Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Nutriţia în primele 1.000 de zile este esenţială
Potrivit medicilor de familie, o nutriţie corectă în primele 1.000 de zile de viaţă ale copilului este decisivă pentru buna dezvoltare a acestuia. De asemenea, medicii militează pentru revenirea la alăptarea la sân a nou-născuţilor, în condiţiile în care tot mai multe mame recurg la formule de lapte praf.
Societatea Naţională a Medicilor de Familie (SNMF) din România a iniţiat, la sfârşitul săptămânii trecute, o campanie de informare publică asupra importanţei nutriţiei de la faza de concepţie şi până la vârsta de doi ani. În cadrul acestei campanii, intitulată „Importanţa nutriţiei în primele 1.000 de zile“, va fi lansat şi un ghid de nutriţie, ce va fi distribuit prin intermediul medicilor de familie, ghid care va veni în sprijinul mămicilor pentru a le informa cu privire la alimentaţia corectă a copiilor.
Campania SNMF a debutat cu o dezbatere organizată la Palatul Parlamentului, la care au participat factori de decizie din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al Camerei Deputaţilor, medici, organizaţii nonguvernamentale, reprezentanţi ai Societăţii Naţionale de Pediatrie, ai Institutului de Ocrotire a Mamei şi Copilului. „Promovăm cu tărie alăptarea la sân, ca soluţie pentru dezvoltarea luminoasă a copilului, element esenţial al dezvoltării sănătăţii copilului şi viitorului adult“, a declarat Adrian Pană, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, care a apreciat că în România trebuie „schimbată sănătatea mamei şi a copilului inclusiv prin măsuri de educaţie“.
De asemenea, preşedinta SNMF, dr. Rodica Tănăsescu, a subliniat că obezitatea la copii este un pericol şi a insistat pe alăptarea naturală la sân a acestora timp de şase luni.
Aceasta a subliniat că, în primele 1.000 de zile, impactul nutriţiei asupra sănătăţii viitorului adult este esenţial, existând „o importantă relaţie între alimentaţia copilului şi patologia adultului“.
Preşedintele Colegiului Farmaciştilor, Dumitru Lupuleasa, a pledat pentru importanţa alăptării copilului cu lapte matern, dar şi pentru hidratarea dintr-o sursă de apă controlată şi evitarea excesului de proteine, nutrienţilor interzişi (fructe de pădure, miere, margarină, carne de porc, vânat, produse fast-food) în cadrul diversificării.
Dezbaterea s-a finalizat cu semnarea unui document care prevede măsuri menite să ajute la reducerea deficienţelor nutriţionale şi la prevenirea bolilor care afectează stilul de viaţă şi starea de sănătate a populaţiei.
Potrivit statisticilor oficiale, România înregistrează o prevalenţă ridicată şi în ceea ce priveşte obezitatea şi excesul ponderal, 59% dintre români fiind afectaţi de aceste afecţiuni, 45% dintre copii preferând dulciurile în locul legumelor, fructelor şi lactatelor, iar 43,6% dintre copii având deficienţă de fier la vârsta de un an.