Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Frunzele şi scoarţa de mesteacăn ajută la eliminarea toxinelor
Unul dintre arborii cei mai valoroşi din medicina naturistă este mesteacănul. Frunzele, scoarţa şi mugurii săi au efecte fitoterapeutice extrem de bune, fiind recomandate în multe afecţiuni.
Frunzele de mesteacăn au efecte diuretice şi depurative, acţionând prin eliminarea excesului hidric şi a toxinelor din corp, stimulând schimburile de substanţe organice. Se folosesc sub diferite forme:
- infuzie din 10 g frunze tinere uscate la 250 ml apă clocotită; se infuzează două ore în vas acoperit şi se bea, pe parcursul zilei, în porţiuni mici, urmate de puţină apă.
- infuzie concentrată din 20 g frunze tinere uscate la 200 ml apă în clocot, se adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu când infuzia a scăzut la temperatura de 40oC; se infuzează şase ore şi se beau două-trei ceşti pe parcursul zilei, la intervale de 4 ore, cu efecte diuretice în edeme renale şi cardiace şi pentru eliminarea toxinelor şi a acidului uric;
- infuzie din amestec de frunze de mesteacăn, coada-calului şi boabe de ienupăr (în părţi egale) din care se ia o lingură cu vârf la 250 ml apă clocotită, se lasă să infuzeze 10 minute şi se beau 4 căni pe zi, cu efecte multiple;
- infuzie din amestec format din frunze de mesteacăn (trei părţi), frunze de melisa (două părţi), seminţe pisate de fenicul (două părţi), fructe uscate de măceş (o parte), flori de soc (o parte) şi herba de trei-fraţi-pătaţi (o parte). Se ia o linguriţă amestec la 250 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 10 minute, se strecoară şi se beau câte trei căni pe zi timp de 4-6 săptămâni, cu efecte de purificare şi detoxifiere a organismului.
Scoarţa de mesteacăn este bogată în acid betulinic şi salicilaţi cu proprietăţi antivirale. Se foloseşte ca:
- decoct dintr-o linguriţă scoarţă uscată şi măcinată la 200 ml apă rece; se fierbe 5 minute şi se beau câte două căni pe zi, înainte de mesele principale, mai ales de către bolnavii cu frisoane;
- tinctură din scoarţă (20 g în 100 ml alcool 40o) din care se iau câte 20-30 picături diluate în 50 ml apă, de 2-3 ori pe zi, pe o durată de 20-30 de zile.
Mugurii de mesteacăn au proprietăţi antibiotice şi se folosesc sub forma unui decoct din 100-120 g muguri uscaţi, care se fierb în 750 ml apă până scade lichidul la 500 ml; se adaugă 1 g bicarbonat de sodiu pentru dizolvarea răşinilor, se strecoară şi se bea întreaga cantitate, fracţionată în cursul zilei.