Măceşul, arbustul sănătăţii

Măceşul contribuie la vitaminizarea organismelor debile şi previne o serie de afecţiuni (cardiovasculare, renale, genitale, digestive, nervoase şi pulmonare).

În conţinutul chimic al fructelor de măceş predomină vitamina C, în cantitate de 0,5 - 2%, de 50 de ori mai mult decât în lămâi, de 80-100 de ori mai mult decât în cireşe, vişine şi mandarine şi de 200 de ori mai mult decât în mere. De remarcat faptul că fructele măceşului de munte au un conţinut mult mai mare de vitamina C (8-10 g%), depăşind de aproximativ 10 ori conţinutul fructelor de la şes.

În afară de vitamina C, măceşele conţin şi alte vitamine de mare valoare pentru organismul uman: provitamina A (de 20 ori mai mult decât în mere), vitaminele B1, B2, K, P şi PP. Valoarea energetică a fructelor este de 135 kcal la 100 g produs proaspăt. Petalele florilor conţin ulei eteric, iar seminţele conţin cantităţi mari de tocoferol (vitamina E).

Prin conţinutul ridicat în vitamine naturale, fructele dau rezultate uimitoare şi sunt recomandate în avitaminoze, hipovitaminoze şi ca energizant general, mai ales la copii, vârstnici, persoane anemice, bolnave de tuberculoză sau aflate în convalescenţă. Eficienţa este mai mare în perioada rece a anului, când organismul are nevoie de mai multe vitamine pentru îndeplinirea funcţiilor sale normale. Se ştie că necesarul zilnic în vitamina C este de 100-125 mg, ceva mai mare în cazul unor maladii infecţioase, stări febrile, eforturi fizice şi intelectuale făcute la temperaturi scăzute, precum şi la femeile după naştere.

Pentru întărirea şi creşterea rezistenţei la factori nefavorabili sunt eficiente preparate sub formă de ceaiuri, siropuri, vinuri, marmelade, inclusiv măceşele întregi, uscate şi măcinate (cu sau fără seminţe). Acestea se consumă în scopuri curative sau profilactice în timpul sezoanelor mai reci, mai ales atunci când apar răceli, gripe sau afecţiuni respiratorii infecţioase.

Necesarul de vitamină C se poate realiza prin mestecarea, în cursul zilei, a 30-50 grame de pulpă de măceşe, curăţată de seminţe şi perişori. La prelucrarea produselor nu se folosesc obiecte din metal nesmălţuite deoarece metalele descompun uşor vitamina C. Produsele din fructe de măceş, indiferent de forma de prelucrare, asigură o bună funcţionare a rinichilor, inimii, ficatului, splinei, creierului şi a glandelor cu secreţie internă.

În bolile cardiovasculare, preparatele din fructe sunt bune vasodilatatoare, arteriale şi venoase, şi constituie remedii eficiente contra fragilităţii vaselor capilare (datorită conţinutului în flavonoide şi vitamina P). Prin aceasta, măceşele facilitează circulaţia periferică normală a sângelui, picioarele şi mâinile nu mai sunt reci şi previne apariţia de hemoragii la nivelul arterelor sau vaselor, cu pericol de arterite şi tromboflebite, mai ales la persoanele în vârstă. În plus, intervine în insuficienţă cardiacă, cu edeme la glezne. În bolile inimii are rol sedativ în caz de hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, angină pectorală şi ateroscleroză coronariană (pentru acestea sunt eficiente infuzii şi decocturi).

În afecţiunile aparatului digestiv, preparatele din măceşe au efecte în steatoza hepatică, hepatita cronică virală (A, B, C), litiaza biliară, dischinezia biliară, colecistite, gastrite (prin stimularea secreţiilor), inflamaţii intestinale, crampe şi senzaţie de vomă. Prin stimularea digestiei (datorită conţinutului în pectine) se evită enterocolitele, inflamaţiile mucoaselor, hemoragiile la stomac, diareea, dizenteria şi intoxicaţiile stomacale (se prepară infuzii concentrate, decocturi, macerate la rece, vinuri tonice şi pulberi).

