Hepatita, dușmanul tăcut al ficatului

Medicina a înregistrat progrese semnificative în cunoașterea hepatitei virale, totuși, această boală continuă să facă numeroase victime în lume. Mulți dintre cei infectați află că au hepatită când boala este deja într-un stadiu avansat, chiar după câțiva ani de la infectare. Hepatita virală se numără printre primele zece boli infecțioase letale și este principala cauză de apariție a cancerului hepatic sau a cirozei. 

Numărul de îmbolnăviri a crescut alarmant, în special în estul continentului european și în Asia, unde sunt înregistrate mai mult de două treimi din totalul de cazuri la nivel global. Prevenția și depistarea timpurie a hepatitei pot să salveze vieți și acesta este mesajul pe care s-a pus accentul în ultimii ani, mai ales după ce aproape 200 de țări din întreaga lume s-au alăturat obiectivului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) de eradicare a hepatitei virale până în 2030.

Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, marcată la 28 iulie, a readus și anul acesta în prim-plan necesitatea prevenției, testării și vaccinării, având în vedere că boala se poate transmite foarte ușor și afectează funcționarea unui organ vital, ficatul. Potrivit estimărilor OMS, circa 300 de milioane de oameni din întreaga lume nu știu la ora actuală că sunt infectați cu virusul hepatitei și că riscă în viitor să facă boli hepatice grave sau cancer de ficat.

Există mai multe tipuri de hepatită, denumite în funcție de tipul virusului care le provoacă. Cele mai răspândite sunt hepatitele de tip A, B și C. Se estimează că aproximativ 15 milioane de oameni din întreaga lume suferă de hepatita B și aproape tot atâția (14 milioane) de hepatita C.

Hepatita A, denumită și boala mâinilor murdare, se transmite atunci când nu se respectă reguli elementare de igienă, prin contact direct cu persoane bolnave, prin apă, alimente sau obiecte contaminate. În general, se vindecă de la sine și nu se cronicizează, dar există și cazuri în care evoluează spre forme grave. Există vaccin împotriva hepatitei A, dar cea mai la îndemână măsură de prevenție este igiena.
La hepatitele B și C, simptomele pot să apară după mai mulți ani, timp în care boala evoluează spre forme critice, iar persoana infectată poate infecta la rândul său alte persoane. Studiile au arătat că hepatita B, de exemplu, are o rată de infectare de 100 de ori mai mare decât virusul imunodeficienței umane (HIV), care atacă sistemul imunitar.

Anul trecut, România ocupa, din păcate, primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte prevalenţa hepatitei de tip B (4,4%) şi locul al doilea în privința hepatitei C, cu o prevalență de 3,3%. Un viitor fără hepatită presupune însă ca oamenii să conștientizeze în număr cât mai mare că este nevoie să respecte niște reguli foarte simple de igienă pentru a preveni infectarea, dar și să se testeze pentru a depista boala în stadii incipiente. Chiar dacă nu s-au instalat simptomele caracteristice, hepatita poate fi diagnosticată prin analize de sânge.

Când aceste simptome există, în faza acută a bolii, ele pot fi asociate cu cele specifice gripei, de exemplu dureri articulare, dureri musculare, stări de greață, vomă, diaree și febră. Simptomele caracteristice bolilor hepatice apar însă în faza de cronicizare a bolii: urină închisă la culoare, scaune decolorate, îngălbenire a globului ocular și a pielii (icter), ficat mărit, oboseală inexplicabilă, disconfort abdominal și retenția de lichide.

Decalajul care poate să apară în cazul hepatitelor virale între momentul infectării și apariția simptomelor reprezintă argumentul cel mai solid în favoarea testării și diagnosticării precoce a acestei boli, pentru a evita complicațiile care pun în pericol viața.

(Ileana Marin)