Hemoragiile digestive, boala celor care abuzează de medicamente

În decursul vieţii este posibilă apariţia unor momente de spaimă, când survin, pe neaşteptate, hemoragii nemotivate şi necontrolate, cu sânge eliminat în diferite cantităţi. Un regim de viaţă riguros, precum şi urmarea anumitor proceduri terapeutice vă pot scuti de aceste neplăceri.

Hemoragiile digestive constau din ieşirea sângelui din vasele sanguine în urma lezării tubului digestiv şi inundarea ţesuturilor adiacente (hemoragii interne) sau evacuarea sângelui în exterior (hemoragii externe). În hemoragiile interne sângele se opreşte în ţesutul în care s-a spart vasul sanguin. Din cauza evoluţiei agravante şi imprevizibile se va apela, obligatoriu şi de urgenţă, la medic, pentru a elucida cauza sângerării şi pentru a începe tratamentul într-o fază incipientă.

În hemoragiile externe, declanşarea bolii şi efectele lor asupra organismului depind de locul producerii hemoragiei. Pot exista:

- hemoragii externe superioare, denumite hematemeză, declanşate în esofag, stomac, duoden, cu eliminarea sângelui pe gură;

- hemoragii externe inferioare, denumite melene, declanşate în intestinul subţire şi colon, cu eliminarea sângelui prin scaun.

Există şi alte forme de hemoragii externe, care nu au provenienţă numai la nivelul tubului digestiv. Printre acestea amintim epistaxis - curgerea sângelui din nas, hematurie - urinare cu sânge, metroragie - hemoragie uterină, hemoptizie - scuipare de sânge roşu provenit din plămâni, în caz de tuberculoză sau cancer pulmonar şi hemoragie cerebrală - provocată prin ruperea unui vas sanguin la nivelul creierului (apoplexie).

Când apare hematemeza

Pierderile de sânge prin hemoragie digestivă superioară pot fi de la câteva picături, până la câteva sute de grame şi chiar 1,5-2,5 litri, când este posibilă provocarea decesului. Provenienţa sângelui este din artere sau din vene. Sângele arterial are culoarea roşie şi curge sub formă de aruncături, în timp ce sângele venos curge în ritm constant şi este mai închis la culoare, ajungând la aspectul de „zaţ de cafea“.

Cele mai frecvente sângerări digestive superioare pornesc din gastrite acute sau cronice şi din ulceraţii peptice (ulcer gastric şi duodenal), mai ales provocate de bacteria Helicobacter pylori. Ca frecvenţă cauzală, urmează hemoragiile produse prin sindromul Budd-Chiari, cu o tromboză a venelor hepatice, cu formare de cheaguri de sânge sau cu apariţia unei tumori, manifestată prin ascită, ciroză hepatică şi cancer (gastric sau hepatic). La nivelul tubului digestiv pot să apară colite de iradiere, tumori maligne sau benigne pe esofag, stomac şi duoden, pancreatite, colite şi enterocolite infecţioase şi traumatisme abdominale. Nu se pot neglija efectele produse de unele boli ale sângelui (leucemie, hemofilie, purpură) care duc, în mod frecvent, la pierderi de sânge prin gură. Accidental, acţionează şi unele intoxicaţii (cu sodă caustică, acizi minerali tari, sublimat coroziv, fosfor).

Este posibil ca pacientul să fi făcut greşeli în regimul alimentar, sărac în proteine (carne) şi în legumele şi fructele care au activitate peroxidazică (fasole, conopidă, pepene verde, ridichi). Tot greşeală poate fi considerată şi administrarea, în exces, a unor medicamente de sinteză chimică (aspirină, corticosteroizi, butazolidină), anticoagulante, antihipertensive (rezerpină) şi antiinflamatoare (fenilbutazonă, indometacină).

Primele semne ale hematemezei

Simptomele caracteristice ale hematemezei sunt bine delimitate:

- greţuri, vome sângerânde, uneori cu cheaguri;

- dureri abdominale şi apetit redus;

- scăderea tensiunii arteriale sistolice sub 9-10 mm Hg, concomitent cu creşterea pulsului peste 100 bătăi pe minut (tahicardie), cu menţiunea că la prăbuşirea tensiunii spre valoarea zero poate interveni o stare de şoc şi deces;

- pielea devine palidă şi rece, cu transpiraţii persitente;

- sete intensă şi lipsă de aer;

- anemie şi scăderea rapidă în greutate;

- ameţeli, leşin, şoc hemoragic şi pierderea cunoştinţei.

Diagnosticarea bolii pentru elucidarea cauzei declanşatoare se face prin: endoscopie digestivă, angiografie selectivă şi scintigrafie cu globule roşii marcate radioactiv.

