Microbi şi viruşi

După cum cred că vă mai amintiţi, în această primăvară, a fost o alertă generală legată de apariţia unor cazuri de infecţii cu E.Coli, mai întâi în Germania şi apoi în alte ţări europene. Epidemia s-a soldat cu câteva zeci de morţi şi sute de îmbolnăviri. Pe lângă acestea, au apărut şi tensiuni interstatale, ca urmare a dificultăţii depistării originii infecţiei. În final, s-a stabilit că era vorba de infectarea unor plante (germeni de soia).

Tot acest microb a fost la originea unor intoxicaţii alimentare, în anii anteriori, în SUA. Atunci germenele a fost depistat în hamburgheri sau în cutiile ce conţineau salată sau spanac preambalat.

Cercetări ulterioare au stabilit că există cel puţin şase tipuri de E.coli, dintre care cele denumite O104:H4 şi O157:H7 determină diaree sanghinolentă şi insuficienţă renală fatală.

Interesant este faptul că unele antibiotice pot agrava infecţia. De pildă, administrarea de ciprofloxacină poate duce la decesul unui pacient care este infectat cu una dintre tipurile de E.coli menţionate mai sus. Explicaţia a fost găsită: antibioticul omoară bacteria şi aceasta eliberează brusc cantităţi mari dintr-o toxină care este fatală pacientului. Din fericire, există un grup de medicamente, numite carbapeneme, care nu acţionează atât de brutal ca ciprofloxacina şi pot fi utilizate, cu succes, în tratamentul acestor infecţii. Ca urmare a celor relatate mai sus, se recomandă celor care călătoresc pe distanţe lungi să nu-şi autoadministreze, în cazul unei diarei sanghinolente, antibioticele pe care le-au luat în trusa proprie, ci să se adreseze personalului medical specializat.

Ciudat, dar s-a observat că E. Coli O104:H4 este rezistent la cel puţin 14 antibiotice. De ce este aşa, rămâne un mister, din cauză că multe dintre aceste antibiotice nu au fost utilizate în tratamentul infecţiei cu acest microb. Se bănuieşte că, pur şi simplu, s-a făcut un schimb de material genetic cu alte bacterii în medii în care

au fost folosite antibioticele pentru a combate alţi microbi (spitale sau ferme).

Pentru a preîntâmpina astfel de infecţii, se cere producătorilor alimentari să urmărească şi să raporteze prompt prezenţa oricărui tip de E. Coli în produsele lor. Fără îndoială, produsele contaminate trebuie distruse.

O altă afecţiune care produce complicaţii grave este hepatita cu virus C. Deşi virusul există de sute de ani, el a fost identificat la om în urmă cu două-trei decenii. Cercetătorii americani de la Columbia University au identificat acest virus la câine şi sugerează că virusul a trecut la om în urmă cu 500-1.000 de ani, ca urmare a domesticirii acestui animal.

Recent, au fost aprobate două noi medicamente pentru terapia hepatitei C. Acestea se numesc teleprevir şi bociprevir şi intră în categoria inhibitorilor de protează. Aceşti inhibitori au fost iniţial uitilizaţi pentru terapia SIDA. Primul dintre ele a fost saquinavir, disponibil din 1995 pentru tratamentul infecţiei cu HIV. Acest tip de medicamente acţionează prin implicarea într-un proces numit clivaj. Iată cum se desfăşoară acest proces:

- mai întâi ARN (acidul ribonucleic) viral este inserat pe ADN-ul (acid dezoxiribonucleic) celulei gazdă;

- utilizând informaţia genetică, se sintetizează un lanţ lung de proteine numite poliproteine;

- poliproteina este secţionată (clivată) în segmente distincte, care permit înmulţirea virusului. Acest proces se realizează cu ajutorul unor enzime numite proteaze;

- inhibitorii de protează se fixează în anumite locuri ale enzimei, pe care o inactivează, astfel că aceasta nu mai poate scinda poliproteina, oprind astfel înmulţirea virusului.

După ce inhibitorii de protează au fost testaţi cu succes în terapia infecţiei cu HIV, iată că, bazaţi pe acelaşi mecanism, cercetătorii au început şi tratamentul hepatitei C. Următorul pas va fi utilizarea inhibitorilor de protează pentru terapia formelor de cancer cunoscute a fi de origine virală.