Medicamentele antiobezitate

Obezitatea, o adevărată epidemie în ţările dezvoltate, reflectă, probabil, o „nepotrivire“ între genele ancestrale ale speciei umane şi mediul profund modificat de achiziţiile ultimului secol, favorizând sedentarismul şi accesul aproape nelimitat la alimente înalt procesate, hipercalorice şi cu valoare nutritivă redusă

În abordarea terapeutică a obezităţii, schimbarea obiceiurilor alimentare şi activitatea fizică sunt fundamentale, dar nu întotdeauna suficiente pentru obţinerea şi, mai ales, pentru menţinerea scăderii ponderale. S-a simţit, prin urmare, nevoia unui „ajutor“ care să asiste pacienţii în schimbarea stilului de viaţă. Acesta este locul pe care l-a ocupat tratamentul medicamentos al obezităţii.

Începând cu anii ’60, amfetaminele au fost folosite ca tratament, de scurtă durată, pentru inducerea scăderii în greutate. Ulterior, pornind de la observaţia că, după obţinerea scăderii ponderale, rareori aceasta se menţine după întreruperea medicaţiei, s-a născut conceptul conform căruia obezitatea trebuie abordată ca o boală cronică şi, prin urmare, tratată pe termen lung, ca orice boală cronică. Au apărut mai multe medicamente, unele - utilizate cu succes până în prezent, altele - retrase, din cauza asocierii cu reacţii adverse serioase.

Preocuparea pentru siguranţa pe termen lung a medicamentelor antiobezitate este mai importantă decât în cazul medicamentelor destinate altor boli cronice, mai puţin susceptibile de a fi utilizate în alte scopuri decât cele medicale. Tratamentele farmacologice antiobezitate nu sunt folosite numai pentru scăderea riscurilor de îmbolnăvire ale obezului; adesea, sunt utilizate pentru obţinerea scăderii în greutate de către indivizi normali sau uşor supraponderali, în scopuri estetice (societatea modernă valorizează siluetele suple şi stigmatizează obezii). Evident, aceştia din urmă au mai puţine şanse de a obţine beneficii medicale de pe urma scăderii ponderale, dar se expun riscurilor potenţiale asociate medicaţiei.

Tipuri de medicamente contra obezităţii

În prezent, sunt larg utilizate două tipuri de produse medicamentoase, cu mecanism diferit de acţiune. Progresele în descifrarea mecanismelor moleculare ce guvernează aportul alimentar şi balanţa energetică deschid căi noi pentru abordarea farmacologică a unora dintre aceste verigi metabolice, în scopul obţinerii unor noi agenţi terapeutici.

Prima categorie este reprezentată de medicamentele ce acţionează la nivelul creierului, modificând activitatea unor centri nervoşi implicaţi în reglarea aportului alimentar. Acestea induc saţietate şi reduc senzaţia de foame, favorizând reducerea greutăţii. Deşi bine tolerate pe termen lung, medicamentele de acest fel au o serie de reacţii adverse şi contraindicaţii, de aceea, necesită evaluare medicală la începutul şi pe durata tratamentului.

A doua categorie de agenţi antiobezitate este reprezentată de medicamente cu efect la nivelul intestinului, unde reduc absorbţia lipidelor (grăsimilor) şi respectiv a glucidelor (zaharurilor) din alimente. Efectul asupra lipidelor este mai eficient în reducerea greutăţii, deoarece acestea au un conţinut caloric de aproximativ 2,5 ori mai mare decât al celorlalte componente ale alimentelor. În plus, ţinteşte una din cauzele principale ale obezităţii, şi anume, aportul excesiv de grăsimi. Aceste medicamente nu pătrund în sânge, ci acţionează doar în intestin, prin urmare, efectele adverse sunt exclusiv gastrointestinale (diaree, balonare), sunt uşoare şi tranzitorii.

Diureticele şi laxativele pot fi periculoase

Hormonii tiroidieni, diureticele, laxativele, folosite tradiţional în tratamentul obezităţii, nu sunt recomandate, deoarece nu produc o scădere reală în greutate şi pot fi chiar dăunătoare: hormonii tiroidieni pot induce tireotoxicoza (o afecţiune datorată expunerii organismului la concentraţii excesive ale hormonilor tiroidieni, în sânge); diureticele pot produce efecte metabolice negative (diabet, creşterea acidului uric şi gută); laxativele pot produce tulburări electrolitice (pierdere de săruri minerale).

Preparatele antiobezitate, care se pot cumpăra, fără prescripţie medicală, din farmacii, sunt, în general, extracte din plante cu efect diuretic, laxativ şi/sau lipolitic (de mobilizare a grăsimilor din ţesutul adipos); efectul este modest, prin urmare, şi potenţialele efecte negative sunt neglijabile. Aceste preparate pot fi un sprijin doar în asociere cu o dietă hipocalorică.

Cum se alege, în practică, atitudinea terapeutică faţă de un obez?

„Candidaţii“, pacienţi supraponderali sau obezi, trebuie evaluaţi de către medic din punctul de vedere al riscului pentru sănătate şi al motivaţiei de a încerca scăderea în greutate; terapia nonfarmacologică trebuie să fie prima intervenţie, dar, pentru mulţi pacienţi, nu este suficientă pentru obţinerea şi, mai ales, pentru menţinerea rezultatelor deja obţinute prin dietă şi efort fizic. Pentru cei care, din cauza obezităţii şi factorilor de risc, au probabilitate înaltă de a dezvolta boli asociate obezităţii, se poate iniţia scăderea ponderală prin tratament medicamentos. În acest caz, se va ţine seama de efectele independente de scăderea ponderală asupra factorilor de risc pentru îmbolnăvire, ca şi de efectele adverse ale medicamentelor, de preferinţa pacientului şi de răspunsul la tratament.