Mătăciunea, „doctorul” sistemului digestiv

Una dintre plantele puţin cunoscute, dar utilizate în terapia naturistă pentru efectele lor tămăduitoare în cazul bolilor gastrice este mătăciunea. Aceasta mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de busuiocul stupilor, busuioc mănăstiresc, melisa turcească sau mintă turcească.

Mătăciunea este o plantă erbacee, anuală, aromatică și meliferă, cu tulpina înaltă de 30-70 cm, ramificată de la bază, acoperită cu peri mici, adesea roșiatică. Florile au culoarea albastră-violacee sau albă. Înflorirea are loc în lunile iunie-august.
Specia este originară din Siberia și Himalaya. În România există în flora spontană sau cultivate, din sudul Moldovei, Transilvania, Câmpia Crișurilor, Câmpia Bărăganului și Dobrogea. Pentru cultivare există două forme: Alba Hort. - cu flori albe și Coerulea Hort. - cu flori albastre-violacee, mai bogate în ulei eteric.
În fitoterapie este utilizată partea aeriană a plantei - Herba Dracocephali.
Recoltarea se face la începutul înfloririi, când 50% din plante au înflorit (lunile iulie-august). Tufele se taie la 15-20 cm deasupra solului. Se pot obține două recolte pe an, la intervale de 45 de zile.
Uscarea naturală se face la umbră, în straturi subțiri, pe rame suprapuse, sau artificial, la temperaturi sub 35°C, pentru a evita pierderea uleiului volatil. Produsul uscat are miros plăcut, aromat, de lămâie și gust aromatic, acrișor și slab amar.

Conținut chimic și proprietăți terapeutice

Planta are un conținut chimic bogat în:
- ulei eteric (0,2 - 0,4%);
- flavonozide (moldavozid), fenoli, taninuri;
- acizi organici (cafeic, succinic);
- principii amare;
- săruri minerale (10-12%).
Cele mai importante proprie­tăți terapeutice pe care le oferă preparatele din mătăciune sunt:
- carminative, stomahice, coleretice;
- antispastice, calmante, relaxante;
- antibiotice, antiseptice, vulnerare;
- răcoritoare, aromatizante.
Partea aeriană a mătăciunii, folosită în fitoterapie, este considerată ca fiind un bun înlocuitor al frunzelor de Melissa în ceaiurile medicinale și aromatice.
Preparatele din această plantă au efecte terapeutice în caz de:
- afecțiuni digestive (boli gastro-ulceroase, dischinezie biliară, colici intestinali, diaree); ușure­a­ză digestia, calmează reflexele de vomă la femei, combat aerofagia și balonările intestinale;
- stări de nervozitate și insomnii;
- în afecțiuni ale ochilor și răni sau iritații ale pielii.

Forme și recomandări de utilizare:

- infuzie din 10-15 g de herba uscată la un litru de apă clocotită. Se beau câte unul sau două ceaiuri pe zi, după mesele principale, pentru calmarea colicilor abdominali, a stărilor de vomă la femei gravide și în diminuarea stărilor de nervozitate, cu produ­cerea unui somn liniștitor;
- în industria alimentară, plan­­ta poate fi utilizată la aromatizarea unor conserve de pește, bomboane, dulcețuri, siropuri, băuturi nealcoolice;
- în apicultură. Este recomandată cultivarea sa, pentru că este o plantă meliferă cu o producție de 200 kg de miere la hectar;
- este materie primă naturală pentru obținerea vitaminei C.
(Prof. univ. dr. Constantin Milică - Din lucrarea Izvoare de sănătate din flora medicinală)