Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Muzica de operă reglează ritmul cardiac
Potrivit unui studiu publicat în Marea Britanie, muzica de operă contribuie la reglarea ritmului cardiac şi la scăderea tensiunii arteriale, având efecte benefice în recuperarea pacienţilor care au suferit accidente cerebrale. În prezent, muzica este deja folosită ca metodă terapeutică în multe spitale din Marea Britanie, fiind nu doar un tratament ieftin şi uşor de administrat, ci şi „un medicament“ cu efecte fizice sensibile asupra organismului şi a psihicului uman. Astfel, s-a constatat că ariile cu un tempo rapid stimulează respiraţia, ritmul cardiac şi presiunea arterială, în timp ce ariile cu un tempo lent au efecte contrarii. Studiul, realizat pe 24 de voluntari sănătoşi a demonstrat că fiecare pasaj muzical în crescendo a avut un efect stimulator asupra organismului, determinând îngustarea vaselor de sânge de sub piele, creşterea presiunii arteriale, a ritmului cardiac şi a celui respirator. În schimb, pasajele muzicale în descrescendo au determinat relaxarea organismului şi scăderea ritmului cardiac şi a presiunii arteriale. Cercetătorii au testat diverse combinaţii de muzică şi pauze muzicale pe cei 24 de voluntari ş au descoperit că bucăţile muzicale în care pasajele rapide alternează cu cele lente, aşa cum sunt ariile de operă, par să fie cele mai bune pentru îmbunătăţirea circulaţiei sangvine şi pentru stimularea inimii.