Mărul, unul dintre cele mai valoroase alimente din natură

În condiţiile în care fructele de import sunt tot mai prezente pe piaţa de profil, considerăm necesar să prezentăm cititorilor „Ziarului Lumina“ o parte din beneficiile pe care ni le poate aduce unul dintre cele mai cunoscute şi mai la îndemână fructe autohtone: mărul. De aceea, recomandăm ca toate persoanele, indiferent de vârstă, de la bebeluşi la bătrâni, să consume cât mai multe mere proaspete, încadrându-se în baremul celor 20 kg fructe/locuitor pe care livezile noastre ni le pun la dispoziţie. Dacă acum vorbim despre valoarea sa alimentară, în rubrica de săptămâna viitoare vom reveni asupra informaţiilor despre măr, insistând, însă, asupra efectelor terapeutice ale fructului.

Cunoscut sub denumirea ştiinţifică de Malus domestica, din familia Rosaceae, mărul este originar dintr-o extinsă zonă geografică, cuprinsă între Caucaz, Turkestan, Altai, Pamir, China şi Japonia. Atât în cultură, cât şi în flora spontană, acoperă întreaga zonă temperată cuprinsă între 30-600 latitudine nordică şi 30-700 latitudine sudică. Pe suprafeţe restrânse se găseşte şi în zonele subtropicale. În prezent, mărul se cultivă în 84 ţări de pe toate continentele globului, şi anume 35 în Europa, 25 în Asia, 16 în America (de Nord şi de Sud), 8 în Africa şi 2 în Oceania.

Suprafaţa cultivată pe plan mondial este de 4,5 milioane hectare (locul I în climatul temperat), asigurând o producţie medie anuală de 60 de milioane de tone. Raportată la populaţia globului se înţelege că fiecărui locuitor de pe pământ i se asigură, anual, câte 10 kg de fructe.

În România, mărul ocupă o suprafaţă de 75.000 de hectare, mai ales în bazinele pomicole din zonele deluroase şi subcarpatice (Bistriţa, Fălticeni, Geoagiu, Bilceşti, Voineşti, Sălaj, Maramureş). Producţia anuală de fructe este de circa 400.000 de tone (locul VI în Europa după Franţa, Italia, Germania, Polonia şi Spania). Pentru fiecare locuitor ar reveni câte 20 kg anual.

Legende şi istorie

Se ştie că viteazul rege macedonean Alexandru cel Mare şi-a purtat armatele victorioase până în Persia şi India căutând „apa vieţii“, dar a găsit minunatele mere, capabile să prelungească viaţa până peste o sută de ani, din păcate nu şi regelui Alexandru, răpus de boală încă din tinereţe.

În Evul Mediu, mărul era foarte bine apreciat ca aliment, medicament şi produs cosmetic. Amestecată cu unele plante, pulpa mărului servea la prepararea pomadelor, denumire derivată de la cuvântul francez „pomme“ - măr. De asemenea, contra colicilor la stomac se mâncau mult mere rase.

Pentru multă vreme s-a crezut că, într-un măr tăiat în două, alveolele cu seminţe desenează o stea cu 5 colţuri - pentagramă, care simbolizează perfecţiunea, fiind una dintre cheile care deschid porţile ştiinţei. Nu întâmplător, descoperirea legii gravitaţiei universale de către Isaac Newton a fost legată de mărul ce i-a căzut pe cap.

La români s-a păstrat timp de două mii de ani sintagma „Aur Mara“ din legendele geţilor. În colindele, baladele şi basmele românilor se întâlnesc frecvent merele de aur atât de mult căutate pentru prelungirea vieţii. În basmul lui Petre Ispirescu „Prâslea cel voinic şi merele de aur“, fructele din grădina împăratului erau furate de duhuri rele, iar în basmul „Înşir-te mărgărite“ doi copii de boier se prefac în doi meri.

Respectul românilor pentru măr reiese din zicala tradiţională care spune că este mare păcat să tai un măr dacă nu plantezi altul în loc. Mărul sădit lângă drum este considerat un arbore sfânt, întrucât dă umbră călătorilor, iar fructele sunt mâncate de cei însetaţi din drum.

