Medicamentul, între realităţi şi priorităţi

Un recent raport al unei prestigioase organizaţii neguvernamentale din România (SAR) face o analiză a pieţei şi politicilor privind produsele farmaceutice în ţara noastră. Raportul, mai curând pesimist, încearcă să discearnă între criza mondială şi modul de abordare a acesteia în sistemul medical românesc.

Am considerat interesant să aduc la cunoştinţa cititorilor noştri câteva aspecte, care ar trebui să dea de gândit:

- ritmul descoperirii de medicamente în industria farmaceutică globală a scăzut dramatic în ultimii ani. Produsele noi sunt tot mai rare şi mai dificil de pus pe piaţă. Costurile punerii pe piaţă a unui medicament nou a crescut abrupt în ultimii ani, la peste un miliard de dolari, de aceea unii experţi apreciază că în viitorul apropiat preţurile medicamentelor originale vor fi prohibitive. După cum bine spunea Thomas Lonngren, şeful Agenţiei Europene a Medicamentului, „s-au cam terminat fructele de pe crengile de jos, ce puteau fi culese fără mare bătaie de cap, iar acum au mai rămas doar cele de pe crengile de sus, la care se ajunge investind timp şi efort“;

- la nivel mondial, în sectorul sănătăţii există două puncte de vedere fundamental diferite fiecare cu susţinătorii ei. Astfel, un punct de vedere susţine, în primul rând, eficienţa cheltuielilor publice şi raţionalizarea costurilor cu sănătatea, în condiţii de constrângeri bugetare. Acest punct, susţinut de Banca Mondială, consideră că sunt necesare: o finanţare adecvată, un cadru de reglementare bine pus la punct, sisteme de asigurări robuste, mecanisme viabile de finanţare, stimulente adecvate pentru furnizorii de servicii şi o guvernare de bună calitate. Organizaţia menţionată mai sus susţine cu precădere achiziţionarea, prescrierea şi compensarea medicamentelor generice (care sunt copii după medicamentele originale şi care au un preţ de cost mai redus);

- al doilea punct de vedere este cel al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care susţine cu prioritate dreptul de acces al tuturor pacienţilor la medicamente. Cunoscută drept poziţia „echităţii“, acest punct de vedere susţine ideea că „accesul la intervenţii care salvează vieţi sau promovează sănătatea nu trebuie refuzat din motive inechitabile, inclusiv cele legate de originile economice sau sociale“. Pentru OMS, accesul la medicamentele esenţiale e un drept al omului, iar asigurarea medicamentelor la costuri rezonabile tuturor celor care au nevoie de ele ar trebui să fie o prioritate a politicilor de sănătate publică. OMS sugerează că trebuie susţinute medicamentele originale (sub patent), care rezolvă probleme noi şi urgente de sănătate: malaria, TBC-antibiotico-rezistent, HIV/SIDA etc.

În România, dezbaterea a luat o turnură simplistă, fiind redusă la argumente bugetare în cadrul eforturilor de a tăia semnificativ costurile. Din păcate, la noi, industria farmaceutică cu sector de cercetare dezvoltare este mică, contribuind la PIB cu doar 30 milioane de dolari în anul 2007. Nu există o preocupare majoră pentru stimularea cercetării şi dezvoltării în România a medicamentelor, asemănătoare cu cea de la nivel occidental.

Considerând sistemul medical românesc „un pacient bolnav“, raportul arată că la cheltuielile cu medicamentele, România abia dacă depăşeşte Bulgaria, o ţară care are venituri pe cap de locuitor mai mici decât noi. Astfel, dacă românul cheltuieşte pe medicamente circa o sută de euro pe an şi bulgarul circa 85 de euro, media pe locuitor a Uniunii Europene este de 430 de euro. Accesul la medicamente continuă să fie o mare problemă, cu diferenţe mari între mediul urban şi cel rural, între săraci şi restul societăţii.

Raportul apreciază, de asemenea, că în România se face exces de spitalizare în comparaţie cu alte state din Uniunea Europeană (UE), se investeşte foarte puţin în medicina primară (8%) şi că nu există o politică coerentă a medicamentului, deşi au existat câteva încercări în acest sens în ultimii ani. Pe de altă parte, nu trebuie neglijat faptul că au existat programe care au irosit banul public într-un mod uneori scandalos. De exemplu, s-au cheltuit circa 300 de milioane de euro pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei, dar datele nu au fost ulterior centralizate, deoarece programul a fost abandonat la schimbarea guvernului.

Raportul conchide că trebuie instituite reguli clare ale jocului, prin stabilirea unor priorităţi de tratament la nivel naţional, identificând bolile frecvente şi care trebuie tratate prioritar. Se solicită instituirea unor ghiduri terapeutice, pentru a se evita subiectivismul în alegerea unui medicament. Se sugerează, de asemenea, necesitatea unor reforme mai profunde ale întregului sistem de sănătate, care să elimine disfuncţii, stimulente perverse şi surse de ineficienţă importante.