Lăcrămioarele, un tonic al inimii

Atât frunzele, cât şi florile lăcrămioarelor au proprietăţi cardiotonice. În plus, se constată acţiuni diuretice, sedative, antispastice, hemolitice, coronarodilatatoare, uşor purgative şi revigorante.

Denumirea ştiinţifică a plantei - Convallaria majalis - derivă de la cuvântul latin convallis - vale şi grec. leirion - crin (crinul văilor), având în vedere locul unde cresc şi mirosul de crin al florilor. Denumirea de specie provine din cuvintele majus - mai şi mense - lună, întrucât înfloreşte în luna mai.

În scopuri terapeutice se recoltează florile înainte şi în timpul deschiderii complete (lunile aprilie-mai), precum şi frunzele fără peţiol, adunate înainte de formarea fructelor (lunile mai-iunie). Dacă se culeg mai târziu îşi schimbă uşor culoarea în timpul uscării. Recoltarea se face pe timp uscat, după ce s-a ridicat roua. Uscarea lentă la soare sau la umbră măreşte riscul de îngălbenire a frunzelor. Florile se usucă la umbră, în camere bine aerisite. Pentru a obţine 1 kg produs uscat necesită 8 kg flori sau 6 kg frunze proaspete.

Din vremuri imemorabile, florile de lăcrămioare au fost folosite ca tonic-cardiace, în tratamentul unor boli de inimă.

Pe baza unor îndelungate experimentări s-a stabilit că frunzele de lăcrămioare au efecte directe în bolile de inimă, respectiv infarct miocardic, decompensare, insuficienţă cardiacă de natură sclerotică, scleroză coronariană, ateroscleroză, aritmie (reglează ritmul cardiac fără a ridica valoarea tensiunii arteriale), bradicardie, palpitaţii, angină pectorală şi hipertrofia inimii.

Fără rezerve, este recomandată în cazul leziunilor cardiace cauzate de eforturile sportive excesive (box, fotbal, haltere).

Prin tratamente supravegheate de medic dă bune rezultate în afecţiunile sistemului nervos la persoane cu ameţeli, nevralgii, migrene de natură nervoasă, dureri de cap, nevroze cardiace, epilepsie şi apoplexie.

La nivelul aparatului respirator intervine în dureri de piept, gripă şi pneumonie. Rezultate bune s-au constatat şi în tratamentul reumatismului şi al gutei, precum şi la persoane cu boala Basedow (guşă).

Forme de utilizare

În tratamentele naturiste se folosesc:

- infuzie dintr-o linguriţă frunze uscate la 250 ml apă clocotită; după infuzare în vas acoperit timp de 10-15 minute, se îndulceşte după gust şi se ia câte o lingură de 3-4 ori pe zi, atunci când apar crize dureroase de inimă sau palpitaţii cardiace;

- tinctură din o parte flori şi 3 părţi alcool, care se lasă la macerat, cu agitare zilnică timp de 14 zile, după care se strecoară şi se consumă câte 10 picături de 3 ori pe zi, în caz de migrene nervoase, nevralgii şi ameţeli;

- tinctură din 100 g masă proaspătă de frunze şi flori care se stoarce, iar peste suc se adaugă 18 ml alcool 900 şi 15 g glicerină şi se completează cu apă până la 100 ml; după 2-3 zile de macerare se iau câte 30-40 de picături de 2-3 ori pe zi în cazul crizelor cardiace acute;

- oţet de lăcrămioare obţinut prin macerarea florilor proaspete în oţet de vin timp de 8-10 zile; se strecoară în sticle brune şi se miroase în caz de nevralgii şi dureri de cap;

- pulbere din flori şi frunze uscate şi măcinate fin din care se ia câte un vârf de cuţit în puţină apă, la crize cardiace, ameţeli apărute după suflarea nasului, la scurgerile cronice de ochi şi urechi, în nevralgii şi cefalee;

- amestec de flori proaspete (2 g) cu miere de albine având efecte purgative sau contra palpitaţiilor.

Atenţie! La supradozare, preparatele din lăcrămioare devin toxice, scad tensiunea arterială, măresc ritmul cardiac, provoacă tulburări cardiace şi respiratorii, poliurie, ameţeli, sufocare, greţuri, crampe, dureri abdominale, spasme, ajungând până la stop cardiac. De asemenea, fructele roşii sunt foarte toxice şi se exclud de la consum.