Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
În slujba progresului medicinei
Din diverse laboratoare şi clinici, din lumea întreagă, sosesc informaţii care au rolul nu numai de a mări sfera cunoştinţelor noastre, ci şi de a veni în ajutorul oamenilor. În rubrica de astăzi vă vom prezenta câteva dintre acestea.
- o echipă americană care a efectuat experienţe pe şoareci la care s-a realizat boala Alzheimer a demonstrat efectele benefice ale unei substanţe (acidul benzilchinoloncarboxilic - BCQA) pentru stimularea memoriei care este progresiv deficitară în această boală. S-a observat că şoarecii trataţi au fost capabili să înveţe o regulă nouă, înlocuind-o pe cea veche, fapt care, nu s-a putut observa la animalele martor. Studii ulterioare vor arăta dacă această substanţă va avea şansa să devină un medicament pentru om; - sunt cunoscute numeroasele accidente care se produc ca urmare a circulaţiei cu motocicleta (mai ales pe drumurile noastre!). Plecând de la această realitate, cercetătorii britanici au imaginat o cască refrigeratoare care ar putea salva viaţa a numeroşi accidentaţi. Această cască prezintă o dublură, în care se găsesc două compartimente: unul plin cu apă şi celălalt cu nitrat de amoniu. În cazul unui şoc violent, aceste compartimente se fisurează şi cele două produse se amestecă. Reacţia chimică care se produce determină o scădere a temperaturii în cască cu o durată de aproximativ o oră. În acest fel, creierul este menţinut la 37 grade Celsius, faţă de 47 grade Celsius la cât se ridică în mod obişnuit într-o cască standard. Acest interval este foarte preţios deoarece protejează creierul până la sosirea ambulanţei; - cercetări efectuate în Taiwan au arătat că fumătorii care beau cel puţin o ceaşcă de ceai verde pe zi sunt protejaţi de 12 ori mai mult contra cancerului de plămân faţă de ceilalţi fumători. Pentru restul populaţiei această protecţie se reduce numai de cinci ori; - o veste bună pentru pacienţii posesori ai unui stimulator cardiac. Dacă până acum acestor pacienţi nu li se puteau face examinări prin rezonanţă magnetică nucleară (RMN), deoarece tehnica interacţiona cu stimulatorul, putând provoca tulburări cardiace grave şi decese, iată că o societate occidentală a pus la punct un sistem de stimulare cardiacă ce permite o astfel de examinare fără nici un pericol pentru pacient; - cercetătorii suedezi şi cei norvegieni, lucrând în echipă, au anunţat descoperirea unei clase noi de substanţe antimigrenoase superioare ca mecanism celor deja existente în terapeutică. Compusul descoperit cu o denumire generică mai dificil de pronunţat - telcagepant - îşi exercită acţiunea blocând nişte locuri receptoare din sistemul nervos central. Ca urmare a acestui blocaj, se întrerup procesele metabolice care determină durerea şi, prin urmare, este combătut atacul migrenos. Din păcate şi acest nou produs are unele efecte secundare, cum ar fi uscăciunea gurii, greţuri şi oboseală; - un recent studiu american a arătat că obezitatea creşte semnificativ riscul de a dezvolta un cancer de rinichi. Cercetătorii de la un renumit institut de cancer din New York au examinat 1.640 de pacienţi cu tumori renale, dintre care 88% erau maligne. Ei au descoperit, atunci când au luat în considerare şi greutatea pacientului, o corelaţie semnificativă între obezitate şi prezenţa unei forme de cancer renal. Rezultatele lor arată că persoanele obeze au de două ori mai multe riscuri de a dezvolta un cancer renal decât persoanele cu greutate normală. Din păcate, în stadiul actual nu se cunoaşte explicaţia unei asemenea corelaţii morbide; - din Franţa, de la Institutul Pasteur, ne soseşte vestea punerii la punct a unui nou tratament al astmului, datorită utilizării unui vaccin antituberculos modificat. Cercetătorii au plecat de la observaţia că în Japonia, unde tuberculoza este frecventă, astmul este de trei ori mai puţin frecvent la copii vaccinaţi antituberculos. Noul tratament antiastmatic va ajunge pe piaţă peste cinci ani (conform etapelor necesare şi legale care sunt de parcurs) şi va consta în patru administrări trimestriale.