Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Hipertensiunea, o boală strâns legată de condiţiile materiale
Oameni de ştiinţă suedezi au asociat riscul de a dezvolta hipertensiune cu statutul social şi veniturile unei persoane. Cu cât este mai săracă familia în care creşte copilul, cu atât creşte probabilitatea ca acesta, la vârstă adultă, să aibă hipertensiune. Astfel, cercetătorii de la Institutul Karolinska din Stockholm au examinat starea de sănătatea a 12.000 de gemeni pe tot parcursul vieţii lor, luând în considerare factori de ereditate şi deprinderile dăunătoare ale acestora. La gemenii provenind din familii sărace s-a constatat că riscul de a face hipertensiune era cu 42% mai mare decât în cazul celor mai avuţi. În plus, în situaţia în care o persoană provenită dintr-o familie săracă a ajuns la un statut social mai bun la vârsta adultă, riscul de a dezvolta hipertensiune arterială scădea cu 20%. Un efect invers s-a remarcat la adulţii din familii bogate care şi-au pierdut statutul social la maturitate. Deosebit de sensibile la schimbările de statut social sunt femeile, au mai constatat cercetătorii suedezi.
@ Scrieţi-ne pe adresa: "Ziarul Lumina", Str. Petru Movilă nr. 69, Iaşi; sau pe adresa de e-mail: otilia_balinisteanu@yahoo.com