Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Imunitatea în sezonul rece
Întărirea imunităţii în sezonul rece este foarte importantă, dar este de preferat să avem o imunitate naturală foarte bună, pe care o obţinem prin consumul de fructe şi legume, la fel ca vara. Se ştie că există unele plante utile în „confecţionarea“ anticorpilor, cum ar fi: măceşele, cătina, rostopasca şi gălbenelele. De asemenea, usturoiul, broccoli, cerealele, fructele uscate şi citricele ajută la întreţinerea şi creşterea imunităţii.
Cuvântul imunitate provine din limba latină (imunitas - scutire) şi repezintă capacitatea organismului de a se apăra împotriva microbilor şi a unor substanţe toxice. Imunitatea este de două tipuri: naturală şi dobândită. Cu imunitatea naturală ne naştem şi se manifestă prin rezistenţa organismului la anumite boli, maladii, agenţi patogeni. Se păstrează pe parcursul întregii vieţi. Organismul posedă mai multe mijloace de apărare împotriva infecţiilor şi a substanţelor străine. De exemplu, pielea sănătoasă împiedică pătrunderea microbilor. Dar, atunci când microbii ajung în ţesuturi, sunt distruşi de celule specializate pentru apărarea organismului aflate în sânge, prin fagocitoză sau prin intermediul unor substanţe protectoare numite anticorpi. Imunitatea dobândită apare atunci când organismul a venit în contact cu un anumit microb şi şi-a dezvoltat anticorpi împotriva acestuia. De asemenea, imunitatea dobândită apare şi în cazul vaccinării. Vitamina C este foarte importantă pentru creşterea imunităţii prin activarea unor procese celulare, prin accelerarea absorbţiei fierului la nivel intestinal. Astfel, vitamina C poate fi reţinută de organism, fie prin consumul de fructe şi legume proaspete, în special citrice, mai ales că acum e şi sezonul lor, fie prin consumul de suplimente alimentare pe bază de vitamina C. Flora intestinală are şi ea un rol foarte important în imunitate, participând la sinteza vitaminelor care aparţin complexului B şi la realizarea unui mediu ostil pentru dezvoltarea bacteriilor patogene. De aceea, este indicat consumul de iaurt, bogat în substanţe probiotice. De multe ori nu ştim de ce imunitatea noastră a scăzut şi răcim tot mai des. Cauzele ar putea fi excesul de antibiotice, mai ales atunci când le luăm fără recomandarea medicului, munca în exces, obezitatea, alcoolul care afectează limfocitele T producătoare de anticorpi. În cazurile cele mai severe, scăderea imunităţii poate fi determinată de o maladie mult mai gravă de tipul cancerului, SIDA sau a altor boli care interesează direct sistemul imunitar.