Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Ipohondrie şi istorie

Ipohondrie şi istorie

Un articol de: Ostin Mungiu - 16 Feb 2008

Vă relatam în numărul anterior despre persoane care au impresia că sunt grav bolnave, chiar la apariţia celui mai mic simptom. Aceştia sunt numiţi ipohondri. Istoria păstrează mărturii despre personalităţi mari care au suferit de acest sindrom. Iată câteva:

Moliere, autorul piesei „Bolnavul închipuit“, s-a confundat şi în viaţă cu acest personaj, plângându-se mereu că este bolnav pe moarte. Atât de mult se obişnuiseră colegii săi de scenă cu aceste lamentaţii de o viaţă încât, în 1672, când a suferit pe scenă un atac de tuse cu hemoragie, colegii au rămas pasivi, iar Moliere nu a mai ajuns la doctor.

Leonard Bernstein, compozitor american („West Side Story“), s-a plâns toată viaţa de suferinţe imaginare. Când a început să se plângă de dureri de cap şi leşin, doctorii au diagnosticat o tulburare nervoasă-isterie. Un neurolog a indicat totuşi o puncţie rahidiană, dar Bernstein a refuzat-o, fiindcă era o manevră dureroasă. Cinci luni mai târziu a intrat în comă şi a murit la vârsta de 72 de ani. La necropsie s-a diagnosticat o tumoră cerebrală.

Igor Stravinsky, compozitorul („Pasărea de foc“, „Simfonia psalmilor“) era un ipohondru aparte. Nu numai că mergea la consult medical în fiecare oraş pe care îl vizita şi înghiţea la nesfârşit pastile, pe care şi le prescria singur, dar, după ce fiul său a fost operat de urgenţă de apendicită, şi-a scos şi el apendicele perfect sănătos şi a supus la aceeaşi operaţie şi pe ceilalţi trei copii ai săi „ca o măsură de precauţie“.

Enrico Carusso, celebrul tenor, avea o imensă trusă de medicamente, care îl însoţeau şi din care se servea, preventiv, contra migrenelor sau a tusei. Înainte de culcare, aşeza pe podea o saltea şi perne, pentru ca nu cumva să cadă din pat şi să se rănească.

Immanuel Kant, filosoful metafizic susţinea, pe bună dreptate, că „între sănătate şi nebunie se află ipohondria“. El ştia ce spune, deoarece era un ipohondru tipic, ce susţinea că are dureri de cap provocate de un tip special de electricitate ce provine din… sistemele noroase! Credea că organele îi sunt prea înghesuite în corp, încât nu poate respira bine. Cu toate aceste pseudosuferinţe, care l-au însoţit toată existenţa, el nu a avut nici o boală gravă şi a murit în 1804, la aproape 80 de ani.

Marcel Proust, scriitor francez şi celebru ipohondru, avea fobia microbilor, se considera bolnav de stomac şi mânca doar o dată pe zi mâncăruri exotice, se ferea de lumină şi de săpun (se tampona doar cu prosoape umede), îşi izolase fonic încăperea cu plăci de plută, deoarece nu suporta nici un zgomot. Este adevărat că suferea şi de o boală reală - astmul bronşic - boală care i-a grăbit sfârşitul. În celebrul său roman-fluviu „În căutarea timpului pierdut“ el scria : „Pentru fiecare boală pe care o vindecă folosind medicamente, doctorii o provoacă la alte zece persoane sănătoase, inoculându-le virusul care este de o mie de ori mai puternic decât orice microb: ideea că cineva este bolnav“.

Indicele de ipohondrie

Ipohondria este definită ca „o teamă nejustificată de boală, atât de mare încât tulbură viaţa normală“. Este normal ca toţi să avem griji legate de sănătate, dar acestea nu trebuie să devină obsesive. Pentru a verifica dacă sunteţi sau nu bântuiţi de ipohondrie, am să vă redau mai jos un chestionar (indicele Whitely), din care să apreciaţi nivelul temerilor dumneavoastră. Rămâne doar să încercuiţi răspunsul care descrie cel mai bine ceea ce simţiţi. Iată scorul pentru întrebări:

1 - Deloc;

2 - Puţin;

3 - Moderat;

4 - Ceva mai mult;

5 - Foarte mult.

Şi acum întrebările:

1. Vă faceţi griji mari în legătură cu propria sănătate?

1 2 3 4 5

2. Credeţi că suferiţi de o afecţiune gravă?

1 2 3 4 5

3.Vă este greu să uitaţi de sine şi să vă gândiţi la tot felul de alte lucruri?

1 2 3 4 5

4. Dacă vă simţiţi bolnav, iar cineva vă spune că arătaţi mai bine, vă deranjează?

1 2 3 4 5

5. Descoperiţi că sunteţi deseori conştient de diferite lucruri care se petrec în organismul dumneavoastră?

1 2 3 4 5

6. Vă deranjează multe dureri şi suferinţe?

1 2 3 4 5

7. Vă temeţi de boli?

1 2 3 4 5

8. Vă preocupaţi de propria sănătate mai mult decât alte persoane?

1 2 3 4 5

9. Aveţi senzaţia că oamenii nu iau în serios bolile de care suferiţi?

1 2 3 4 5

10. Vă este greu să-l credeţi pe doctor când vă spune că nu aveţi motive de îngrijorare?

1 2 3 4 5

11. Vă îngrijorează deseori posibilitatea de a avea o boală gravă?

1 2 3 4 5

12. Dacă aflaţi despre o anumită boală (prin intermediul radioului, televiziunii, presei sau al unui cunoscut) vă temeţi că o veţi contacta şi dumneavoastră?

1 2 3 4 5

13.Consideraţi că vă sâcâie diverse simptome?

1 2 3 4 5

14. Aveţi deseori simptomele unei boli grave?

1 2 3 4 5

Adunaţi punctele pe care le-aţi încercuit.

Cu cât totalul este mai mare, cu atât e mai mare riscul de a fi îngrijorat excesiv de propria sănătate. Autorul consideră că, dacă totalul se găseşte în intervalul 32-55 sau chiar mai mare, vă puteţi considera ipohondru, iar dacă valorile sunt situate între 14 şi 28, sunteţi o persoană normală. Pe de altă parte, să nu uităm că popularitatea crescută a chestionarelor ce apar în reviste şi ziare reprezintă şi ca un simptom al unei societăţi hipermaniace. Chiar faptul că sunteţi preocupat să completaţi chestionarul de mai sus ne spune ceva.