Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Mesteacănul, „arborele vieţii“

Mesteacănul, „arborele vieţii“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Un articol de: Constantin Milică - 07 Ianuarie 2011

Mesteacănul este folosit în scopuri medicale în toată perioada de vegetaţie. Cele mai utilizate sunt frunzele tinere, recoltate în lunile mai-iulie, când sunt puţin lipicioase, datorită glandelor care produc o răşină cu miros balsamic. După uscare prezintă un miros caracteristic, uşor aromat,

şi gust slab amărui.

Proprietăţile terapeutice ale mesteacănului au fost cunoscute de sute şi mii de ani, fapt pentru care a fost denumit "arborele vieţii". În primul rând a fost cunoscută acţiunea diuretică a frunzelor, bazată pe capacitatea de a elimina o cantitate mare de lichide din ţesuturi, fără a produce iritaţii renale. Prin această diureză crescută are loc dizolvarea calculilor renali, se evită edemele renale, umflarea picioarelor şi se elimină unele substanţe dăunătoare din corp.

Alte proprietăţi terapeutice de mare importanţă sunt: antiseptice, antimicrobiene, antibacteriostatice (mai ales asupra bacteriilor Escherichia coli şi a stafilococului auriu). Prin aceste însuşiri, mesteacănul este un adevărat elixir pentru rinichi, vezică urinară şi căi respiratorii.

Frunzele mai au şi alte însuşiri terapeutice, respectiv sudorifice, expectorante, decongestive, emenagoge, coleretice (stimulează eliminarea bilei), antireumatismale, antiinflamatoare, antigutoase şi uşor hipotensive.

Scoarţa are proprietăţi depurative, digestive şi febrifuge, iar seva este antilitiazică urinar.

În tratamentele externe, preparatele din mesteacăn au bune efecte antiinflamatoare, tonice-capilare şi antiseptice pentru piele.

Moduri de utilizare

Frunzele de mesteacăn au efecte diuretice şi depurative, acţionând prin eliminarea excesului hidric şi a toxinelor din corp, stimulând schimburile de substanţe organice. Se folosesc sub diferite forme:

- infuzie din 10 g frunze tinere uscate la 250 ml apă clocotită; se infuzează două ore în vas acoperit şi se bea, pe parcursul zilei, în porţiuni mici, urmate de puţină apă ;

- infuzie concentrată din 20 g frunze tinere uscate la 200 ml apă în clocot, se adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu când infuzia a scăzut la temperatura de 400C; se infuzează 6 ore şi se beau 2-3 ceşti pe parcursul zilei, la intervale de patru ore, cu efecte diuretice în edeme renale şi cardiace şi pentru eliminarea toxinelor şi a acidului uric;

- infuzie din amestec de frunze de mesteacăn, coada-calului şi boabe de ienupăr (în părţi egale) din care se ia o lingură cu vârf la 250 ml apă clocotită, se lasă să infuzeze 10 minute şi se beau 4 căni pe zi, cu efecte multiple;

- infuzie din amestec format din frunze de mesteacăn (trei părţi), frunze de melisa (două părţi), seminţe pisate de fenicul (două părţi), fructe uscate de măceş (o parte), flori de soc (o parte) şi herba de trei-fraţi-pătaţi (o parte). Se ia o linguriţă amestec la 250 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 10 minute, se strecoară şi se beau câte trei căni pe zi, timp de 4-6 săptămâni, cu efecte de purificare şi detoxifiere a organismului.

Scoarţa de mesteacăn se foloseşte în diferite preparate:

- decoct dintr-o linguriţă scoarţă uscată şi măcinată la 200 ml apă rece; se fierbe 5 minute şi se beau câte două căni pe zi, înainte de mesele principale, mai ales de către bolnavii cu friguri intermitente şi frisoane;

- tinctura din scoarţă (20 g în 100 ml alcool 400), din care se iau câte 20-30 de picături diluate în 50 ml apă, de 2-3 ori pe zi, pe o durată de 20-30 de zile;

- vin tonic preparat din 50 g scoarţă uscată şi măcinată la un litru vin roşu; se macerează timp de 7 zile, se strecoară şi se bea câte un pahar înainte de mesele principale.

Mugurii de mesteacăn au proprietăţi antibiotice şi se folosesc sub formă de decoct din 100-120 g muguri uscaţi, care se fierb în 750 ml apă până scade lichidul la 500 ml; se adaugă 1 g bicarbonat de sodiu pentru dizolvarea răşinilor, se strecoară şi se bea întreaga cantitate, fracţionată în cursul zilei.

Seva de mesteacăn, obţinută primăvara prin incizii în ramuri tinere sau în tulpini, are puternice acţiuni diuretice şi se bea câte un pahar de 50 ml în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, pe o durată de 15-20 de zile. Are efecte de stimulare generală a funcţiilor vitale ale organismului şi de dizolvare a calculilor renali.