Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Lemnul dulce: o atenţionare

Lemnul dulce: o atenţionare

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Un articol de: Ostin Mungiu - 30 Octombrie 2011

Persistă, în mintea multor oameni, ideea că terapia cu plante nu poate face rău. Iată că, în urmă cu câteva zile, am primit pentru examinare un articol, în vederea publicării într-o prestigioasă revistă medicală. Autorii, universitari din Turcia, prezintă un caz determinat de utilizarea în exces a siropului de lemn dulce (glycyrrhiza glabra).

Această plantă se găseşte şi în ţara noastră sub denumirea de "lemn dulce" sau "răculeţ", întrucât se utilizează rădăcinile acesteia. De altfel, de fiecare dată când vizitez oraşul Piatra Neamţ, observ, în piaţa centrală, o ofertă generoasă de lemn dulce. Cunoscut de mii de ani pentru dulceaţa rădăcinilor sale, lemnul dulce conţine numeroase componente, dintre care se detaşează glicirizina, substanţă de 50 de ori mai dulce decât zahărul. Rădăcinile acestei plante au fost găsite şi în vasele funerare din mormântul lui Tutankamon. Chinezii credeau că are efect de întinerire, asigurând putere şi viaţă lungă, iar legionarii romani îl mestecau înainte de bătălii. De menţionat este şi faptul că şi împăratul Napoleon mesteca lemn dulce pe câmpul de luptă, crezând că are un efect calmant.

Utilizat în Europa, după secolul al XV-lea, pentru terapia tusei şi a tulburărilor pulmonare şi digestive, lemnul dulce a începul să fie folosit la producerea dulciurilor în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Planta are aspect de arbust şi este răspândită în zone necultivate. Se utilizează plantele de 3-4 ani, de la care se recoltează toamna rădăcinile, care se usucă şi se folosesc pentru prepararea pulberilor sau a decocturilor. Pentru sirop, rădăcinile se fierb, pentru a se extrage esenţa dulce. Această esenţă se mai utilizează uneori şi pentru a parfuma tutunul şi berea.

Revenind la articolul mai sus-menţionat, a fost prezentat cazul unui pacient de 45 de ani, care a ajuns la spital după ce a ingerat (cu scop laxativ) peste un litru de sirop pe zi, timp de câteva zile. Bolnavul prezenta slăbiciune, edeme (umflarea membrelor inferioare), hipertensiune. În plus, s-a constatat o scădere puternică a unor elemente sanguine (trombocite), ceea ce predispune la apariţia hemoragiilor.

Din fericire, după stoparea ingerării şi administrarea unui tratament simptomatic, pacientul şi-a revenit şi i s-a făcut recomandarea de a utiliza un alt laxativ. De altfel, în cărţile de medicină, există recomandarea ca lemnul dulce să nu fie utilizat ca automedicaţie.

Întrucât a luat o amploare nejustificată utilizarea fără discernământ a produselor pe bază de plante (fitoterapia sau terapia naturistă), aş sugera necesitatea unei documentări atente, din surse independente (şi nu numai din reclame), înainte de a fi administrate.