Lupta cu drogurile

În urmă cu câteva zile, la Casa Naţiunilor Unite din Bucureşti, s-a desfăşurat o întâlnire a unor specialişti români care activează în domeniile psihiatriei, farmacologiei, psihologiei şi toxicodependenţelor cu un expert al Organizaţiei Mondiale în domeniul terapiei heroinodependenţei. Cu acest prilej am remarcat că în acest an se împlinesc opt decenii de când ţara noastră a adoptat Legea nr. 58/928 pentru combaterea abuzului de stupefiante.

Legea a apărut ca urmare a adoptării la Geneva, în 1925, a „Convenţiei Internaţionale a Opiului“, convenţie semnată şi de Guvernul României. Ulterior, mai precis în anul 1936, a fost introdusă în Codul Penal şi infracţiunea de trafic de stupefiante (art. 382).

Deceniile ulterioare au adus pe piaţa drogurilor şi alte molecule decât opioidele, mai ales că acestea au fost puse în vânzare liberă ca medicamente pentru combaterea anxietăţii (diazepam, medazepam) sau ca medicamente pentru slăbit (amfetamine, comercializate sub numele de Silutin, Anapertol). Reclamele optimiste făcute acestor medicamente şi lipsa de prevedere a corpului medical au indus, la anumiţi pacienţi, stări de dependenţă. Întrucât în statisticile vremii (deceniile şapte-nouă ale secolului trecut) nu era permis să apară rubrici ca dependenţă sau abuz de drog, ele erau tratate de psihiatri sau neuropsihiatri sub diagnostice ascunse.

În 1969, România a adoptat o legislaţie nouă privind regimul produselor şi substanţelor stupefiante, legislaţie care era acordată cu dispoziţiile din Convenţia Unică a Stupefiantelor din anul 1961. În acea lege, ideea dominantă a fost mai mult necesitatea prevenirii traficului de stupefiante şi a cazurilor de toxicomanie şi mult mai puţin stimularea utilizării opioidelor în scopuri medicale. Această lege a fost înlocuită de Legea 339/2005, care caută să îndrepte minusurile legii anterioare.

Pe de altă parte, dramaticele transformări politice şi sociale care au avut loc în ţara noastră după decembrie 1989 au determinat, mai ales în rândul tinerilor, o creştere impresionantă a cazurilor de toxicodependenţă. Astfel, dacă în anii 1980 în Bucureşti se semnalau în medie 4 cazuri de morfinodependenţi la 100.000 de locuitori, astăzi se apreciază că în Bucureşti ar exista aproximativ 30.000 de cazuri de dependenţi de opiacee la 100.000 de locuitori. Ca urmare a războiului din fosta Iugoslavie, care a întrerupt ruta tradiţională a traficului de stupefiante, România a devenit o placă turnantă a comerţului internaţional de droguri, constituind, totodată, şi o potenţială piaţă de desfacere. Dacă aminitim faptul că în ultimii zece ani în România au fost capturate peste 31 de tone de droguri (aceasta reprezentând de fapt un procent destul de mic din totalul drogurilor tranzitate), ne dăm seama de gravitatea problemei şi de necesitatea de a lupta cu toate mijloacele pentru stoparea acestui periculos fenomen.