Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Hrană sănătoasă şi puţină, recomandări pentru post

Hrană sănătoasă şi puţină, recomandări pentru post

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Un articol de: Mariana Dascălu - 02 August 2019

În perioada posturilor, medicii specialişti recomandă să avem un regim alimentar echilibrat, care să conţină atât proteine, lipide, cât şi carbohidraţi. Consumul de alimente de origine vegetală detoxifică şi purifică organismul uman şi contribuie la reînnoirea celulelor. Cele mai sănătoase sunt „alimentele vii”, cum ar fi verdeţuri, legume, fructe oleaginoase - caju, nuci, alune de pădure cu merişor deshidratat.

Pe lângă caracterul lor eminamente duhovnicesc, posturile sunt benefice şi din punct de vedere medical, fiind o perioadă în care organismul se detoxifică şi se regenerează. Fie că sunt totale, cum sunt posturile negre, în care este acceptat doar consumul de apă, fie că sunt parţiale, când sunt eliminate doar alimentele de origine animală, posturile sunt recomandate de medici. Însă, din punct de vedere medical, postul înseamnă alimentaţie sănătoasă, moderată şi gătită în casă, spun specialiştii.

„Avem atâtea posibilităţi cu care putem să înlocuim proteina animală. Vorbim de ciuperci, leguminoase ca mazăre, fasole, linte, dar şi legumele cu frunze verzi”, a recomandat medicul Ruxandra Constantina în cadrul emisiunii „Preţuieşte sănătatea~, difuzată de Trinitas TV. Posturile alimentare sunt benefice pentru sistemul digestiv prin alimentaţia de origine vegetală, care detoxifică şi purifică organismul uman. „În perioada de post scoatem proteina animală deoarece este mai greu de digerat şi, în plus, ştim deja că de multe ori laptele, carnea, brânza conţin antibiotice provenite de la animale, conţin hormoni de creştere. Eliminând toate acestea, organismul, sistemul digestiv se detoxifică şi se purifică”, mai spune medicul. Un alt aspect important în această perioadă este hidratarea, apa ne ţine în viaţă; medicii recomandă apă cu zeamă de lămâie şi sucurile naturale din legume. Nu trebuie exces în cazul sucurilor de fructe, deoarece acestea îngraşă, şi nu este indicat să combinăm fructele, fiindcă pot crea balonare şi disconfort. Putem însă amesteca sucurile de legume cu suc de mere sau zeamă de lămâie.

Există persoane care consumă în această perioadă crenvurşti vegetali, pateu vegetal ori salam de soia, însă pe cât de săţioase par să fie, pe atât sunt de nesănătoase. Şi asta, din cauza conţi­nutului mare de chimicale care „ajută” la imitarea gustului, mirosului şi culorii alimentului natural respectiv.

„Inserându-se diverse gene care probabil sunt străine, sunt sintetizate în noi, astfel că în organismul nostru pot avea loc reacții nedorite, diverse boli, chiar boli cronice”, a aver­tizat dr. Simona Carniciu, medic specialist în diabet, nu­triţie şi boli metabolice, în cadrul unei emisiuni televizate.

Pacienţii care urmează un tratament pentru boli cardiovasculare, boli hepatice sau boli renale nu trebuie să renunţe la tratament în perioada postului. Din contră, medicaţia trebuie urmată cu aceeaşi stricteţe.

Postul negru întinereşte celula

Specialiştii spun că restricţia alimentară întinereşte celula şi încetineşte procesul de îmbătrânire. `O zi sau două pe săptămână recomand hrană vie, fără nimic animal, ci doar salate, legume, verdeţuri, fructe oleaginoase - caju, nuci, alune de pădure cu merişor deshidratat. Toată viaţa, dacă ţineţi acest regim, faceţi detoxifierea organismului şi nu e nevoie de purgative. Restricţia alimentară întinereşte celula şi încetineşte procesul de îmbătrânire şi este foarte benefică pentru organism”, a mai recomandat medicul Ruxandra Constantina. Nu uitaţi de beneficiile mierii şi nu ezitaţi să consumaţi produsele apicole. Acestea conţin vitamine, minerale, enzime, antioxidanţi, factori de creştere, îi conferă organismului energie fizică şi psihică şi sunt foarte bine absorbite. Putem consuma mierea naturală adăugată în ceai sau limonade. Fructe găsim din abundenţă în pieţe în această perioadă şi este foarte benefic să le consumăm. Însă mare atenţie, fructele le mâncăm ca masă de sine stătătoare. Mâncate la sfârşitul mesei produc balonări, constipaţie, colici abdominale şi greţuri. Singurele fructe care ajută digestia sunt papaya, ananasul şi kiwi şi pot fi consumate după masă.