Fructele de măceș, izvor de sănătate și energie

Fructele de măceş au un rol uriaș în vitaminizarea organismului, precum şi pentru prevenirea şi combaterea afecţiunilor cardiovasculare, renale, digestive, nervoase şi pulmonare.

În conţinutul chimic al fructelor predomină vitamina C în cantitate de 500-2.000 mg la 100 g fructe, de 50 de ori mai mult decât în lămâi, de 80-100 de ori mai mult decât în cireşe, vişine şi mandarine şi de 200 de ori mai mult decât în mere. În afară de vitamina C, măceşele conţin şi alte vitamine de mare valoare: provitamina A (de 20 de ori mai mult decât în mere), vitaminele B1, B2, K, P şi PP.

Consumul preparatelor din fructe de măceș este eficient numai pe o durată de maximum șase luni după preparare, întrucât pierd o mare parte din vitamine. La prelucrarea produselor nu se folosesc obiecte din metal nesmălţuite, deoarece metalele descompun uşor vitamina C.

Rezultate remarcabile dau tratamentele pe bază de măceșe în:
- inflamaţiile căilor urinare şi ale rinichilor, formarea calculilor la nivelul rinichilor şi al vezicii urinare, insuficienţă renală, edeme renale şi enurezis (pierderea involuntară a urinei). Pentru aceste afecţiuni sunt eficiente decocturi, infuzii şi vin de măceşe, în cure de lungă durată, care intervin în reglarea cantităţii de urină eliminată zilnic.

În bolile cardiovasculare, preparatele din măceșe sunt bune vasodilatatoare, arteriale şi venoase şi constituie remedii eficiente contra fragilităţii vaselor capilare. În plus, intervin în insuficienţa cardiacă, cu edeme la glezne. În bolile inimii au rol sedativ în caz de hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, angină pectorală şi ateroscleroză coronariană (pentru acestea sunt eficiente infuzii şi decocturi).

În afecţiunile aparatului digestiv, au efecte în steatoza hepatică, hepatita cronică virală (A, B, C), litiaza biliară, dischinezia biliară, colecistite, gastrite (prin stimularea secreţiilor), inflamaţii intestinale, crampe şi senzaţie de vomă. Prin stimularea digestiei (datorită conţinutului în pectine) se evită enterocolitele, inflamaţiile mucoaselor, hemoragiile la stomac, diareea, dizenteria şi intoxicaţiile stomacale (se prepară infuzii concentrate, decocturi, macerate la rece, vinuri tonice şi pulberi).

Un efect remarcabil se constată în eliminarea viermilor intestinali (oxiuri, ascaroizi, giardia şi tenia). Se utilizează fructele crude sau uscate şi pulverizate, amestecate cu miere de albine (două părţi fructe şi o parte miere), care se consumă înainte de mese, pe stomacul gol, câte două-trei linguriţe pe zi.

Pentru sistemul nervos, măceşele intervin împotriva stresului, a somnolenţei, a insomniilor, asigurând nopţi liniştite. Mai au efecte în migrene, astenii, amnezii, pierderea memoriei, confuzii mentale, nevroze anxioase, anxietate, oboseală şi chiar în scleroza multiplă în plăci. Pentru aceste afecţiuni se utilizează decoctul, pulberea şi tinctura, cu acţiune sedativă.

În afecţiunile respiratorii, măceşele au efecte remarcabile în tratarea multor boli ca: gripa, răceala, răguşeala, rinosinuzita, faringita, astmul bronşic, pneumonia, tuberculoza şi în creşterea rezistenţei la infecţii pulmonare (sunt eficiente infuziile, decocturile şi tincturile). Pulberea de măceşe (o linguriţă la intervale de două ore) măreşte capacitatea de a suporta febra, asigurând totodată eliminarea unor toxine şi inhibarea bacteriilor din corp.

Forme de utilizare

- Consumul în stare proaspătă. Conservarea fructelor se face sub formă uscată sau ca pastă şi sirop obţinut din două părţi măceşe şi trei părţi zahăr, care se încălzeşte pe baia de apă câteva secunde şi se păstrează în borcane bine închise.