În unele regiuni, mărul este numit „pomul Sfântului Ilie“, de aceea nici nu se mănâncă mere până la 20 iulie, ci sunt duse mai întâi la biserică, pentru a deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

Soiuri şi varietăţi

În decursul vremii, începând din Antichitate, au fost create circa 10.000 de soiuri de măr, diferenţiate prin valoarea nutritivă, gustativă, terapeutică şi profilactică, precum şi prin culoare, gust şi eşalonarea coacerii în timpul anului, pe o durată de circa cinci luni (iunie-noiembrie).

În Imperiul Roman, mărul era considerat fructul abundenţei, iar Italia era o imensă livadă, cu vreo 40 de soiuri de măr, printre care era mărul domnesc adus la Roma din Grecia antică de Claudius Appius, în secolul al III-lea înainte de Hristos.

În livezile regelui francez Ludovic al XIV-lea, mărul ocupa suprafeţe întinse, cu şapte varietăţi distincte.

În secolele următoare a existat o activitate intensă de creare a noi soiuri, bine apreciate de consumatori.

Realitatea din prezent arată că, în cultură, există un număr mult mai restrâns de soiuri, cu repartizare zonală în funcţie de preferinţele specifice ale consumatorilor şi de capacitatea de acomodare la condiţiile climatice. Cele mai mari suprafeţe sunt ocupate de Golden Delicious, Ionathan, Starkrimson, Ionagold, Idared, Fuji (în Japonia), Coxâs Orange Pepping (în Anglia), Antonova (în Rusia), Pătul, Parmen auriu şi Creţesc (în România).

În ţara noastră sunt cultivate peste 40 de soiuri, străine şi autohtone, fiecare cu calităţi nutritive şi gustative distincte: Ionathan, Golden, Starkrimson, Florina, Parmen, Pătule.

Valorile nutritive ale mărului

Datorită conţinutului ridicat în zaharuri uşor asimilabile (fructoză, glucoză, dextroză, zaharoză), polivitamine naturale, săruri minerale şi alte substanţe nutritive, e recomandabil ca merele să fie mult utilizate în alimentaţia populaţiei, atât în stare proaspătă, cât şi în stare prelucrată şi conservată.

Un calcul statistic internaţional arată că există diferenţe mari în consumul de mere între populaţiile diferitelor ţări. Dacă în România consumul mediu este de numai 12,4 kg fructe/an/locuitor, în alte ţări consumul anual este de până la patru ori mai mare. Astfel, în SUA, fiecare locuitor consumă anual câte 45 kg, în Olanda câte 38 kg, în Germania 35 kg, în Italia 25 kg, iar în Anglia 18 kg.

Prin capacitatea de păstrare timp îndelungat în stare proaspătă, este posibil consumul merelor pe o perioadă de circa 10 luni pe an, constituind astfel un component de bază în alimentaţia modernă.

În plus, acest aliment poate fi consumat fără alte adaosuri. De aceea, se recomandă ca în fiecare zi să se consume mere proaspete, până la 500 g zilnic, ţinând seamă de valoarea lor nutritivă şi terapeutică.

Cele mai multe vitamine se găsesc în coaja fructului

Este unanim recunoscut de toţi nutriţioniştii că mărul este fructul cu cele mai consistente beneficii pentru sănătatea omului, fără a avea limite cantitative. De aceea, includerea merelor proaspete în dietele alimentare este o măsură foarte benefică, adoptând chiar un regim nutritiv cu consum exclusiv de mere (1 kg zilnic).

Merele se consumă cu coajă, unde se găsesc principalele vitamine şi săruri minerale, substanţe care dau un surplus de energie vitalizantă.

Ţinând seamă de însuşirile tehnologice, merele pot constitui o sursă naturală cu mare pondere în industria alimentară. În forme prelucrate, merele se găsesc în gemuri, compoturi, oţeturi, cidru, murături.

Mult utilizate sunt compoturile de mere, fără coajă şi fără sâmburi, cu adaosul unui baton (praf) de vanilie, precum şi sucurile de mere cu adaos de zahăr (în părţi egale), din care se consumă câte două linguri înainte de mese, cu efecte laxative şi pectorale, mai ales la copii.

În gospodării, merele sunt utilizate la prepararea de prăjituri, clătite, tartine, colţunaşi etc.

Gust foarte bun au antreurile cu mere proaspete, combinate cu brânză, smântână, şuncă, nuci şi piper.