Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Medicamente mai ieftine în România
Începând cu 1 iulie, pe piața românească vor putea fi achiziționate cele mai ieftine medicamente din Uniunea Europeană (UE). Conform estimărilor reprezentanților Ministerului Sănătății (MS), măsura va duce la o economie de 15-20% la bugetul de stat.
Medicamentele ce se vor vinde în farmaciile din întreaga țară vor avea, începând de la 1 iulie, cel mai mic preț practicat pe piața europeană. Anunțul, așteptat de bolnavi încă de la începutul acestui an, când Ministerul Sănătăţii a cerut producătorilor de medicamente să revizuiască preţurile, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 75/2009, a fost făcut la începutul acestei săptămâni de ministrul Nicolae Bănicioiu. „De la 1 iulie, România trece practic la cel mai mic preţ european, aşa cum este normal, ţinând cont şi de prevederile şi reglementările ordinelor de ministru, aşa cum confirmă şi contextul socio-economic pe care România îl traversează. Preţurile aici nu pot fi similare preţurilor din ţările cu alte PIB-uri mult mai puternice decât ţara noastră. Au fost purtate discuţii şi cu Comisia Europeană, cu partenerii internaţionali în totalitate - FMI, CE -, cu asociaţiile de producători, asociaţiile de distribuitori, cu lanţurile de farmacii, ca să asigurăm distribuţia şi să nu avem deficienţe în aprovizionare şi în accesul pacienţilor către medicamente”, a declarat Nicolae Bănicioiu, citat de Agerpres.
Noile prețuri au fost deja stabilite, fiind cunoscute de către producători și distribuitori. De asemenea, listele de prețuri au fost publicate pe site-ul Ministerului Sănătăţii, iar spitalele publice şi Casa Națională de Asigurări de Sănătate au fost înştiinţate asupra schimbărilor. Din estimările de până acum, prin scăderea prețurilor la medicamente, bugetul de stat va face o economie de 15-20%, banii urmând să rămână în totalitate în conturile Ministerului Sănătății. „Tot ceea ce estimăm ca economii, după discuţia cu prim-ministrul şi discuţiile purtate cu Ministerul de Finanţe, vor rămâne la Ministerul Sănătăţii şi vor fi parte a programului de a înnoi permanent lista de medicamente compensate. Toate economiile, surplusurile economisite din acest proiect vor ajunge tot la pacienţi”, a explicat ministrul Nicolae Bănicioiu.
Tot de la începutul lunii iulie vor intra în vigoare noile cataloage privind preţurile la medicamente. Reprezentanții MS au dat asigurări că nu vor exista bolnavi afectaţi de lipsa vreunui medicament prin intrarea în vigoare a noilor cataloage, iar în cazul în care vor apărea astfel de situaţii, acestea vor fi rezolvate în regim de urgenţă. „Noi am găsit într-o primă etapă peste 100 de produse care nu aveau alternativă terapeutică. Am solicitat instituţiilor abilitate - CNAS şi Agenţia Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale - să ne spună dacă au avut consum pentru acestea şi dacă avem alternative. Din fericire pentru noi, am constatat că avem alternativă şi cred că în jur de 100 de produse din 120 nici măcar nu erau consumate, deci, probabil că erau produse înregistrate în nomenclatorul ANMDM, dar nu au fost comercializate în România“, a explicat Mihaela Udrea, director în cadrul Ministerului Sănătăţii.
Aceasta a mai precizat că pacienţii care nu vor dori să cumpere medicamentul generic (cu preț mai mic) şi vor solicita medicamentul inovativ (cu preț mai mare decât prețul de referință generic) vor trebui să plătească diferenţa de preţ din buzunar. (Otilia Bălinișteanu)