Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Nevoile bolnavilor de cancer, insuficient acoperite
Un studiu realizat în prima parte a lunii august de Patronatul Medicinei Integrative arată că autorităţile au un nivel minim de interes şi implicare în sprijinirea bolnavilor de cancer, iar angajatorii nu sunt motivaţi să păstreze în funcţie sau să angajeze persoane diagnosticate cu cancer.
Potrivit studiului intitulat "Raport de cercetare calitativă al persoanelor diagnosticate cu cancer şi al aparţinătorilor acestora" din cadrul proiectului european "Reţea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer", pacienţii şi aparţinătorii lor consideră că sistemul medical românesc are un grad scăzut de pregătire şi gestionare a numărului mare de bolnavi de cancer. De asemenea, studiul relevă că serviciile medicale sunt percepute ca fiind "neperformante din cauza condiţiilor precare din spitale şi suprasolicitării personalului medical", iar bolnavii de cancer şi aparţinătorii acuză lipsa unui sistem de informare care să îi poată orienta, fiind nevoiţi să recurgă la surse informale. O altă concluzie a studiului arată că pacienţii cu cancer au nevoie de consiliere psihologică pentru a depăşi şocul aflării veştii şi trebuie ajutaţi pentru a evita autoizolarea şi depresia. Studiul a fost realizat în Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca, pe baza a 6 focus-grupuri (trei cu persoane diagnosticate cu cancer şi trei cu aparţinători) şi 24 de interviuri cu angajatori din cele trei regiuni. Scopul cercetării a fost acela de a explora experienţele individuale legate de situaţia persoanelor diagnosticate cu cancer, atât în rândul acestora, cât şi la nivelul aparţinătorilor şi al angajatorilor, pentru a obţine o imagine de ansamblu asupra dinamicii individuale şi sociale a vieţii bolnavilor de cancer. "Rezultatele cercetării ne-au oferit soluţii de integrare socială a pacienţilor oncologici, pe care le vom pune în practică în cadrul celor 3 centre din Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca", a declarat Liviu Mandler, preşedinte al Patronatului Medicinei Integrative, organizaţie non-guvernamentală ce se ocupă de îmbinarea medicinei alopate cu medicina complementară prestată de medici specialişti care utilizează toate terapiile demonstrate ca fiind sigure şi eficiente. Soluţiile de îmbunătăţire a vieţii persoanelor diagnosticate cu cancer, identificate în urma acestei cercetări, vizează integrarea psihologiei în tratamentul pacienţilor oncologici şi crearea de grupuri de suport, destinate schimbului de experienţe şi sprijinirii reciproce. Proiectul "Reţea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer" se derulează în perioada 2010-2013 şi are ca obiectiv central crearea unei reţele de centre cu acoperire multiregională pentru consolidarea capacităţii competenţelor şi stimei de sine a persoanelor diagnosticate cu cancer.