Melenele pot fi depistate şi prin teste de laborator

Melena este o hemoragie externă inferioară, rectală, care constă din evacuarea, pe cale anală, a unui scaun de culoare roşie, cărămizie sau neagră, ajungând până la aspectul păcurei şi miros dezgustător. Scaunul conţine sânge digerat, provenit din părţile superioare ale tubului digestiv (stomac, duoden) şi, mai ales, din segmentele inferioare ale intestinului subţire şi ale colonului. Culoarea sângelui eliminat depinde de sediul de pornire a hemoragiei, în lungul tractului intestinal. Cu cât hemoragia este declanşată mai aproape de anus, respectiv la nivelul rectului sau al colonului descendent, sângele va fi mai deschis la culoare. Există şi cazuri de melenă cronică, în care sângele devine ocult (nu poate fi văzut cu ochiul liber şi nici prin investigaţii endoscopice sau colonoscopice). În acest caz, prezenţa sângelui se poate depista prin teste de laborator. Aceste melene oculte, de lungă durată, sărăcesc organismul în fier şi hematii, ducând la o anemie feriprivă, cu evoluţie gravă. Primele simptome ale acestei anemii sunt: astenia, oboseala după eforturi uşoare, paloarea pielii, unghii friabile, diminuarea apetitului.

Abuzul de medicamente poate declanşa boala

Cauzele frecvente ale melenei pot fi puse pe seama unor afecţiuni ale tractului gastrointestinal, cum ar fi: fisuri anale, hemoroizi trombozaţi, tumori şi varice rectale, polipi pe colon, rectocolită, diverticuloză, inflamaţii ale colonului (sau boala Crohn) şi cancer de colon. Uneori, zona de declanşare este în partea superioară a tubului digestiv, din cauza unor boli destul de grave, cum ar fi gastrita hemoragică, ulcerele peptice şi parazitozele intestinale.

S-a stabilit că hernia hiatală este cauza a 10% din sângerările oculte pierdute prin melene. Adesea, melena, vizibilă sau ocultă se asociază cu anemia feriprivă, când pierderea de sânge este concomitentă cu pierderea de fier, în dizenteriile bacteriene şi parazitare sau în urma consumului unor medicamente toxice pentru tubul digestiv. Scaunele cu sânge abundent trebuie să fie un semn de alarmă, întrucât se presupune că ar exista un proces patologic care ar trebui să fie identificat de urgenţă. În acest caz, se impune spitalizare imediată a pacientului, unde i se va face rectoscopie, colonoscopie, fibroscopie gastrică şi clismă baritală, pentru a stabili cauza sângerării şi tratamentul adecvat.

Consumul de medicamente chimice este foarte periculos, deoarece s-au înregistrat multe hemoragii declanşate la pacienţii care au utilizat, în exces, aspirină, antiinflamatoare nesteroidiene, anticoagulante sau antiagregante plachetare.

Tratamentele fitoterapeutice

Atât în hemoragiile digestive, mai uşoare şi discontinue, cât şi în sângerările nazale sunt recomandate infuzii sau decocturi folosite fie intern, fie extern, prin tamponări locale sau cataplasme, cu plante medicinale care conţin cantităţi ridicate de taninuri şi vitamina K, cu acţiuni astringente, hemostatice şi cicatrizante. În uz intern sau extern sunt eficiente:

- decoct de stejar din două linguriţe scoarţă uscată la 200 ml apă clocotită; se fierbe 5 minute, se strecoară, se îndulceşte cu miere şi se bea fracţionat în cursul unei zile, la intervale de 30 minute, având efecte astringente şi antiseptice asupra florei microbiene, hemostatice şi cicatrizante la apariţia sângerărilor interne sau externe. Acelaşi decoct se foloseşte în tamponări în nara sângerândă sau cataplasme călduţe pe nas şi obraji;

- infuzie de salcie dintr-o lingură de scoarţă la 200 ml apă clocotită; se infuzează 15 minute şi se beau 1-2 căni pe zi (cu excepţia persoanelor care sunt alergice la aspirină);

- infuzie de urzică vie dintr-o lingură frunze uscate şi mărunţite la 250 ml apă în clocot; se infuzează acoperit timp de 15 minute, se strecoară şi se beau 2-3 căni pe zi, cu efecte imediate de oprire a hemoragiilor datorită conţinutului ridicat în vitamina K. persoanelor cu mare sensibilitate la sângerări, se recomandă o cură din ceaiuri de urzică, completate cu supe din urzică, morcov şi ceapă (bogate în fier), cu efecte fortifiante;

- infuzie de traista ciobanului dintr-o lingură herba uscată şi mărunţită la 200 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 15-20 de minute, se strecoară şi se beau 1-2 căni pe zi, având proprietăţi hemostatice cu efecte asupra coagulării sângelui, vasoconstricţie şi în reducerea tensiunii arteriale. Acţiunea coagulantă a acestei plante era cunoscut de multă vreme. În timpul primului Război Mondial, în lipsa medicamentelor, soldaţii foloseau infuzia de traista ciobanului pentru spălarea rănilor sângerânde;

