Lăcrămioarele, un adevărat „doctor“ al inimii

Atât frunzele, cât şi florile de lăcrămioare au proprietăţi cardiotonice, cu efecte rapide, dar de scurtă durată, în comparaţie cu medicamentele clasice. În plus, se constată acţiuni diuretice, sedative, antispastice, hemolitice, coronarodilatatoare, uşor purgative şi revigorante.

Din cele mai vechi timpuri, florile de lăcrămioare au fost folosite ca tonic-cardiace în tratamentul unor boli de inimă. La unele popoare, infuzia în vin a florilor era considerată „mai scumpă decât aurul şi bună la toate bolile“, inclusiv la paralizie şi epilepsie, liniştirea colicilor, dureri de pântece, crampe cu leşin la prunci şi la lăuze, dureri de ochi şi friguri.

Pe baza unor îndelungate experimentări s-a stabilit că frunzele de lăcrămioare au efecte directe în bolile de inimă, respectiv infarct miocardic, decompensare, insuficienţă cardiacă de natură sclerotică, scleroză coronariană, ateroscleroză, aritmie (reglează ritmul cardiac fără a ridica valoarea tensiunii arteriale), bradicardie, palpitaţii, angină pectorală şi hipertrofia inimii.

Fără rezerve, sunt recomandate în cazul leziunilor cardiace cauzate de eforturile sportive excesive (box, fotbal, haltere etc.).

Prin tratamente supravegheate de medic dau bune rezultate în afecţiunile sistemului nervos la persoane cu ameţeli, nevralgii, migrene de natură nervoasă, dureri de cap, nevroze cardiace, epilepsie şi apoplexie.

La nivelul aparatului respirator intervin în dureri de piept, gripă şi pneumonie.

Rezultate bune s-au constatat şi în tratamentul reumatismului şi al gutei, precum şi la persoane cu boala Basedow (guşă).

Cândva, exista obiceiul de a pune tulpini florifere de lăcrămioare în cada de baie a copiilor anemici, pentru întărirea sistemului muscular şi nervos.

Forme de utilizare:

- infuzie dintr-o linguriţă frunze uscate la 250 ml apă clocotită; după infuzare în vas acoperit timp de 10-15 minute, se îndulceşte după gust şi se ia câte o lingură de 3-4 ori pe zi, atunci când apar crize dureroase de inimă sau palpitaţii cardiace;

- tinctură din o parte flori şi trei părţi alcool, care se lasă la macerat, cu agitare zilnică timp de 14 zile, după care se strecoară şi se consumă câte 10 picături de trei ori pe zi, în caz de migrene nervoase, nevralgii şi ameţeli;

- tinctură din 100 g masă proaspătă de frunze şi flori, care se stoarce, iar peste suc se adaugă 18 ml alcool 90o, 15 g glicerină şi se completează cu apă până la 100 ml; după două-trei zile de macerare se iau câte 30-40 picături de două-trei ori pe zi în cazul crizelor cardiace acute;

- oţet de lăcrămioare, obţinut prin macerarea florilor proaspete în oţet de vin timp de 8-10 zile; se strecoară în sticle brune şi se miroase în caz de nevralgii şi dureri de cap;

- pulbere din flori şi frunze uscate şi măcinate fin, din care se ia câte un vârf de cuţit în puţină apă, la crize cardiace, ameţeli apărute după suflarea nasului, la scurgerile cronice de ochi şi urechi, în nevralgii şi cefalee;

- amestec de flori proaspete (2 g) cu miere de albine, având efecte purgative sau contra palpitaţiilor.

Atenţie: la supradozare, preparatele din lăcrămioare devin toxice, scad tensiunea arterială, măresc ritmul cardiac, provoacă tulburări cardiace şi respiratorii, poliurie, ameţeli, sufocare, greţuri, crampe, dureri abdominale, spasme, ajungând până la stop cardiac.