Atunci când metodele de investigație devin insuficiente pentru o diagnosticare corectă, intervine biopsia, cea mai eficientă investigație prin care medicul poate să confirme sau să excludă existența unor
Nu intraţi în apă imediat după expunerea la soare!
Evitaţi să intraţi brusc în apă, după o expunere prelungită la soare sau după un efort fizic mare, deoarece puteţi să faceţi şoc termic (hidrocuţia).
Hidrocuţia este o consecinţă gravă, însă evitabilă, a plăcerii de a vă arunca în apă imediat după expunerea solara. Este vorba despre un şoc termic, frecvent întâlnit vara şi care apare în urma unei diferenţe foarte mari între temperatura corpului şi cea a apei. Dacă aţi stat mult la soare, corpul trebuie să „evacueze“ căldura acumulată şi realizează acest lucru prin transpiraţie şi vasodilataţie (o dilatare a vaselor sanguine). Ritmul inimii este mai accelerat pentru a ajuta la acest proces de „răcire“. Astfel că ideea de a vă arunca rapid în apă poate să fie adesea destul de riscantă pentru organism, pentru că se realizează o răcire bruscă, vasele sanguine se contractă, circulaţia cerebrală este oprită, ajungându-se la pierderea cunoştinţei. Permiteţi-le mecanismelor termoreglatoare să stabileasca un echilibru între temperatura externă şi cea a corpului. Nu intraţi în apă în următoarea oră după ce aţi terminat cu plaja, deoarece există un risc ridicat de hidrocuţie în acest interval. De asemenea, evitaţi să intraţi în apă imediat după ce aţi mâncat sau dacă aţi consumat alcool. Persoanele vârstnice, supraponderale, precum şi copiii sunt mult mai expuşi la şoc termic. Deoarece hidrocuţia nu apare întotdeauna instantaneu, trebuie să acordaţi atenţie maximă semnalelor pe care vi le poate da organismul şi să ieşiţi imediat din apă: - dureri de cap; - frisoane şi tremurături; - urticarie; - tulburări vizuale şi auditive; - senzaţie bruscă de oboseală; - stare de agitaţie; - crampe. Cum puteţi evitaţi şocul termic? - intraţi în apă progresiv, pentru a da timp corpului de a se acomoda cu temperatura scăzută; - umeziţi ceafa, pieptul şi spatele cu puţină apă înainte de a intra efectiv în apă; - consumaţi zilnic multe lichide; - nu intraţi în apă imediat după ce aţi luat o masă copioasă; - evitaţi o expunere prelungită la soare; - nu consumaţi băuturi alcoolice înainte de a vă scălda. (sursa: www.topsanatate.ro)