Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
În aprilie se lansează planul comprehensiv de control al cancerului
În luna aprilie va fi lansat planul comprehensiv de control al cancerului, au anunțat reprezentanții Ministerului Sănătății. „În aprilie vom lansa planul comprehensiv de control al cancerului, un plan integrat. Acesta este o necesitate naţională. Toate ţările din Uniunea Europeană îl au. El cuprinde parte de prevenţie, tratament, cercetare... toate componentele. În cadrul acestui plan o să fie şi partea de profilaxie primară - educaţie, comportamente pe care le-am dezvoltat, abandonarea fumatului, dar şi partea de screening, deci profilaxie secundară”, a spus ministrul Patriciu Achimaș-Cadariu.
El a explicat că planul va viza trei tipuri de cancer: de col uterin, de sân şi colorectal şi se referă la toată populaţia, nu doar la persoanele cu istoric în familie. „Screeningul pentru cancer de col uterin a început de câţiva ani şi intenţionăm să-l dezvoltăm la o capacitate mai mare, în concordanţă cu realităţile. Apoi, avem un pilot de screening pentru cancerul de sân pe care-l vom dezvolta şi vom iniţia un pilot pentru screeningul cancerului colorectal”, a explicat ministrul. Pe de altă parte, oficialul a mai atras atenția că screening nu înseamnă doar testarea populației prin recoltarea unor probe, ci presupune și o rețea piramidală de laboratoare. În acest context, construirea unui program de profilaxie secundară constituie o investiție pe termen lung. „A construi un program de profilaxie secundară este o investiție pe termen lung care își arată rezultatele în decenii. De exemplu, țările nordice care au pornit după război au avut o scădere a mortalității după unu, două decenii. Deci, nu ne așteptăm la rezultate pe termen scurt, dar investim în viitorul sănătății României”, a mai declarat ministrul sănătății.