Implicaţii ale deficitului de magneziu în spasmofilie

Un articol de: Laura Eni - 14 Feb 2008

Magneziul (Mg), cunoscut ca element din 1775, este răspândit în natură destul de mult, formând 2,1% din scoarţa terestră. Magneziul este prezent într-o concentraţie ridicată şi în apa de mare. În lumea animală, Mg este considerat „metalul activităţii vitale“, studiile demonstrând implicarea acestuia în întreg ciclul vieţii, plecând de la transmiterea codului genetic, continuând cu gestaţia, naşterea, creşterea, îmbătrânirea şi terminând cu moartea.

În anul 1923 s-a demonstrat că unele tetanii apar ca urmare a carenţei de magneziu şi tot în această perioadă începe să se vorbească despre conceptul clinic al deficitului de magneziu la om. Deşi spasmofilia este una dintre cele mai răspândite afecţiuni, majoritatea autorilor nu oferă date cu privire la prevalenţă, şi acest lucru poate fi explicat prin varietatea simptomelor sale clinice, în majoritatea cazurilor.

Mult timp spasmofilia s-a considerat a fi o insuficienţă a paratiroidelor în reglarea calcemiei. Demonstrarea rolului deficitului de Mg în spasmofilie se bazează pe diferenţele statistice între populaţia spasmofilică şi cea normală. O altă dovadă a deficitului de magneziu în spasmofilie este reprezentată de succesul terapiei cu magneziu. Cauzele principale ale deficitului de Mg din spasmofilie constau în aportul scăzut din dietă şi, mai puţin, pierderile de magneziu prin diverse mecanisme. Deficitul de aport, însă, nu explică caracterul deseori familial al spasmofiliei, indivizii spasmofilici având o anumită particularitate constituţională, care poate fi o trăsătură ereditară sau consecinţa unor leziuni ireversibile, provocate de carenţa mai accentuată sau mai prelungită de magneziu.

Încă din 1964 s-a efectuat inducerea unui deficit de magneziu la om şi au fost observate tulburări de tip spasmofilic, atât centrale, cât şi periferice, tulburări de comportament şi de caracter. În fiziologie este cunoscut rolul calciului şi al magneziului în controlul excitabilităţii neuromusculare.

Simptomele deficitului de magneziu

Deficitul de calciu şi magneziu se exprimă printr-o hiperexcitabilitate, care, în formele severe, poate induce chiar crize convulsive. Tabloul clinic este reprezentat de o serie de simptome ce exprimă hiperexcitabilitatea nervoasă centrală şi periferică, la care se pot asocia alte simptome, mai puţin specifice.

Simptome centrale ale spasmofiliei: anxietate, emotivitate, insomnii, tremur, vertije, cefalee, lipotimii, parestezii faringiene şi laringiene, lipsa de aer, astenie, tendinţa depresivă.

Simptome periferice ale spasmofiliei: parestezii, crampe musculare.

Simptome funcţionale ale spasmofiliei: cardiace, cum sunt palpitaţiile şi durerile precordiale, vasculare, cum ar fi extremităţile reci.

Semne trofice: dischinezie biliară, colopatie spastică, aerofagie, fragilitatea unghiilor, părului, a dinţilor, opacifieri cristaliene.

Forme clinice ale bolii

Spasmofilia prin deficit de magneziu evoluează ondulant, cu perioade fără simptome şi cu perioade de decompensare, ce sunt induse de pierdere suplimentară de magneziu, stres, oboseală, anumite medicamente, cum sunt diureticele, tulburări digestive sau de reducerea aportului de Mg sau necesar mai crescut, în cazul sarcinii şi alăptării.

Forme clinice ale deficitului de Mg:

- neuromotorii: crampe musculare, parestezii, anxietate;

- neurologice: migrena neurastenică, forme cu insomnie, forme cu crize vertiginoase şi lipotimice şi forme cu crize convulsive;

- forme psihiatrice: anxioase, depresive, psihastenice;

- forme oftalmologice: oboseala vederii, opacifierea cristalinului;

- forme ginecologice: dismenoree;

- forme alergice: astm bronşic, rinita alergică, eczema;

- forme cardiace: tulburări de ritm, vasculopatii spastice;

- forme digestive: gastroenteropatii spasmodice, dischinezie biliară, ulcere gastrice şi duodenale;

- forme endocrinologice: hipoglicemii functionale, hipertiroidie, obezitate, deficit ponderal;

- forme pneumologice: dispnee anxioasă, pseudoastm;

- forme urologice: enuresis;