Medicamentele şi criza

A devenit un fapt obişnuit să vedem pe toate canalele TV informaţii privind fie lipsa medicamentelor din farmacii, fie modificările diferitelor liste de compensate, fie discuţii pe marginea bugetului pentru sănătate.

Ascultându-i pe politicieni, aflăm că, deşi în fiecare an s-a alocat mai mult pentru sănătate, sistemul nu funcţionează mai bine. În plus, a apărut şi fantoma ameninţătoare a crizei mondiale, asociată cu condiţiile drastice solicitate de Fondul Monetar Internaţional (FMI).

În această situaţie dificilă cred că este cazul să ne întoarcem la conceptul de „medicamente esenţiale“. Acest concept este fundamental pentru elaborarea unei politici farmaceutice naţionale coerente.

Medicamentele esenţiale sunt cele care satisfac nevoile majorităţii populaţiei pentru îngrijirea sănătăţii. Acestea ar trebui să fie disponibile în orice moment, în cantitate suficientă, corespunzătoare ca formă farmaceutică şi la un preţ accesibil pentru toţi indivizii unei comunităţi. Acest concept este, prin definiţie, suplu şi adaptabil la numeroase situaţii, întrucât fiecare ţară poate stabili care sunt medicamentele pe care le consideră drept esenţiale.

În ultimele decenii, o serie de liste-model întocmite de ţări în curs de dezvoltare şi-au dovedit utilitatea prin ameliorarea calităţii îngrijirilor de sănătate şi prin reducerea costurilor.

Calitatea îngrijirilor se ameliorează atunci când lista de medicamente esenţiale este atent corelată cu frecvenţa bolilor din ţara respectivă şi cu un sistem de aprovizionare care face ca medicamentele de pe listă să fie accesibile. Pe de altă parte, atât medicii, cât şi bolnavii trebuie atent informaţi cu privire la necesitatea prescrierii raţionale a medicamentelor, deoarece costurile scad dacă se alege un tratament care să asigure un raport cost/eficacitate optim.

Prezenţa unei game limitate de medicamente în sistemul de aprovizionare poate conduce la economii însemnate, favorizând, în acelaşi timp, concurenţa între fabricanţi, concurenţă ce poate fi un factor de reducere a costurilor.

În foarte multe ţări, ca şi la noi, există programe în care statul suportă integral, sau aproape, costurile medicamentelor pentru anumite maladii. În acest caz, un proces de evaluare obiectiv, efectuat de specialişti integri, ar putea identifica mecanisme de limitare a cumpărărilor pe baza raportului cost/avantaj. De regulă, orice medicament nou inclus pe listă ar trebui să se dovedească superior celor existente din aceeaşi categorie, în condiţiile unui preţ convenabil. Astfel s-ar elimina medicamente scumpe, cu eficacitate îndoielnică, care încă grevează bugetul statului sau buzunarele pacienţilor.

Referitor la acest din urmă aspect, considerăm că o bună educaţie făcută publicului, de a evita consumul inutil şi chiar dăunător de medicamente, ar fi un factor important şi realizabil. Aş da drept exemplu Franţa, ţară în care, în urma unei campanii de atenţionare a populaţiei asupra folosirii abuzive a antibioticelor, consumul acestora a scăzut în ultimii cinci ani cu 23%. Dincolo de efectul financiar favorabil al acestei scăderi, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din ţara menţionată a arătat că a scăzut semnificativ şi procentul de microbi rezistenţi la penicilină (de la 47% la 34%).

Dacă s-a putut la ei, de ce să nu se poată şi la noi ?