- Infuzia fără fierbere este indicată pentru a nu distruge vitaminele; se prepară din 10-15 fructe zdrobite sau două linguriţe fructe uscate la 200 ml apă clocotită care se infuzează acoperită timp de 10-15 minute, se pasează prin tifon, se adaugă miere de albine şi zeamă de lămâie după gust şi se consumă câte 2-3 ceaiuri pe zi, mai ales dimineaţa împotriva răcelii, în anotimpul iernii şi la începutul primăverii. Adesea se combină cu alte plante tonice ca urzica şi echinaceea.

- Decoctul aromat se prepară din două linguri fructe zdrobite sau curăţate de seminţe şi perişori, care se fierb timp de 10 minute în 500 ml apă la foc moale; se strecoară, se îndulceşte cu miere sau zahăr şi se bea călduţ sau rece în cursul zilei. Fructele se introduc în apă numai după primul clocot pentru menţinerea vitaminei C.

- Băutura răcoritoare din măceşe se prepară din 100 g fructe zdrobite, care se ţin 12 ore scufundate într-un litru de apă rece; se strecoară prin pânză deasă, se adaugă 100 g zahăr şi se consumă câte două-trei căni pe zi, ca băutură vitaminizantă rece.

- Tinctura de măceşe se prepară din o parte măceşe şi cinci părţi alcool 600; se macerează opt zile şi se consumă câte 40-50 picături pe zi, având efecte sedative, contra nevrozei anxioase. Se mai prepară din 500 g pulpă de măceşe (fără sâmburi), amestecate cu 500 g zahăr sau miere şi lăsate la macerat 5-6 zile până la obţinerea unui suc roşu; se adaugă 500 ml alcool 600, se mai macerează încă două-trei zile, după care se strecoară în sticle închise la culoare, folosindu-se circa 30 picături înainte de culcare.

- Vinul de măceşe este o băutură cu proprietăţi tonice şi antiinfecţioase. Se prepară din două kilograme fructe coapte, bine spălate şi trecute prin maşina de tocat; pasta se pune într-o damigeană de 20 de litri cu șapte litri apă rece. Separat se dizolvă, la cald, două kilograme zahăr într-un litru de apă şi zeama unei lămâi, se toarnă peste măceşe, se adaugă puţină drojdie de bere în damigeană şi se astupă cu dop de fermentaţie. Aici se menţine timp de minimum șase-opt săptămâni la temperatura de 18-200C, cu agitare zilnică. După limpezire se strecoară prin tifon şi se toarnă în sticle bine închise, păstrate la loc răcoros. Consumat câte un păhărel zilnic, dimineaţa pe stomacul gol, constituie un remediu deosebit de eficace în normaliza­rea circulaţiei sângelui, în menţinerea tonicităţii vaselor capila­re, în combaterea litiazei şi infec­ţiilor urinare, iar extern este un minunat balsam pentru răni.

- Siropul din pulpă de măceşe se prepară din 250 g fructe uscate peste care se adaugă 1,5 litri apă clocotită; se lasă la macerat timp de 12 ore, se strecoară şi se adaugă 500 g zahăr sau sirop de pere, se fierbe până se obţine consistenţa specifică siropului. Se păstrează în sticle la frigider şi se consumă câte trei linguri pe zi, cu efecte deosebite în boli infecto-contagioase, diaree, viroze, precum şi la aromatizarea salatelor şi a îngheţatei.

- Lichiorul de măceşe se obţine din 500 g fructe coapte, bine mărunţite în mixer, peste care se toarnă 150 g zahăr şi un litru alcool 600; se lasă la macerat timp de 4-6 săptămâni, se filtrează prin filtru fin în sticle care se închid bine şi se lasă pentru maturare timp de alte patru luni. Se consumă cu rol stimulator şi întăritor pentru vârstnici.

- Jeleul de măceşe se prepară din fructe tăiate în jumătate şi curăţate de seminţe şi perişori; se lasă să se umfle peste noapte în suc de mere, se adaugă suc de cătină, zeama unei lămâi, zahăr (1½ faţă de cantitatea de fructe) şi se dă în clocot. După ce se strecoară, se trece în borcane păstrate la rece din care se consumă zilnic, fie pe pâine, fie amestecat în iaurt, având rol de a preveni răceala şi de a mări puterea de apărare a organismului.

- Pelteaua din măceşe bine maturate se fierbe timp de 30 de minute, se centrifughează, se fierbe din nou timp de alte 30 de minute, după ce s-a adăugat o cantitate egală de zahăr şi sucul unei lămâi. Se recomandă persoanelor astenice şi copiilor bolnavi de diaree.