Stilul de viață are o influență enormă asupra sănătății noastre, atât fizice, cât și mentale. Rezultatele ştiinţifice ne arată cum factorii de risc alimentari, dar și obiceiuri ce țin de stilul de
Numărul cazurilor de tuberculoză, în scădere
Datele centralizate la nivel naţional arată că în perioada 2002-2011 incidenţa tuberculozei a scăzut cu 42%. În România, scăderea incidenţei în ultimii ani a fost în medie de 4,7% pe an. Cu toate acestea, conform ultimului raport despre tuberculoză al OMS şi în anul 2010 România s-a situat din punctul de vedere al incidenţei tuberculozei pe primele locuri în ţările europene şi pe locul 6 în regiunea Europa a OMS după Kazahstan, Republica Moldova, Georgia, Kîrgîzstan şi Tadjikistan. Potrivit dr. Elmira Ibraim, coordonator tehnic al Programului Naţional de Control al Tuberculozei, numărul de cazuri noi înregistrat în anul 2011 a fost de 14.607, iar cel al recidivelor - de 3.482, faţă de 15.963 şi respectiv 3.359 în 2010. Curba incidenţei la tuberculoză la copiii între 0 şi 15 ani a urmat acelaşi trend cu cea a incidenţei globale, scăderea fiind de 51% în intervalul 2002-2011. În 2011 s-au înregistrat 770 de cazuri la copii, faţă de 1.843 în anul 2002.



.jpg)