la apariţia fracturilor.

Fracturile osteoporotice sunt cauzate de fragilitatea oaselor, de aceea apar după un traumatism minim, care nu ar avea efect la individul normal: cădere de la propria înălţime, ridicarea unei greutăţi sau chiar o mişcare bruscă. Aproape orice componentă a scheletului poate fi afectată de fractură, dar sediile tipice ale fracturilor osteoporotice sunt antebraţul, în apropierea articulaţiei pumnului, vertebrele şi şoldul. Incidenţa fracturii de antebraţ începe să crească după 45 de ani la femei şi se menţine crescută până în jurul vârstei de 65 de ani. Fracturile vertebrale încep să apară după 55-60 de ani la femei şi 5-10 ani mai târziu la bărbaţi, la care sunt de două ori mai rare; incidenţa lor creşte odată cu vârsta.

Dacă fracturile de antebraţ se vindecă uşor şi doar rareori lasă sechele, fracturile (tasările) vertebrale nu sunt atât de benigne. Acestea apar după un traumatism uşor şi sunt dureroase în mai puţin de jumătate dintre cazuri. Durerea caracteristică fracturii vertebrale apare în punct fix, la nivelul coloanei toracale sau lombare; poate fi intensă şi invalidantă, necesitând repaus la pat şi se remite în câteva săptămâni. O persoană care a avut deja o fractură vertebrală are risc mare de a o repeta. Tasările vertebrale multiple conduc la scădere în înălţime, deformarea coloanei cu cifoză şi alterarea mobilităţii, tulburări respiratorii (reducerea eficienţei respiraţiei din cauza modificării cutiei toracice) şi digestive (balonări, disconfort abdominal, regurgitaţii acide). Deformarea coloanei determină dureri cronice de spate, care pot deveni invalidante, cu limitarea sau pierderea independenţei bolnavului şi necesitatea îngrijirii de către ceilalţi. În plus, este dovedit că fracturile vertebrale se asociază cu risc crescut de mortalitate generală, acestea relevând şi favorizând „fragilitatea“ biologică a individului.