Jirul atenuează efectele secundare ale cortizonului

Monahul Cosma, de la Cozia, care ştie la ce foloseşte fiecare firicel de iarbă, îmi povestea în timp ce urcam spre Buila că „puţină lume cunoaşte puterea tămăduitoare a fagului. Pe lângă proprietăţile benefice din fructul de jir, leacuri nebănuite se regăsesc în scoarţă, în muguri şi în frunze, în componenţa cărora se găsesc compuşi de natură flavonică, tanin, acizi, substanţe minerale (fier, calciu, sodiu, potasiu), precum şi alte substanţe active“. Tot de la el am aflat că leacurile cu jir sau scoarţă de fag vindecă boli precum tulburările digestive, afecţiunile renale, pulmonare, psihice şi au un pronunţat efect antifebril, pe care nu îl întâlnim la nici un alt arbore.

Seminţele de jir, pe care fagul le face toamna târziu, sunt considerate un fel de fruct al fagului, care are o importanţă nutritivă aparte. Un fag cu o vârstă de peste 20 de ani produce câteva milioane de astfel de fructe. Un singur fruct are un conţinut de proteină brută 15%, materii grase 24% şi fibre 22%. Jirul este comestibil, fiind foarte plăcut la gust şi foarte hrănitor, energizant chiar. Dacă este puţin copt, acesta are gustul seminţelor de floarea-soarelui sau al castanelor coapte. Din seminţele de jir se obţine un ulei foarte fin, comestibil, care conţine oleină, putină, stearină şi palmitină. În fibroscleroza pulmonară face adevărate minuni. Jirul este un foarte bun detoxifiant, atenuând efectele secundare ale consumului îndelungat de corticosteroizi şi stopând evoluţia tuberculozei. Dacă timp de 40 de zile vă rugaţi şi mâncaţi 200 de grame de jir (de preferinţă crud), veţi avea un organism sănătos, debordând de energie. Alunele şi arahidele pot fi înlocuite cu succes de seminţele de jir!

Încă din Evul Mediu, băştinaşii foloseau scoarţa fagului pentru a scăpa de friguri sau pentru vindecarea anumitor răni deschise. Cenuşa obţinută din tăciunii de scoarţă de fag este foarte eficientă datorită gudronului rezultat în urma arderii, fiind considerat ca un antibiotic natural.

O linguriţă din această cenuşă, diluată în 200ml de vin alb, are proprietăţi diuretice. După 7 zile de tratament, timp în care se bea zilnic acest amestec de cenuşă şi vin, se va îmbunătăţi vizibil funcţionalitatea rinichilor, obţinându-se rezultate foarte bune şi în insuficienţa renală şi în formele de obezitate, caracterizată prin retenţie hidrică. Din scoarţa ramurilor tinere de fag, bine uscate şi apoi fărmiţate cu mâna, se poate obţine un decoct care stopează şi chiar diminuează emfizemul pulmonar şi ţine sub control crizele moderate de epilepsie. Acest decoct se obţine din două linguriţe de scoarţă măcinată, puse în 400ml de apă rece, după care se fierb împreună timp de 10 minute, la foc mic. Se ţine decoctul acoperit în jur de 7- 8 minute, apoi se strecoară şi se bea cu înghiţituri mici, pe parcursul unei zile. Tratamentul durează două săptămâni, după care se face o pauză de cinci zile şi se administrează alte două săptămâni. Două căni din acest decoct, puse în cinci litri de apă caldă, pot fi folosite şi în calmarea durerilor reumatice şi a picioarelor umflate. (Maria Neagu)