Între cumpătare şi lăcomie

Perioada sărbătorilor de iarnă are, pe lângă semnificaţia religioasă, şi un pronunţat caracter laic, care se manifestă atât prin febra cumpărării de cadouri, cât şi prin procurarea de alimente pentru şirul de ospeţe cu care este presărat sfârşitul lui decembrie şi începutul lui ianuarie.

Personal, consider că această laicizare este cam exagerată în ambele planuri. Dar în popor se consideră prin tradiţie: Crăciunul - "sătulul", Paştele - "fudulul", deoarece de Paşte trebuia neapărat să porţi veşminte noi. Din păcate, lipsa de moderaţie poate transforma bucuria unui ospăţ în disconfort şi suferinţă.

În toată luna decembrie, după cum cred că aţi observat, în mai toate localităţile importante, s-au organizat târguri ţărăneşti cu bucate tradiţionale. Cu regret, trebuie să arăt că mare parte dintre concetăţenii noştri, ignorând postul, au năvălit în aceste pieţe, cumpărând cantităţi mari de carne şi mezeluri, pe care le-au consumat fără a mai aştepta sfânta sărbătoare a Crăciunului.

Cele mai apetisante, dar şi cele mai primejdioase sunt preparatele din carne de porc. Este necesar însă ca aceia care cumpără carnea neprelucrată să se asigure că animalul respectiv nu a fost infestat cu trichinela. În privinţa preparatelor din carne de porc, pentru mai multă siguranţă, este bine să fie cumpărate acele mezeluri care vor mai suferi un tratament termic (prăjire sau microunde) înainte de a fi consumate. Oricum, grăsimea de porc se digeră destul de dificil, ca de altfel şi colagenul prezent din belşug în piftii (răcituri). Se ştie că astfel de hrană staţionează destul de mult timp în stomac, putând declanşa stări de disconfort, precum arsurile epigastrice, greţuri şi chiar vărsături. De altfel, consumate cronic, alimentele grase pot determina creşterea lipidelor în sânge şi depunere de grăsime în jurul principalelor organe, ceea ce împiedică buna lor funcţionare.

Dacă întrebi un român despre o mâncare tipică pentru ţara lui va răspunde fără să clipească: sarmale. Nimic mai neadevărat. Sarmalele sunt prezente de la Istanbul şi până la Budapesta, adică în tot teritoriul ocupat vremelnic de Imperiul Otoman. Dacă la Istanbul se foloseşte carne de oaie sau chiar se prepară sarmale fără carne, în restul spaţiului balcanic, în mod tradiţional, sarmalele sunt umplute cu carne grasă de porc, la care se adaugă ceapă prăjită şi orez prăjit mai înainte în ulei. Pentru o documentare de succes, căutaţi reţetele lui Păstorel, cel care, vorbind despre sarma, scria: "Oponentă din principiu şi un straşnic adversar/Pentru tot ce este dietă sau regim alimentar".

Învelite în foi de varză sau în foi de viţă, de dimensiuni variabile, sarmalele constituie o mâncare extrem de gustoasă, dar foarte indigestă. Într-o viziune mai apropiată de zilele noastre se recomandă ca sarmalele să fie preparate cu carne slabă, fără ceapă prăjită şi să fie servite folosind iaurtul ca garnitură, în loc de smântână. Mai mult, se prepară chiar sarmale de post cu soia, ciuperci, păsat sau numai cu orez.

Specialiştii în igiena alimentaţiei şi nutriţie critică faptul că, în ţara noastră, tăranii îngraşă porcul până la greutatea de 200 kg şi peste. În acest mod se acumulează o cantitate prea mare de grăsime, ceea ce este nesănătos pentru consumatori. Se apreciază că greutatea ideală la care ar trebui să fie sacrificat un porc este de 80 de kilograme.

Pentru a veni în ajutorul acelora care cred că nu se vor putea abţine de la un consum mai mare, recomand folosirea în timpul mesei a produselor farmaceutice care conţin fermenţi pancreatici şi acizi biliari, iar la sfârşitul mesei a unui comprimat de metoclopramidă, care va facilita evacuarea stomacului. Dacă însă pofticioşii se vor întrece şi la paharele de vin, este bine să înghită şi o aspirină, pentru a evita mahmureala de a doua zi (contraindicată pentru bolnavii de ulcer şi gastrită).