Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Fructele de măceș, stimulentul imunității
În rubrica de astăzi vă prezentăm beneficiile curative ale preparatelor din fructe de măceș, un arbust foarte cunoscut în spațiul românesc, dar al cărui potențial terapeutic este neglijat. Ansamblul informaţiilor prezentate arată cât de eficace sunt fructele de măceş pentru sănătatea omului, în primul rând pentru vitaminizarea organismului, precum şi pentru prevenirea şi combaterea multor afecţiuni (cardiovasculare, renale, digestive, nervoase şi pulmonare).
Măceşul este una dintre frumoasele podoabe ale dealurilor, etalând florile albe sau roze, din luna mai până la începutul lunii iulie, iar mai târziu se încarcă cu fructe roşii-portocalii, din august până în octombrie.
Originea măceşului este localizată în Europa, Africa de Nord şi în zonele tropicale ale Asiei de Vest.
Măceşul, cu denumirea ştiinţifică Rosa canina, aparţine de genul Rosa cu circa 200 de specii, existente în regiunile continentale şi subtropicale ale Emisferei nordice. Dintre acestea, în România cresc 51 de specii spontane sau cultivate, cea mai răspândită fiind specia spontană Rosa canina. Mai puţin extinse sunt speciile sălbatice R. pendulina (măceşul de munte), R. arvensis (măceşul târâtor), R. elliptica (măceşul tufos), R. tomentosa (măceşul tomentos), R. micranta (măceşul roşu) etc.
În ţara noastră, măceşul creşte frecvent în toate regiunile, începând de la litoralul Mării Negre până în zona montană, la altitudinea de 1.200-1.700 metri. Sub formă de arbuşti este întâlnit în răriturile de păduri foioase, margini şi liziere de păduri, coaste însorite şi semiumbrite, păşuni, fâneţe, crânguri din apropierea lacurilor, văile şi luncile râurilor, marginea drumurilor şi a căilor ferate. Creşte pe orice tip de sol, exceptând turbăriile şi terenurile mlăştinoase.
În diferite zone ale ţării, măceşul este cunoscut sub mai multe denumiri populare ca: răsură, cacadâr, mărăcine, rug, sipică, trandafir sălbatic, zgorghin.
Pentru prelucrare în preparate medicinale sau alimentare, fructele se usucă la umbră, în straturi subţiri (maximum 5 cm) sau artificial, întregi sau secţionate. În multe cazuri se preferă scoaterea seminţelor şi uscarea separată a acestora. Din două kilograme de fructe proaspete se obţine un kilogram de fructe uscate.
Măceşele conţin vitamina C şi alte vitamine de mare valoare pentru organismul uman: provitamina A (de 20 ori mai mult decât în mere), vitaminele B1, B2, K, P şi PP. S-a constatat că doza de vitamine variază în funcţie de sol, expoziţia terenului, specie şi altitudine.
Bogăţia fructelor în principii active este dată şi de complexul de carotenoizi (beta-caroten, licopină, rubixantină), flavonoide, antocianozide, taninuri, pectine (20-25%), glucide solubile (14-20%), acizi organici (citric, malic), lecitine, ulei gras, vanilină, acid nicotinic (vitamina antipelagroasă) şi multe săruri minerale (cu potasiu, fier, magneziu, calciu etc).
Proprietăţi terapeutice
- vitaminizante, antiscorbutice, antianemice, remineralizante, imunostimulatoare, tonic-aperitive şi întăritoare la copii, bătrâni şi bolnavi;
- vasodilatatoare arterial, antitrombotice, hipotensoare, hemostatice, tonic cardiace, depurative, detoxifiante ale sângelui;
- diuretice (datorită pectinelor şi acizilor polifenolici), antilitiazice renal, antiinflamatoare, astringente (datorită taninurilor);
- colagoge, coleretice, antiseptice, antiinfecţioase intestinal, antihemoragice, sedative, antidiareice, emoliente, antihelmintice.
Fructele sunt recomandate în avitaminoze, hipovitaminoze şi ca energizant general, mai ales la copii, vârstnici, persoane anemice, bolnave de tuberculoză sau aflate în convalescenţă.
Pentru întărirea şi creşterea rezistenţei la factori nefavorabili, biotici sau abiotici, sunt eficiente preparate sub formă de ceaiuri, siropuri, vinuri, marmelade, inclusiv măceşele întregi, uscate şi măcinate (cu sau fără seminţe). Acestea se consumă în scopuri curative sau profilactice, în timpul sezoanelor mai reci, mai ales atunci când apar răceli, gripe sau afecţiuni respiratorii infecţioase.
Produsele din fructe de măceş, indiferent de forma de prelucrare, asigură o bună funcţionare a rinichilor, a inimii, a ficatului, splinei, creierului şi a glandelor cu secreţie internă. Cercetările efectuate au depistat 94 de boli în care preparatele din măceşe au efecte vindecătoare.
Consumul acestor preparate este eficient numai pe o durată de maximum șase luni după preparare, întrucât îşi pierd o mare parte din vitamine.
La prelucrarea produselor nu se folosesc obiecte din metal nesmălţuite, deoarece metalele descompun uşor vitamina C. (Prof. univ. dr. Constantin Milică - Din volumul „Flora medicinală a României“)