Nanismul, boala copiilor cu statură mică

▲ Nanismul este o boală caracterizată printr-o înălţime semnificativ inferioară celei considerate normale pentru o anumită vârstă ▲ Nanismul poate fi armonic, atunci când copilul este mic pentru vârsta lui, dar are proporţiile corporale normale pentru înălţime, sau dizarmonic, cu proporţii anormale între segmentele corpului (membre scurte faţă de corp) ▲

Cauzele staturii mici sunt genetice (boli genetice ca acondroplazia, sindromul Down), familiale (copiii „seamănă“ cu părinţii şi din punctul de vedere al înălţimii), malnutriţia, rahitismul, bolile endocrine, bolile cronice, care influenţează creşterea, ca bolile gastrointestinale (de exemplu intoleranţa la gluten), cardiovasculare (cum sunt unele malformaţii cardiace congenitale), bolile ficatului, cele pulmonare, hematologice, renale (ca insuficienţa renală cronică), diabetul zaharat, în special cel cu control slab, infecţiile cronice. Printre bolile endocrine care determină hipostaturalitate se numără lipsa hormonului de creştere hipofizar (care determină nanismul hipofizar, armonic), lipsa hormonilor tiroidieni, adică hipotiroidismul (determină nanism dizarmonic), sindromul Cushing.

Uneori, tulburarea de creştere apare la unii copii de altfel sănătoşi, chiar cu nutriaţie corespunzătoare, în cazul copiilor neglijaţi, privaţi de afecţiune sau de prezenţa maternă (nanismul psihosocial).

Tratamentul bolii: injectarea hormonului de creştere

Tratamentul nanismului hipofizar se face cu hormon de creştere, care se administrează injectabil, sub supraveghere medicală. Nanismul tiroidian se tratează cu hormoni tiroidieni, iar întârzierea creşterii, dată de bolile cronice, malnutriţie, rahitism, sindrom Cushing, cauze psihosociale se tratează prin rezolvarea sau tratamentul corect al afecţiunii respective. Unele forme de statură mică, altele decât nanismul hipofizar, beneficiază de tratament cu hormon de creştere. După instituirea tratamentului, se observă fenomenul de creştere accelerată (recuperarea creşterii) pentru o perioadă de timp. Atingerea unei înălţimi finale normale ţine de tratarea corectă şi mai ales de depistarea şi tratarea cât mai precoce a tulburării de creştere.

Cum se calculează înălţimea corectă?

Înălţimea finală (adultă) a unui copil se poate estima făcând media înălţimii părinţilor, la care se adaugă 6,5 cm pentru băieţi sau se scad 6,5 cm pentru fete. Calculul este estimativ, abaterea putând fi de până la 10 cm în plus sau în minus. O evaluare mai exactă ţine seama de mai mulţi parametri (cu cât sunt mai mulţi, cu atât metoda este mai precisă): vârstă, înălţime, vârstă osoasă, înălţimea părinţilor. Evaluarea creşte în exactitate pe măsură ce copilul se apropie de vârsta de adult.

Măsuraţi copiii sau duceţi-i la medic pentru a fi măsuraţi şi cântăriţi. Adresaţi-vă medicului dacă ritmul de creştere se modifică. Un diagnostic precoce şi un tratament prompt şi corect vor ajuta copilul să ajungă un adult normal. Un copil cu statură mică este adeseori tratat de cei din jur (părinţi, educatori) ca şi cum ar avea o vârstă mai mică, ceea ce îl împiedică să se maturizeze normal din punct de vedere psihologic. Aceşti copii trebuie trataţi exact ca ceilalţi copii de aceeaşi vârstă; trebuie să aibă aceleaşi responsabilităţi şi aceleaşi recompense. Nutriţia sănătoasă, suplimentarea cu calciu şi vitamina D pentru profilaxia rahitismului şi, nu în ultimul rând, dragostea şi căldura pe care le-o arătaţi copiilor voştri îi vor ajuta să crească înalţi, frumoşi şi sănătoşi.