Incontinenţa urinară, o povară a vârstei a treia

Incontinenţa urinară reprezintă pierderea involuntară de urină, temporară sau permanentă. Cea tranzitorie este determinată de cauze reversibile: infecţiile urinare, vaginitele şi uretritele atrofice, unele medicamente (diuretice, antihipertensive, antihistaminice, sedative), alcoolul, unele boli (insuficienţa cardiacă, insuficienţa venoasă), constipaţia.

Deşi poate apărea în anumite situaţii şi la persoane mai tinere, incontinenţa vezicală rămâne o boală a pacientului vârstnic, conform statisticilor peste 15% dintre vârstnici având această problemă. Cu toate că produce un disconfort în egală măsură fizic şi psihic, pacienţii, în general, evită să discute cu medicul această problemă majoră din cauza jenei, unii dintre aceştia ajungând să se izoleze social ca urmare a temerii de a nu fi puşi în situaţii neplăcute.

Cauze şi efecte ale bolii

Dintre cauzele incontinenţei urinare cronice, cea mai frecventă la vârstnici este tulburarea de contracţie a muşchiului vezicii urinare, secundară unor afecţiuni neurologice (accidente vasculare cerebrale, boala Parkinson, boala Alzheimer) sau altele (cistite, cancere vezicale, obstrucţie uretrală). Incontinenţa urinară de stres este a doua cauză de incontinenţă la femeile vârstnice şi constă în pierderea de urină prin manevre ce cresc presiunea intraabdominală (tuse, strănut, ridicat), fiind o consecinţă a slăbirii planşeului pelvin prin îmbătrâniri şi naşteri multiple. La bărbaţi, principala cauză a pierderii de urină o constituie afecţiunile prostatei (adenomul sau cancerul de prostată). În 5% dintre cazuri, incontinenţa urinară este secundară neuropatiei diabetice, de deficitul de vitamina B12 sau este idiopatică.

La toate aceste cauze se adaugă modificările fiziologice de vârstă (scăderea capacităţii vezicii urinare, creşterea eliminării lichidelor consumate ziua în toiul nopţii). Mobilitatea redusă a vârstnicului, tulburările de mers, pierderea echilibrului contribuie la apariţia incontinenţei urinare. Consecinţe ale acestei afecţiuni sunt: medicale (leziuni locale, ulceraţii, micoze, infecţii urinare), psihosociale (jena, izolarea socială, depresie), economice (deseori se ajunge la spitalizarea bătrânilor, cu costuri foarte mari).

Cum se procedează în cazul acestei boli

Pacientul trebuie să se prezinte la medic la apariţia primelor simptome. Identificarea cauzei determină o anumită conduită terapeutică. Tratarea infecţiilor urinare prin antibiotice, a atrofiei vaginale prin terapie hormonală, eliminarea unor medicamente, tratamentul constipaţiei pot rezolva această problemă.

În incontinenţa urinară de stres, alături de modificarea stilului de viaţă (scăderea greutăţii corporale la obezi, oprirea fumatului, exerciţii de întărire a planşeului pelvian), tratamentul factorilor precipitanţi (tuse, vaginite), un rol important îl au tratamentele farmacologice şi chirurgicale.

Pentru incontinenţele urinare care nu au răspuns la aceste măsuri, un rol major îl are educarea pacientului. Golirea vezicii urinare la anumite intervale de timp, reducerea consumului de lichide după ora 18.00 (fără însă să-şi restricţioneze consumul de lichide în cursul zilei), golirea vezicii urinare înainte de culcare, au un efect benefic. Toaleta locală riguroasă previne apariţia infecţiilor bacteriene, micotice, şi a leziunilor. Purtarea condoamelor, tampoanelor, pamperşilor, montarea sondelor urinare temporar sau definitiv devin necesare în incontinenţele urinare refractare la măsurile terapeutice.

Incontinenţa urinară este o problemă delicată şi gravă, prin consecinţele sale putând duce la izolarea vârstnicului şi dependenţa sa de casă. Prezentarea în timp util la medic determină tratarea şi deseori vindecarea acestei afecţiuni.