Lumea infinitului mic

Cine oare şi-ar mai putea închipui în ziua de astăzi activitatea într-un spital sau în laboratoarele de cercetare fără ajutorul microscopului? Descoperirea acestui minunat instrument aparţine Evului Mediu şi, ca toate marele descoperiri, a debutat cu o întâmplare.

Deşi lentilele au fost la început cristale transparente, mai groase la mijloc decât la margine, iar cei care s-au uitat întâmplător prin ele şi au văzut că lucrurile arată mai mari decât în realitate au trebuit să treacă secole pentru ca această observaţie să devină folositoare. Cel mai vechi microscop nu era decât un tub simplu, cu o lentilă la capăt, prin care se puteau observa, amplificate, mici insecte, cum ar fi puricii. De aceea la început aceste instrumente se şi numeau "ochelari de purici". Se pare că primul microscop, cu mai multe lentile, a fost realizat de doi olandezi, în jurul anului 1590, dar descoperirea lor nu a fost exploatată nici într-un fel, spre deosebire de lunetă, care, descoperită cam în acelaşi timp, i-a permis lui Galileo Galilei să facă interesante observaţii asupra bolţii cereşti.

Cel care este considerat, în mod tradiţional, inventatorul microscopului este Anton van Leeuwenhoek, un olandez născut la Delft, în 1632. El a fost primul care a folosit acest instrument cu un mare talent observaţional şi descriptiv. Este interesant de aflat că de fapt era doar biolog amator, pentru că ocupaţiile lui au fost dintre cele mai diverse. La început a fost contabil, apoi casier, servitor la o judecătorie, măsurător topograf, inspector administrativ şi optician. A învăţat să-şi fabrice singur lentile, din sticle de cea mai bună calitate, pe care le şlefuia şi apoi le asambla sub formă de microscop. El a fost acela care, pentru prima oară, examinând o picătură de apă, a văzut că este populată de numeroase vieţuitoare, care se mişcau în câmpul microscopic.

Cam în acelaşi timp, în Anglia, Robert Hooke, cu un alt tip de microscop, construit după o concepţie proprie, a examinat plante şi coji de copac, remarcând compartimente pe care le-a numit "celule".

În anul 1673, Leeuwenhoek, care avea pe atunci 41 de ani, a hotărât să-şi facă publice descoperirile sub forma unor scrisori adresate Societăţii Regale din Anglia, scrisori care au fost publicate în Analele Academiei de Ştiinţe din Londra. În prima comunicare descria mucegaiul, structura unui ac de albină, precum şi structura păduchelui.

Au urmat alte 165 de comunicări, în decursul a cinci decenii. În aceste comunicări a descris o mare diversitate de specimene. Examinând protozoarele descoperite în apa de ploaie, el le-a numit "mici animalicule", şi "cele mai jalnice fiinţe din câte mi-a fost dat să văd pentru că, atunci când se întâlnesc cu oricare din particulele sau micile filamente din apă, ele se prind de acestea; iar atunci îşi strâng corpul într-o formă ovală şi se luptă, întinzându-se cu vigoare, ca să scape de coadă..."

În 1683, Leeuwenhoek a făcut primele desene ale unor bacterii, dar au trebuit să treacă secole pentru a se înţelege modul în care funcţionează acestea. Istoric vorbind, el nu şi-a dat seama de originea bacteriană a bolilor. Unul dintre meritele sale a fost acela că s-a limitat întotdeauna la dovezile găsite prin observaţie, fără a se hazarda în teorii savante.

De-a lungul timpului, el şi-a fabricat 250 de microscoape de diferite forme şi mărimi. Deşi i s-au oferit preţuri fabuloase, el nu a vrut să le vândă cu nici un preţ şi a ţinut ascunse metodele utilizate.

Faima lui Leeuwenhoek a fost foarte mare. Vizitat de ţarul Petru cel Mare al Rusiei, i-a arătat în 1698 cum circulă sângele în coada unui ţipar. Petru cel Mare, încântat de descoperirile sale, l-a decorat. Şi regina Angliei, în persoană, a venit la Delft pentru a vedea microscopul.

A fost ales, în unanimitate, membru al Societăţii Regale din Anglia şi al Academiei Franceze de Ştiinţe. A trăit peste 90 de ani, fiind considerat descoperitorul unei lumi noi, lumea infinitului mic, poate mai importantă pentru om decât lumea infinitului mare.