Intoxicaţiile acute la copil

Intoxicaţiile acute şi accidentale constituie, în prezent, o cauză majoră a morbidităţii şi a mortalităţii copiilor. Acestea sunt favorizate de progresul tehnic, având grave repercusiuni medico-sociale, ce impun îngrijiri scumpe şi de lungă durată şi care produc suferinţe umane şi, uneori, infirmităţi grave.

Intoxicaţiile acute reprezintă un ansamblu de manifestări clinice şi paraclinice (de laborator), determinate de pătrunderea în organism a unor substanţe toxice de natură vegetală, animală sau chimică.

Frecvenţa şi natura intoxicaţiilor sunt dependente de nivelul educativ şi de educaţia sanitară a populaţiei, de vârsta copiilor, de condiţiile mediului familial şi extrafamilial.

În România, intoxicaţiile acute reprezintă prima cauză de deces pentru vârste cuprinse între 3 şi 20 de ani şi a doua cauză de deces pentru vârsta de 1-2 ani.

Dintre toate tipurile de intoxicaţii (cu scop suicidal, profesional, accidental), cele accidentale sunt cele mai frecvente. Ele sunt produse prin consum de fructe stropite, alimente alterate, ciuperci, medicamente. În marea lor majoritate, intoxicaţiile se produc în bucătărie, unde sunt lăsate la întâmplare substanţele toxice care, de cele mai multe ori, sunt împachetate în ambalaj viu colorat şi uşor de despachetat. Starea în care se prezintă toxicul este şi ea importantă. Cele mai frecvente intoxicaţii sunt produse de un toxic în stare lichidă. Acesta pătrunde în organism pe cale gastro-intestinală, respiratorie sau cutanată.

Intoxicaţiile sunt frecvente la vârsta preşcolară şi în perioada rece a anului, din cauza ventilaţiei insuficiente a sobelor şi camerelor.

Prevenirea intoxicaţiilor

Educaţia insuficientă şi supravegherea deficitară, autoritatea scăzută din partea părinţilor, depozitarea necorespunzătoare a substanţelor toxice contribuie la creşterea procentului de risc al intoxicaţiilor la copii.

Prevenirea intoxicaţiilor accidentale se realizează prin măsuri legislative, educative şi epidemiologice.

Măsurile legislative constau din:

- interdicţii pentru fabricarea de jucării toxice;

- obligaţia de a se menţiona „toxic“ pentru produsele chimice periculoase;

- folosirea de ambalaje mai puţin atrăgătoare pentru substanţele chimice periculoase;

- interzicerea folosirii plumbului în culorile utilizate în pictură.

Măsurile educative sunt mai greu de aplicat, din cauza diversităţii situaţiilor ivite. Trebuie insistat mai mult asupra soluţiilor şi acţiunilor de urmat decât asupra interdicţiilor. Se va merge pe educaţia continuă a publicului larg, prin mijloace de informare: presă, radio, televiziune, broşuri.

Personalul medico-sanitar poate interveni activ în acţiunile de educaţie sanitară, cu ocazia consultaţiilor în cabinete sau a vizitelor la domiciliu.

Un rol important îl are informarea repetată a familiei, care, în primii ani, încearcă o protecţie aproape totală a copilului. Familia va trebui să treacă treptat de la atitudinea protectoare la cea aducativ-pedagogică.

Măsurile epidemiologice constau în cunoaşterea în dinamică a frecvenţei şi distribuţiei cazurilor de intoxicaţii la copii, dintr-un anumit teritoriu, în anumite perioade ale anului. Prevenţia intoxicaţiilor accidentale la copii constituie o acţiune complexă, dificilă, în care personalul medico-sanitar deţine rolul central.