- infuzie de coada şoricelului dintr-o linguriţă flori mărunţite la 250 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 10-15 minute şi se beau 2 căni pe zi, înainte de mese, prin înghiţituri rare. Aceeaşi infuzie se aplică sub formă de cataplasme pe frunte şi tâmple sau ca tampoane de vată puse în nara sângerândă. Se reduce durata de coagulare a sângelui şi se opresc hemoragiile nazale, într-un interval de 1-2 ore, inclusiv în cazul utilizării tampoanelor de vată imbibate cu infuzie sau după comprese pe tâmple şi pe ceafă;

- infuzie sau decoct de coada calului (o linguriţă herba uscată la 200 ml apă), se infuzează 5-10 minute şi se foloseşte intern (câte 2-3 căni pe zi) sau extern pentru aspiraţii nazale, comprese în jurul nasului şi la nivelul cefei, spălături sau tamponări nazale;

- infuzie de troscot din 1-2 linguriţe rădăcini uscate şi măcinate la 200 ml apă în fierbere; se infuzează acoperit 10-15 minute şi se beau 2-3 căni pe zi, în cură de lungă durată, având efecte cicatrizante în oprirea hemoragiilor interne şi a sângerărilor nazale, mai ales la copii;

- infuzie din frunze sau coji verzi de nuci (1-2 linguriţe la 250 ml apă clocotită); se beau 1-2 căni pe zi, având efecte antihemoragice;

- decoct de ciuboţica cucului dintr-o linguriţă rădăcini uscate la 200 ml apă rece; se fierbe 5 minute, se infuzează 15 minute şi se pun cataplasme pe nas şi obraji, de mai multe ori pe zi.

Plante recomandate în amestec

- frunze (de afin, patlagină), herba (de coada racului, răchitan, sânziene galbene, sunătoare, creţuşcă), flori (de gălbenele), mătase (de porumb) şi rădăcini (de cerenţel şi brusture);

- în amestecuri pentru prepararea de infuzii sau decocturi sunt propuse: răchitan (40 g), urzică vie (30 g), coada racului (20 g), porumb-mătase (10 g) sau amestec din traista ciobanului, creţişoară, coada calului, coada racului, răchitan, urzică vie, nuc (frunze), alun (frunze), fiecare plantă luată în părţi egale;

- tincturi din coada şoricelului, traista ciobanului, echinacea, gălbenele, patlagină, preparate în raport 1: 5 (20 g. plantă macerată timp de 14 zile în 100 ml alcool 700), din care se consumă câte 15-20 picături, de 3 ori pe zi, cu efecte în reglarea hemoragiilor abundente;

- vinuri medicinale preparate din traista ciobanului, flori de alun, sclipeţi sau sânişoară care se consumă câte 1 pahar pe zi;

- ulei din cătină albă, luând 1-2 linguriţe de 3 ori pe zi, înainte de fiecare masă, cu puţină miere de albine.

-pulbere din herba de coada calului uscată şi măcinată din care se ia zilnic câte 3-4 vârfuri de cuţit;

- pulbere din scoarţă de stejar măcinată fin, care se trage pe nas pentru a opri hemoragiile nazale, cu efect astringent asupra florei microbiene şi cu acţiune astringentă de precipitare a proteinelor.

▲ Regimul alimentar

O atenţie deosebită se va acorda asigurării necesarului de vitamină K antihemoragică, o vitamină liposolubilă care intervine în coagularea sanguină. În doză zilnică de 10-55 mg se administrează sub formă naturală de legume proaspete (broccoli, spanac, varză, conopidă, mazăre verde), bogate în vitamina K, având rol în biosinteza protrombinei, un agent procoagulant natural, absolut necesar la persoanele cu frecvente hemoragii nazale.

▲ Primele măsuri în tratarea hemoragiilor

- repausul absolut la pat, culcat pe spate, cu genunchii îndoiţi, fără mişcări energice;

- în hemoragiile severe nu se consumă nici un aliment, în afară de apă îndulcită, luată cu linguriţa, la intervale mici, de 30-60 de minute;

- în hemoragiile uşoare se vor consuma numai ceaiuri simple sau în amestec cu lapte, suc de fructe, luate cu linguriţa, în cantităţi reduse;

- administrarea de substanţe antiacide la intervale de 2-4 ore, precum şi medicamente antiulceroase, care pot rezolva sclerozările varicelor esofagiene sau a ulcerelor hemoragice;

- adăugarea de fier feros (200 mg de 3 ori pe zi), până la redresarea hemoragiei şi la dispariţia anemiei feriprive.

Constantin I. Milică este profesor universitar la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Iaşi. Este specializat în fitoterapie şi tratează anual sute de persoane din toate colţurile ţării, prescriind pentru orice boală preparate complexe din plante pe care cel mai adesea le ignorăm. A salvat oameni cărora nu li se mai dădeau şanse de supravieţuire, preparatele fiind realizate în laborator, după metode ştiinţifice şi după atenta analiză a fiecărei afecţiuni în parte