Metode de profilaxie a bolii Lyme

Mai mulți copii din orășelul american Lyme au fost diagnosticați, în anul 1975, cu artrită reumatoidă juvenilă. După doi ani de investigare a cazurilor s-a ajuns la concluzia că toți copiii fuseseră mușcați de căpușe. Mai apoi s-a descoperit că agentul etiologic este o bacterie spiralată transmisă de căpușă în urma mușcăturii, denumită Borellia burgdorferi. Mediul de viață preferat al acestei bacterii îl reprezintă mamiferele mici și păsările, cărora nu le produce boli. Cel mai adesea căpușele preiau bacteria de la rozătoare. Iernile mai scurte și mai blânde au facilitat răspândirea bacteriei spre regiunile nordice ale globului pământesc.

Odată pătrunsă în organismul uman, bacteria Borellia burgdorferi determină o serie de simptome cunoscute astăzi sub denumirea de boala Lyme. Infectarea cutanată are loc în cazul în care căpușa rămâne atașată cel puțin 24 de ore. Din piele, bacteria se răspândește pe cale sangvină sau limfatică la alte organe. Sistemul imunitar răspunde prin intermediul unor celule speciale, numite macrofage, și prin producere de anticorpi, însă sunt necesare câteva săptămâni sau chiar luni pentru ca acesta să preia controlul asupra infecției. În cazul unui răspuns imun inadecvat și în absența medicației, bacteria poate supraviețui mai mulți ani, producând artrită sau sechele neurologice.

Boala Lyme are trei stadii: stadiul inițial localizat, stadiul inițial diseminat și stadiul tardiv. Cele două stadii inițiale sunt, de obicei, separate de cel tardiv printr-o perioadă lipsită de simptome. Primul și cel mai evident semn al bolii este erupția cutanată (eritema migrans), care apare la peste trei sferturi din persoanele infectate. La început apare sub forma unei papule roșii localizate pe coapse, fese sau la axile, în decurs de circa o lună de la mușcătură. Treptat, aria se extinde, lăsând zona centrală decolorată, putând ajunge până la 50 cm. La circa jumătate din pacienți apar și leziuni secundare, mai mici. La câteva zile sau săptămâni de la debutul primului stadiu apar o serie de simptome nespecifice, similare celor produse de gripă: oboseală, frisoane, febră, dureri de cap, dureri musculare și articulare, stare generală proastă. Caracterul ambiguu al acestor simptome întârzie adesea diagnosticul.

La câteva săptămâni sau chiar luni de la apariția papulei roșii inițiale pot apărea anomalii neurologice - meningita limfocitară, neuropatia craniană cu paralizia mușchilor faciali, radiculoneuropatia motorie - care durează, de obicei, câteva luni, apoi dispar complet. De asemenea, pot apărea anomalii cardiace care includ grade diferite de bloc atrioventricular și cardiomegalie.

Dacă boala Lyme nu este tratată, se instalează în cele din urmă stadiul tardiv, manifestat prin artrită localizată la nivelul articulațiilor mari (mai ales la nivelul genunchiului), cu dureri recurente. Totuși, genunchii apar mai mult tumefiați decât dureroși și adesea fierbinți, deși nu înroșiți.

Opțiunile de tratament pentru cele două stadii inițiale constau în administrarea unor antibiotice specifice timp de două săptămâni. În stadiul tardiv, perioada de antibioterapie se prelungește la 28 de zile. În general, răspunsul la tratament este unul bun, dar există și cazuri în care boala persistă în ciuda tratamentului intensiv.

Pentru a înțelege mai bine aceste variații, cercetătorii au căutat să vadă dacă există și niște variații genetice în spate. Analizând AND-ul a peste 600.000 de oameni, dintre care peste 25.000 fuseseră afectați de boala Lyme, au descoperit o strânsă legătură între riscul de boală și prezența unor variații ale unei gene ce codifică o proteină aparținând familiei de secretoglobine. Aceste proteine sunt implicate în apărarea imunitară la suprafața unor organe, precum plămânii și pielea. În cazul de față, cercetătorii au descoperit că proteina afectată de variațiile genetice este produsă de celule din glandele sudoripare. Aceasta este menită să ajungă la suprafața pielii odată cu trans­pirația, conferind astfel protecție față de infecția cu Borellia. Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au expus bacteria la o variantă normală a proteinei din transpirație, iar creșterea acesteia a fost semnificativ inhibată. Când bacteria a venit în contact cu varianta mutantă a proteinei - cea asociată cu riscul crescut de boală -, aceasta nu a fost afectată.

Această descoperire este deosebit de importantă, ea oferind două direcții: una de stabilire prin analize medicale a susceptibilității față de boala Lyme și una de realizare a unor produse (de exemplu, creme) care să conțină acești agenți naturali antibacterieni reprezentați de secretoglobinele secretate de glandele sudoripare.

În momentul de față, cea mai bună metodă de profilaxie a bolii este evitarea mușcăturii de căpușă prin realizarea drumețiilor pe drumuri bătătorite, strângerea pantalonilor în șosete, purtarea de cămăși cu mânecă lungă și aplicarea, cu precauție la copiii mici, de insecticide pe piele. În urma identificării unei căpușe pe piele, aceasta va fi extrasă cu grijă și persoana se va prezenta în cel mai scurt timp la medic.