Pentru sistemul nervos, măceşele intervin împotriva stresului, a somnolenţei, a insomniilor, asigurând nopţi liniştite. Mai au efecte în migrene, astenii, amnezii, pierderea memoriei, confuzii mentale, nevroze anxioase, anxietate, oboseală şi chiar în scleroza multiplă în plăci (leuconevraxită). Pentru aceste afecţiuni se utilizează decoctul, pulberea şi tinctura cu acţiune sedativă.

În afecţiunile respiratorii, măceşele au efecte remarcabile în tratarea multor boli ca: gripa, răceala, răguşeala, rinosinuzita, faringita, astmul bronşic, pneumonia, tuberculoza şi în creşterea rezistenţei la infecţii pulmonare (sunt eficiente infuziile, decocturile şi tincturile). Pulberea de măceşe (o linguriţă la interval de una-două ore) măreşte capacitatea de a suporta febra, asigurând totodată eliminarea unor toxine şi inhibarea bacteriilor din corp.

Despre beneficiile ceaiului verde

Ceaiul verde acţionează împotriva unor tulburări digestive, precum arsuri la stomac (pirosis), gastrită, iritaţii ale stomacului, eructaţii şi diaree. Acesta trebuie băut în timpul mesei, încet şi cu înghiţituri mici, căci numai aşa poate acţiona cel mai bine împotriva acidităţii conţinutului stomacal. După o mâncare bogată în grăsimi, de exemplu, pot apărea arsuri la stomac din cauza acidităţii, care se întoarce în esofag. Deoarece ceaiul verde face parte din categoria alimentelor cu efect bazic, una sau două ceşti băute la masă pot diminua gradul de aciditate a stomacului.

O alimentaţie prea bogată în carne, mezeluri, produse lactate şi dulciuri duce la o hiperaciditate generală a corpului. Încercaţi să reduceţi consumul acestor alimente şi să înlocuiţi pe cât posibil alte băuturi cu ceaiul verde.

Diareea este cauzată de cele mai multe ori de stres, infecţii bacteriene sau o alimentaţie greşită. Şi alergiile faţă de anumite alimente pot sta la originea durerilor de burtă şi a diareei. De asemenea, ea poate fi un simptom pentru o inflamaţie serioasă a intestinelor. Ceaiul verde ajută la reglarea funcţiei intestinului. Conţinutul său de vitamina C, flavone şi saponine combate inflamaţiile, iar substanţele tanante extrag surplusul de apă din conţinutul intestinal, acest lucru favorizând reducerea pierderii de lichid. Pentru extragerea a cât mai multe substanţe tanante, persoana suferindă de diaree trebuie să arunce prima infuzie şi s-o folosească numai pe cea de-a doua, pe care o va lăsa să stea cel puţin cinci minute. Ceaiul verde este bun şi pentru lipsa poftei de mâncare. Cauzele acesteia, la copii sau la adulţi, sunt adesea stresul şi grijile, sedentarismul şi amorţirea nervilor gustativi în urma consumului exagerat de alimente dulci sau picante. Prin substanţele amare pe care le conţine, ceaiul verde stimulează centrul foamei din creier şi antrenează simţul gustativ pentru o distincţie de fineţe între alimente. Persoanele care suferă de lipsa poftei de mâncare trebuie întotdeauna să lase ceaiul să stea circa 5 minute înainte de a-l bea, căci astfel în infuzie vor trece mai multe substanţe tanante. Ceaiul va fi băut în linişte, cu înghiţituri mici, înainte de masă.

Substanţele tanante din ceaiul verde au un efect calmant asupra tractului stomac-intestin, protejează mucoasele acestuia de bacteriile dăunătoare şi elimină excesul de aciditate din stomac. Dacă stomacul este sensibil, se va bea întotdeauna ceai verde la masă, dar numai a doua şi a treia infuzie, care se vor lăsa de fiecare dată să stea câte 5 minute.